SONDAJ Aproape jumătate dintre români cred că pandemia va mai dura 2-3 ani, iar 30% că se va încheia anul acesta. Pentru 800-900.000 de persoane virusul nu există

SONDAJ Aproape jumătate dintre români cred că pandemia va mai dura 2-3 ani, iar 30% că se va încheia anul acesta. Pentru 800-900.000 de persoane virusul nu există
scris 13 iun 2021

Aproape jumătate dintre români (47%) cred că pandemia COVID-19 va mai dura cel puțin 2-3 ani, în timp ce 30% consideră că se va încheia în acest an, relevă un sondaj de opinie la nivel național realizat de Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) al Academiei Române și Elicom, potrivit căruia aproximativ 15% dintre români afirmă că au fost infectați cu noul coronavirus, iar peste 60% cunosc cel puțin o persoană care a fost infectată. Există și un segment de populație, de cel puțin 800.000-900.000 de persoane, care afirmă deschis că nu există noul coronavirus, indică sondajul.

Mai mult de trei din cinci români cunosc cel puțin o persoană care a fost infectată cu noul coronavirus.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit datelor cercetării realizate de ICCV și Elicom privind felul în care populația României vede pandemia COVID-19 (percepții, evaluări, atitudini), consecințele acesteia asupra vieții oamenilor și funcționării societății, precum și vaccinarea, ca soluție la criza sanitară pe care o parcurgem., o majoritate clară dintre cetățeni (63%) au avut contact indirect cu noul coronavirus. Mai mult de trei din cinci români cunosc cel puțin o persoană din jurul lor - dintre rude, prieteni, colegi de muncă, vecini sau cunoștințe - care a fost infectată cu noul coronavirus. Proporții mai ridicate de cetățeni care au avut contact indirect cu noul coronavirus se întâlnesc în mediul urban (72%), între persoanele în vârstă de 35-49 de ani (72%), între persoanele cu studii superioare (89%) și în gospodării cu bunăstare subiectivă (70%). De asemenea, în jur de 15% dintre români afirmă că au fost infectați cu noul coronavirus.

Italia nu va mai administra vaccinuri AstraZeneca persoanelor sub 60 de ani. Rata riscuri-beneficii a fost reevaluată după cazurile rare de cheaguri de sânge CITEȘTE ȘI Italia nu va mai administra vaccinuri AstraZeneca persoanelor sub 60 de ani. Rata riscuri-beneficii a fost reevaluată după cazurile rare de cheaguri de sânge

Majoritatea populației (57%) crede că noul coronavirus se transmite destul de ușor de la om la om

Majoritatea populației, 57%, consideră că noul coronavirus se transmite destul de ușor de la om la om. O minoritate de circa 16% susține că noul coronavirus se transmite destul de greu de la om la om.

”Deși reprezintă o proporție scăzută între cetățenii României (6%), există și un segment de populație, de cel puțin 800.000-900.000 de persoane, care afirmă deschis că nu există noul coronavirus. Caracterul de opoziție față de curentul majoritar de opinie nu exclude posibilitatea ca segmentul de populație care susține ideea inexistenței noului coronavirus să fie mai amplu, iar unii oameni să evite să afirme deschis ceea ce gândesc. Ceva mai mult de o cincime dintre români nu se pot pronunța în privința felului în care se transmite noul coronavirus”, menționează sondajul.

Cei mai mulți oameni (42%) spun că infecția provocată de noul coronavirus este mai gravă decât gripa și aproape la fel de mulți (40%) cred că gravitatea infecției diferă de la om la om

Evaluările populației în privința gravității infecției cauzate de către noul coronavirus au avut la bază comparația cu gripa. Rezultatele cercetării realizate de ICCV și Elicom denotă existența a două curente majore de opinie. Cei mai mulți dintre români (42%) cred că infecția provocată de noul coronavirus este mai gravă decât gripa.

Opinia respectivă este cel mai larg împărtășită (71%) în rândul populației vârstnice, de 65 de ani și peste. 14% dintre cetățeni cred că infecția cu noul coronavirus este la fel de gravă ca gripa și numai 4% cred că este mai puțin gravă decât gripa. Un punct de vedere mai nuanțat, potrivit căruia gravitatea infecției cu noul coronavirus diferă de la om la om, este împărtășit de circa 40% din populație.

Opinia dominantă în societatea românească (47%) este că pandemia COVID-19 va mai dura cel puțin 2-3 ani

Aproape jumătate dintre români (47%) cred că pandemia COVID-19 va mai dura cel puțin 2-3 ani, conform rezultatelor sondajului de opinie la nivel național realizat de ICCV și Elicom. Acest curent de opinie este dominant în toate categoriile socio-demografice.

În schimb, aproape 30% dintre cetățeni sunt încrezători că pandemia se va încheia în anul 2021. Circa o pătrime din populație crede că pandemia va dura până anul viitor

Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) este cea mai importantă instituție de cercetare științifică dedicată calității vieții și politicilor sociale din România. ICCV face parte din rețeaua de cercetare a Academiei Române și este membru al Institutului Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu”.

Compania Elicom furnizează servicii de tip Contact Center pentru companii românești, multinaționale si instituții publice, acoperind orice domeniu de activitate în care satisfacția clientului este considerată ca fiind esența și scopul organizației respective.

viewscnt
Afla mai multe despre
coronavirus
sondaj