Organizația acuză CNAS că ignoră faptul că sectorul privat asigură aproximativ 78,5% din furnizorii de servicii clinice de specialitate, 88% din Programul National de oncologie-tratament medicamentos și 82% din Programul National de oncologie - tratament radioterapie, cuprinzând aproximativ 43% din personalul medical al României.
”Practic, pentru CNAS pare să nu conteze dacă pacientul oncologic începe tratamentul astăzi sau peste trei luni”, transmite PALMED, cerând și explicații cu privire la ce se întâmplă cu contractele aflate deja în derulare și cu tratamentul pacienților deja înscriși în programe, scrie News.ro.
"Ordinul publicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate privind modificarea normelor de derulare a programelor naționale de sănătate curative riscă să întârzie tratamentele pacienților și să le reducă șansele de supraviețuire, afectând totodată sustenabilitatea sistemului de sănătate și utilizarea eficientă a fondurilor publice. În acest sens, PALMED solicită retragerea imediată a proiectului de Ordin publicat de CNAS", a transmis, marți, într-un comunicat de presă, Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED) care reprezintă furnizori ce activează în toate segmentele esențiale ale sistemului medical: spitale, clinici, laboratoare, imagistică, dializă, recuperare medicală, servicii de îngrijiri la domiciliu.
Proiectul CNAS limitează accesul pacienților la tratament
"În urma unei analize complexe a proiectului de Ordin, PALMED afirmă că acesta nu reprezintă o reformă a sistemului de sănătate, ci o încercare de limitare administrativă a accesului pacienților la o parte semnificativă a infrastructurii medicale existente în România", avertizează sursa citată.
Potrivit PALMED, "în timp ce pacienții așteaptă soluții pentru reducerea timpilor de așteptare, acces mai rapid la investigații și tratamente și utilizarea tuturor resurselor disponibile, CNAS răspunde cu formule statistice, capacități declarative și mecanisme birocratice care ignoră realitatea din teren".
O reglementare care elimină pacientul din ecuație
"Poate cea mai gravă vulnerabilitate a proiectului este că acesta nu măsoară accesul real al pacientului la tratament. Nu măsoară: timpul de așteptare; listele de așteptare; continuitatea tratamentului; capacitatea efectiv disponibilă; numărul pacienților care nu pot fi preluați; impactul întârzierii tratamentului asupra evoluției bolii", susțin oficialii PALMED.
Potrivit acestora, proiectul se bazează pe formule care compară necesarul estimat de pacienți cu capacități declarate de furnizorii publici.
"Practic, pentru CNAS pare să nu conteze dacă pacientul oncologic începe tratamentul astăzi sau peste trei luni. Nu contează dacă pacientul cu risc cardiovascular major este investigat înainte sau după producerea unui infarct. Nu contează dacă pacientul cu scleroză multiplă își pierde ireversibil funcțiile neurologice în perioada în care așteaptă accesul la tratament. Pentru pacienți însă, toate acestea reprezintă diferența dintre supraviețuire, dizabilitate sau deces", transmit reprezentanții patronatului.
CNAS ignoră deliberat o componentă majoritară din sistemul medical românesc
Aceștia susțin că proiectul este construit ca și cum infrastructura medicală privată a României nu ar exista.
"Această abordare este cu atât mai greu de înțeles cu cât furnizorii privați reprezintă astăzi o componentă esențială a sistemului medical național", avertizează PALMED.
Potrivit datelor transmise de organizație, sectorul privat asigură:
- aproximativ 78,5% din furnizorii de servicii clinice de specialitate;
- aproximativ 82,89% din furnizorii de servicii paraclinice și imagistică;
- aproximativ 89% din serviciile de dializă;
- 88% din Programul National de oncologie-tratament medicamentos;
- 82% din Programul National de oncologie - tratament radioterapie;
- aproximativ 43% din personalul medical al României.
"În plus, furnizorii privați au investit în ultimii ani sute de milioane de euro în spitale, laboratoare, centre oncologice, infrastructură de diagnostic și tratament și tehnologii medicale moderne. Cu toate acestea, proiectul CNAS încearcă să evalueze capacitatea sistemului de sănătate ignorând exact segmentul care susține majoritatea serviciilor contractate în numeroase domenii esențiale", se mai arată în comunicatul de presă citat.
