Medicul personal al liderului israelian Netanyahu, proaspăt consilier onorific al premierului Dăncilă, și-a deschis firmă de comerț angro cu produse farmaceutice la București. Cu cine s-a asociat

Medicul personal al liderului israelian Netanyahu, proaspăt consilier onorific al premierului Dăncilă, și-a deschis firmă de comerț angro cu produse farmaceutice la București. Cu cine s-a asociat

Herman Berkovits. Sursă foto: YouTube

scris 23 apr 2018

Herman Berkovits, medicul de origine română al liderului israelian Benjamin Netanyahu, fost candidat PDL Diaspora la alegerile parlamentare din 2008, numit recent consilier onorific neremunerat al premierului Viorica Dăncilă și susținător al ideii de relocare a ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, și-a deschis o firmă la București, având ca obiect de activitate comerțul cu ridicata al produselor farmaceutice.

Firma are sediul în sectorul 1 al Capitalei.

Urmărește-ne și pe Google News

Herman Berkovits este asociatul majoritar al companiei, cu 60% din părțile sociale, și totodată administrator al acesteia. Restul de 40% din capital aparține firmei Digital Telemed Systems SRL.

Sursă: Termene.ro

Sursă: Termene.ro

Șefilor din grupul chinez CEFC, care deține fostul Rompetrol, le-a fost interzis să călătorească în străinătate CITEȘTE ȘI Șefilor din grupul chinez CEFC, care deține fostul Rompetrol, le-a fost interzis să călătorească în străinătate

Digital Telemed Systems SRL, înregistrată în noiembrie 2016 și cu obiect de activitate "activități de asistență medicală specializată", este controlată 100% de către Betty Ilovici, în vârstă de 24 de ani, și îi are ca administratori pe Sorin-Shmuel Ilovici și pe Delia-Marina Ionescu, medic specialist în medicină de urgență.

Ambii membri ai familiei Ilovici au și cetățenie israeliană, în CV-urile lor figurând efectuarea serviciului militar în cadrul Israel Defense Forces (IDF). Sorin-Shmuel Ilovici, medic chirurg cu studii efectuate la Bologna, este fost vicepreședinte onorific al Camerei de Comerț și Industrie România-Israel. 

Sorin-Shmuel Ilovici și Delia-Marina Ionescu sunt la rândul lor asociați și/sau administratori la mai multe firme cu profil medical. Astfel, Ionescu este asociat unic și administrator al S.O.S. Medical & Ambulance Emergency Services SRL, care operează clinica privată de urgență SOS Medical din zona parcului Herăstrău. Potrivit ultimelor date disponibile, S.O.S. Medical & Ambulance Emergency Services SRL a avut în 2016 un profit net de peste 78.000 lei, la o cifră de afaceri de circa 970.000 lei.

Sursă: Termene.ro

Sursă: Termene.ro

Sursă: Termene.ro

Sursă: Termene.ro

Comisia Europeană a obținut o autoritate mai mare în aprobarea modelelor de automobile în UE, după scandalul VW CITEȘTE ȘI Comisia Europeană a obținut o autoritate mai mare în aprobarea modelelor de automobile în UE, după scandalul VW

Două dintre firme, Digimed Devices Center SRL, de comerț engros cu produse farmaceutice, și DMI 2 Medical Sistem SRL, de asistență medicală generală, au fost înființate relativ recent, în iulie și septembrie 2017.

O altă firmă, Med.Telesystems SRL, unde asociat, administrator și director general este Sorin-Shmuel Ilovici, înființată în 2009, a intrat în insolvență în decembrie anul trecut, din cauza supraîndatorării, potrivit raportului de luna trecută al administratorului judiciar al companiei. Aceeași sursă arată că firma și-a exprimat intenția de reorganizare și de menținere a activității, însă deocamdată nu și-a îndeplinit obligațiile legale aferente stării de insolvență.  

La finalul anului trecut, compania datora bugetelor statului peste 1,4 milioane lei, potrivit datelor termene.ro. Ultimele date despre datoriile totale ale firmei, de la 31 decembrie 2016, indică aproape 3,6 milioane lei. În anul respectiv, Med.Telesystems SRL a înregistrat pierderi de peste 720.000 lei, la o cifră de afaceri de circa 150.000 lei.

