Antibiotice Iași, profit doar marginal peste cel din 2017. Fără efectul taxei claw back, ar fi fost aproape dublu

Antibiotice Iași, profit doar marginal peste cel din 2017. Fără efectul taxei claw back, ar fi fost aproape dublu
scris 1 mar 2019

Pe fondul unor venituri în ușoară creștere în în 2018, producătorul farma Antibiotice a obținut un profit net de 34 milioane lei, rezultat mai mic decât impactul negativ de 36,5 milioane lei al taxei claw back.

Antibiotice Iași (ATB) a realizat în 2018 venituri din vânzări de 364,40 milioane lei, în creștere cu 8,16% comparativ cu 336,90 milioane lei în exercițiul financiar precedent. Compania menționează un avans în creștere cu 6% pe segmentul vânzărilor în piața internațională.

Urmărește-ne și pe Google News

De asemenea, cheltuielile cu materiile prime ale Antibiotice au urcat cu 9,26%, la 138,84 milioane lei, de la 127,07 milioane lei, iar costurile cu personalul au avut o dinamică mai atenuată, respectiv un avans de 5,77%, la 90,86 milioane lei, de la 85,90 milioane lei. În aceste condiții, profitul din exploatare a urcat cu 4,61%, la 39,04 milioane lei, de la 37,32 milioane lei. La nivelul câștigului net, creșterea este de 1,52%, la 34,07 milioane lei, de la 33,56 milioane lei. Profitabilitatea ar fi fost mai ridicată, însă compania a plătit o taxă claw back în creștere cu 25%, suma achitată ridicându-se la 36,48 milioane lei.

Activele totale ale Antibiotice erau, la 31 decembrie, de 705,90 milioane lei, cu 8,16% mai mari decât cele de 572,93 milioane lei, cu 23,21% peste cele de 572,93 milioane lei de la 1 ianuarie. În aceeași interval de raportare, datoriile totale au crescut cu 49,52%, la 233,35 milioane lei, de la 156,06 milioane lei. Antibiotice Iași, companie deținută în proporție de 53,02% de Ministerul Sănătății, este listată la cota Bursei de Valori București și, la un preț de închidere de ieri de 0,4910 lei/acțiune, capitalizarea de piață a societății este de 329,63 milioane lei (69,49 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
antibiotice
ministerul sanatatii
bvb
bursa
dividende