Modificarea regulilor după ce investițiile au fost deja realizate
"PALMED solicită conducerii CNAS să explice public de ce această inițiativă apare exact acum. În ultimii ani, numeroși furnizori privați au realizat investiții de milioane de euro în infrastructură dedicată pacienților incluși în programele naționale de sănătate. Mai mult, există furnizori care au finalizat aceste investiții și care așteaptă de peste un an aprobări și proceduri administrative necesare pentru integrarea capacităților dezvoltate în programele naționale asupra cărora CNAS nu s-a pronunțat în termenul legal", mai transmite PALMED.
Organizația transmite câteva întrebări pe care le consideră legitime:
- Ce se întâmplă cu contractele aflate în derulare?
- Ce se întâmplă cu pacienții aflați deja în tratament?
- Ce se întâmplă cu investițiile realizate în baza cadrului normativ existent?
- Ce se întâmplă cu furnizorii care au construit infrastructură medicală și care încă așteaptă aprobarea CNAS pentru a pune la dispoziția pacienților accesul la aceasta?
"România se află în etapa finală a procesului de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), proiect strategic considerat de autoritățile statului drept cel mai important obiectiv național după aderarea la NATO și Uniunea Europeană. OECD promovează sisteme de sănătate construite în jurul: pacientului; libertății de alegere; accesului la servicii; rezilienței sistemului; utilizării eficiente a tuturor resurselor disponibile. În timp ce OECD vorbește despre acces și libertatea pacientului de a alege furnizorul capabil să îi ofere tratamentul necesar, CNAS propune mecanisme care pot reduce opțiunile pacientului", avertizează furnizorii privați de servicii medicale.
Apel către organizațiile de pacienți
"PALMED adresează un apel public tuturor organizațiilor de pacienți cronici, federațiilor și alianțelor de pacienți din România să analizeze cu atenție efectele acestui proiect și să solicite CNAS răspunsuri clare privind impactul asupra accesului la tratament. Toți pacienții care depind de programele naționale de sănătate au dreptul să știe dacă accesul lor la tratament va fi afectat și care sunt garanțiile că noile reguli nu vor conduce la creșterea timpilor de așteptare și la restrângerea opțiunilor de tratament", se mai arată în comunicatul de presă.
De asemenea, organizația transmite un apel către întregul sector medical privat: "Invităm toate organizațiile profesionale și toți furnizorii privați de servicii medicale să se alăture acestui demers. Astăzi este vorba despre programele naționale de sănătate. Mâine poate fi vorba despre orice alt segment al relației dintre furnizorii de servicii medicale și finanțatorul public".
Solicitările PALMED:
- retragerea imediată a proiectului de Ordin din procedura de transparență decizională;
- constituirea unui grup de lucru real cu participarea tuturor actorilor relevanți;
- realizarea unei analize independente de impact;
- elaborarea unei metodologii centrate pe pacient și pe accesul real la tratament;
- utilizarea integrală a capacităților existente ale sistemului de sănătate, indiferent de forma de proprietate.
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a anunțat, sâmbătă, trei noi pași pentru modernizarea sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Unul dintre acestea se referă la modificarea cadrului legislativ pentru consolidarea complementarității dintre sistemul public și cel privat, pentru programele naționale de sănătate
"Am publicat în transparență decizională proiectul Ordinului președintelui CNAS prin care este introdusă o formulă obiectivă și transparentă pentru evaluarea situațiilor în care capacitatea furnizorilor publici este depășită în cadrul programelor naționale de sănătate. Scopul acestei inițiative este de a întări complementaritatea reală dintre sectorul public și cel privat, pe baza unor criterii clare și verificabile, și nu a unor evaluări arbitrare. Pacientul trebuie să fie principalul beneficiar al acestei abordări", a precizat Horațiu Moldovan.
Președintele CNAS a explicat că "atunci când capacitatea furnizorilor publici este insuficientă pentru a răspunde nevoilor reale ale pacienților, mecanismele de colaborare cu furnizorii privați trebuie să poată fi activate transparent și predictibil, astfel încât pacienții să aibă acces mai rapid la servicii medicale finanțate de CNAS".
"Vorbim despre programe esențiale pentru pacienții cu afecțiuni grave, precum oncologia, bolile cardiovasculare, radioterapia, investigațiile de înaltă performanță precum PET-CT și multe altele. Obiectivul este ca pacienții să beneficieze de diagnostic și tratament în timp util, cât mai aproape de casă, de familie și de comunitatea în care trăiesc. La nivel strategic, această măsură contribuie atât la reducerea timpilor de așteptare pentru pacienți, cât și la valorificarea eficientă a capacităților existente în sistemul de sănătate, în beneficiul direct al celor care au nevoie de servicii medicale esențiale", a mai spus Moldovan.
















