Undă verde: Medlife preia Medici’s

Undă verde: Medlife preia Medici’s
scris 24 oct 2022

Tranzacția prin care MedLife preia grupul Medici’s, companie ce operează o rețea de clinici și laboratoare în județul Timiș, a fost aprobată de Consiliului Concurenței.

În iunie, MedLife a cumpărat 80% din acțiunile Medici’s.

Urmărește-ne și pe Google News
Tranzacție surpriză - Lanțul de farmacii Dr. Max Group preia farmaciile și distribuția Gedeon Richter în România CITEȘTE ȘI Tranzacție surpriză - Lanțul de farmacii Dr. Max Group preia farmaciile și distribuția Gedeon Richter în România

Achiziția derulată de MedLife presupune preluarea celor 4 clinici Medici’s, a laboratorului Laborix și a Medici’s Hospital.

Acum, MedLife va deține în Timișoara 5 clinici, 2 laboratoare, 1 spital multidisciplinar de mari dimensiuni și 1 laborator de celule stem.

Clinicile Medici’s au o istorie de 25 de ani în Timișoara. În prezent sunt implicate în construcția unui spital multidisciplinar, cu o suprafață totală de 5.500 mp. Construcția primei clădiri este finalizată, iar în acest moment sunt în desfășurare lucrările de amenajări interioare. Primul turn va avea în structură farmacie, imagistică mare (CT și RMN), săli de operație, ATI, saloane pre și post operator și va fi funcțional din decembrie 2022. Cea de-a doua clădire are ca termen de finalizare anul 2024. În momentul finalizării, ar urma să devină cel mai mare spital privat din Timișoara.

Medici’s are în portofoliu circa 40.000 de abonați permanenți, 4 clinici și 40 de cabinete proprii de consultații, laborator de imagistică medicală, platformă de analize de laborator și peste 200 de medici proprii și colaboratori. Investițiile efectuate se ridică la peste 15 milioane euro în cei 25 de ani, iar cifra de afaceri înregistrată anul trecut este de 20,3 milione lei, în creștere cu 40% față de 2020.

Potrivit reprezentanților MedLife, odată cu finalizarea achiziției, echipa actuală de management își va păstra integral atribuțiile.

MedLife este un operator privat de sănătate, cu clinici în mai multe orașe din România. Compania este listată la Bursa de Valori București.

MedLife a preluat pachetul majoritar din acțiunile rețelei pentru săli de fitness Sweat Concept și intră, astfel, pe un nou segment de business.

Medllife a mai preluat în ultima perioadă 51% din Provita și platforma digitală Sano Pass.

viewscnt
Afla mai multe despre
medlife
medici’s