Sursă: Termene.ro

Sursă: Termene.ro

Extras din raportul administratorului judiciar cu privire la cauzele insolvenței Med.Telesystems SRL

Extras din raportul administratorului judiciar cu privire la cauzele insolvenței Med.Telesystems SRL

Investitorii străini transmit politicienilor: Cele mai multe dintre efectele economice negative pe care le reclamați sunt rezultatul legislației adoptate chiar de voi CITEȘTE ȘI Investitorii străini transmit politicienilor: Cele mai multe dintre efectele economice negative pe care le reclamați sunt rezultatul legislației adoptate chiar de voi

Cel mai mare asociat al Med.Telesystems SRL, cu 50% din părțile sociale, este omul de afaceri Virgil Călina, care deține printre altele, alături de soția sa, hotelul Ramada Nord din București, cei doi controlând grupul de companii Da Silva, cu afaceri în imobiliare, construcții, turism și distribuția de produse alimentare și băuturi. Potrivit presei centrale, Călina ar fi nașul de cununie al lui Ilie Năstase.

Med.Telesystems SRL a derulat, în perioada 2010-2015, mai multe proiecte de telemedicină finanțate cu fonduri UE nerambursabile, care au constat în monitorizarea continuă, la distanță, a persoanelor cu boli cardiovasculare, în vederea reducerii ratei de respitalizare și a ameliorării calității vieții pacienților. Unul dintre proiecte a vizat înființarea unui Centru Medical Pilot de Monitorizare la Distanță, unde s-au desfășurat studii medicale asupra unor grupe de pacienți externați din Spitalul de Urgență Elias din Capitală.

Firma a furnizat echipamentele necesare proiectelor, printre care dispozitive de citire și transmitere EKG de la producătorul israelian Aerotel Medical Systems. Valoarea totală a finanțării nerambursabile de care a beneficiat Med.Telesystems SRL pentru aceste proiecte (cumult, bani europeni și de la bugetul național) s-a ridicat la peste 4,3 milioane lei.

Cioloș: Trăiesc din banii puși deoparte cât am fost comisar european. N-o să țină la infinit CITEȘTE ȘI Cioloș: Trăiesc din banii puși deoparte cât am fost comisar european. N-o să țină la infinit

Medicul Herman Berkovits s-a născut în 1947 la Târgu Lăpuș și a emigrat în Israel în anii ’70. Din 1985 conduce o clinică privată în Ierusalim. Este medicul personal al premierului israelian Benjamin Netanyahu.

În 2008, a candidat din partea PDL pentru un fotoliu de deputat în colegiul pentru diaspora Orientul Mijlociu-Africa. Potrivit propriilor sale declarații, de-a lungul anilor a intermediat de mai multe ori întâlniri între oameni politici români și premierul israelian. ”Mircea Geoană, Adriean Videanu, Adrian Năstase, Theodor Baconski, Sorin  Oprescu, dar și doi importanți miniștri ai României au fost primiți de domnul prim ministru Netanyahu în urma unor discuții purtate și de mine”, declara Berkovits în 2016, pentru Libertatea. În 2015, el a facilitat un ajutor din partea unei firme medicale israeliene pentru victime tragediei de la clubul Colectiv. 

Berkovits a fost numit recent consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă, funcție neremunerată. El deține și calitatea de consul onorific al României în Israel și a declarat, pentru Adevărul, că susține ideea de relocare a ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. În același interviu, Berkovits a mai spus că este prieten cu primarul general al Capitalei Gabriela Firea și că a ajutat-o să se întâlnească cu mai mulți oficiali de prim rang în cadrul vizitei acesteia în Israel din 2016.

viewscnt
Afla mai multe despre
benjamin netanyahu
israel
ambasada romaniei in israel
medicul personal al lui benjamin netanyahu
herman berkovits
telemedicina
fonduri ue
comert engros produse farmaceutice
viorica dancila
gabriela firea
psd
pdl
ierusalim
mutare ambasada ierusalim