Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) anunță că a lansat un studiu cu privire la o posibilă legătură între vaccinarea cu vaccinul împotriva covid-19 Johnson&Johnson și foarmarea unor cheaguri de sânge, după raportarea a patru cazuri - între care unul mortal, relatează AFP.
Comisia de siguranță a EMA a ”lansat un studiu” menit ”să evalueze informații cu privire la incidente tromboembolice” la persoane vaccinate cu vaccinul companiei americane, scrie News.ro.

16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Trei cazuri au fost semnalate în Statele Unite, în urma autorizării vaccinului, iar un caz a fost înregistrat într-o țară neprecizată în timpul unei faze de testare, precizează agenția.

Uniunea Europeană (UE) a autorizat vaccinul Johnson&Johnson, însă acesta nu a început să fie utilizat pe teritoriul european.