Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, este de părere că vaccinul anti-COVID trebuie adaptat noilor tulpini, el susținând că, pe viitor, acest vaccin va trebui făcut doar o dată pe an, asemenea vaccinului antigripal. Rafila este și el de părere că administrarea de doze din același vaccin la intervale scurte de timp poate duce la o "suprastimulare" a sistemului imunitar al oamenilor.
Alexandru Rafila a comentat afirmațiile lui Marco Cavaleri, șeful Strategiei Vaccinurilor la Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), care susținea că inocularea de doze repetate de vaccin anti-COVID după cea de booster poate supraîncărca sistemul imunitar al oamenilor și duce la oboseală în rândul populației, scrie News.ro.
"Probabil că se referea la suprastimulare, dacă administrăm doze din același vaccin la intervale tot mai scurte de timp și cred că are dreptate, pentru că nu se referea la doza a treia, de booster, ci de la o potențială doză a patra. S-a discutat în unele state referitor la această doză, unii au recomandat-o exclusiv la persoanele cu deficiențe imunologice pentru că răspund mai greu la vaccinare, dar în mod evident că un vaccin care demonstrează în momentul de față că nu previne decât în mică măsură transmisibilitatea - e adevărat că previne formele grave și decesul - trebuie adaptat noilor tulpini circulante și lucrul ăsta îl vedem și la gripă. În fiecare an, facem o dată pe an, nu de două sau de trei ori pe an vaccin gripal și lucrul ăsta probabil că se va întâmpla și cu acest vaccin împotriva noului coronavirus, care de fapt e nou tot timpul, vedeți, apar tulpini mutante care scapă răspunsului imun generat de vaccinul care a fost dezvoltat pentru varianta inițială", a spus Alexandru Rafila, la Antena 3.
În ceea ce privește opiniile conform cărora se poate ieși din pandemie prin infectarea în masă care duce la obținerea unei imunități pe scară largă după infectare, Rafila este de părere că transmiterea virusului trebuie încetinită prin respectarea măsurilor sanitare de protecție.
"Eu ceea ce cred este că trebuie să încetinim transmiterea și pentru asta trebuie să luăm măsuri. Utilizarea măștii este una dintre ele, pentru că, până la urmă, este o barieră mecanică care previne în bună măsură transmiterea. Protecția celor bătrâni trebuie făcută, pentru că ea este asigurată pe de o parte de vaccinare și pe de altă parte de contactul cu ei, care trebuie să fie precaut”, a afirmat ministrul Sănătății.
Alexandru Rafila a precizat că vaccinarea inițială oferă un anumit grad de protecție în fața bolii în ceea ce privește gravitatea acesteia.
Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană și-a exprimat marți îndoielile cu privire la necesitatea unei a patra doze de vaccin de rapel pentru Covid-19 și a spus că în prezent nu există date care să susțină această abordare, în timp ce caută mai multe informații despre varianta Omicron, care se răspândește rapid, transmite Reuters.
”În timp ce utilizarea rapelurilor suplimentare poate face parte din planurile de urgență, vaccinările repetate la intervale scurte de timp nu ar reprezenta o strategie durabilă pe termen lung”, a declarat Marco Cavaleri, șeful Strategiei Vaccinurilor la Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), într-o conferință de presă.
Oficialul EMA și-a exprimat îngrijorarea că o strategie de a administra un rapel la fiecare patru luni prezintă, ipotetic, riscul de a supraîncărca sistemul imunitar al oamenilor și de a duce la oboseală în rândul populației.
Cavaleri a mai spus că sunt necesare mai multe date despre impactul noii variante asupra vaccinurilor și o mai bună înțelegere a evoluției valului actual pentru a decide dacă este necesar un vaccin specific pentru Omicron.
”Este important să existe o discuție bună în jurul alegerii compoziției vaccinului pentru a ne asigura că avem o strategie care nu este doar reactivă... și să încercăm să venim cu o abordare care să fie potrivită pentru a previne o variantă viitoare”, a spus el.
EMA a arătat că discută în prezent cu dezvoltatorii de vaccinuri în cazul în care va fi nevoie de un vaccin actualizat, dar a adăugat că orice astfel de schimbare ar trebui să fie coordonată la nivel global.