Titan Power SA, companie controlată indirect de Ministerul Energiei, înființată cu mai bine de 5 ani în urmă în scopul construirii unei centrale noi de producție de energie electrică și termică în cogenerare pe gaze naturale în cartierul bucureștean omonim, a început lucrările de demolare și dezafectare a clădirilor vechii centrale de pe amplasament care nu vor fi păstrate în cadrul noului proiect, construcția efectivă urmând a debuta anul viitor.
″Am decis să păstrăm două dintre clădirile vechii centrale. Le-am salvat de la demolare și le-am reconsolidat, dându-le funcțiuni noi în cadrul proiectului, utilizând soluții arhitectonice care să se îmbine armonios cu noua clădire″, a declarat șeful de proiect, Mihai Ene, de la compania care a realizat proiectul tehnic și studiul de fezabilitate, Tractebel Engineering din grupul Engie. Într-una dintre cele 2 construcții, care în trecut găzduia o stație de tratare chimică a apei, va funcționa un centru de pregătire a tinerilor energeticieni.
CITEȘTE ȘI A scăzut comerțul cu biciclete în UENoua centrală, menită să îmbunătățească alimentarea cu căldură și apă caldă în sistem centralizat a locuitorilor din zonă, dar și să întărească securitatea aprovizionării cu electricitate a Capitalei, este gândită să aibă o putere instalată electrică de până la 50 MW și una termică de până la 40 MW.
Iarna trecută, Compania Municipală Termoenergetica a municipalității Capitalei, operatorul sistemului centralizat de încălzire din București, a pus în funcțiune, pe amplasamentul CET Titan, 5 capacități modulare de producție de energie termică.
Capacitățile termice modulare instalate de Termoenergetica
″Avem autorizație de desființare emisă, avize de racordare la rețelele de distribuție de energie și gaz, iar autorizația de construire urmează să fie eliberată în următoarele zile, documentația fiind depusă la Primărie. Ulterior, vom depune cerere de autorizație de înființare la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), iar în paralel pregătim documentația pentru licitația de contractare a lucrărilor de construire.
Însă deja am început activitățile de dezafectare, astfel încât să pregătim terenul pentru când vom fi gata cu toate avizele și autorizațiile, să nu pierdem timp și să ne grăbim cât se poate de mult. Anul acesta am vrea să terminăm complet cu demolările, urmând ca la anul să înceapă construirea efectivă, în paralel cu comenzile pentru echipamente. În termen de circa 2 ani de zile, la sfârșitul lui 2026, începutul lui 2027, vrem ca centrala să înceapă să producă″, a declarat directorul general al Titan Power, Iulian Offenberg, în cadrul unei conferințe de presă organizate la fața locului, la care a participat și ministrul de resort, Sebastian Burduja.
Burduja este la acest moment implicat și în campania electorală pentru Primăria generală a capitalei.
CITEȘTE ȘI Record de înmatriculări lunare, pentru ultimii trei ani. Care au fost cele mai vândute mașini, odată cu startul Programului RablaCompania a depus deja la Ministerul Energiei solicitare de finanțare nerambursabilă UE din Fondul de Modernizare pentru proiect. Valoarea totală a investiției este estimată la 70 milioane euro.
″Sperăm ca, din această sumă totală, să reușim să acoperim 40 milioane euro din Fondul de Modernizare. 18 milioane euro va reprezenta contribuția proprie a Titan Power și avem încheiată și o înțelegere cu un sindicat de bănci pentru restul necesarului de finanțare″, a precizat Offenberg.
CITEȘTE ȘI Majorarea valorii neimpozabile la salariul minim, de la 200 lei la 300 lei, are impact negativ la buget de 261 milioane lei. Modificări vizând accizePotrivit șefului Titan Power, dacă se va reuși contractarea unui credit ″îndestulător″, se va putea trece la etapa a 2-a a proiectului, care presupune stocare termică și trigenerare.
″Este vorba de stocarea de agent termic în structuri geologice, va trebui să facem o serie de investigații să vedem ce se găsește în zona în care se află centrala și modul în care trebuie pregătit subteranul pentru acest tip de stocare. Vom stoca termie în anotimpul cald ca să o extragem și să o utilizăm mai ieftin în sezonul rece. În plus, vrem să producem și agent de refrigerare, în ideea în care aici se va dezvolta un cartier rezidențial. Iar dacă nu, avem în vedere să facem tot aici un sistem de depozite frigorifice pe care le vom pune la dispoziția celor care sunt în domeniul comercial (retailerilor – n.r.), astfel încât să valorificăm la maximum potențialul centralei″, a mai spus Iulian Offenberg.
CITEȘTE ȘI FOTO VGP, al miliardarului belgian Jan Van Geet, extinde parcul logistic din TimișoaraNoua centrală în cogenerare, complet automatizată, va fi echipată cu cinci grupuri motor-generator care vor putea utiliza drept combustibil atât gaz metan, cât și amestec cu hidrogen. Producția noului CET Titan va putea alimenta peste 10.000 de apartamente cu căldură și apă caldă, respectiv peste 20.000 de locuri de consum de energie electrică. În ATR este menționată necesitatea extinderii stației de transformare 110 kV Titan, în care va fi racordată noua unitate de producție.
″Este primul proiect de acest tip din ultimii 15 ani din Capitala României″, a spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
CITEȘTE ȘI Germania relaxează reglementările de pe piața muncii pentru persoanele din afara UEVechiul CET Titan, construit în anii ’60, a fost oprit în 2009 și scos din funcțiune în 2014, din cauza uzurii fizice și morale avansate. Terenul, care s-a aflat în proprietatea Electrocentrale Grup și a fost introdus în capitalul Titan Power ca aport în natură, beneficiază de posibilitate de racordare facilă la rețelele de gaze, apă și energie electrică, aflate în proximitate.
Titan Power SA a fost înființată în martie 2019 și este controlată de Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), cu 67,3% din acțiuni, restul capitalului fiind în posesia Electrocentrale Grup. Ambele societăți acționare sunt deținute integral de către Ministerul Energiei.