Tariful de servicii de sistem încasat de Transelectrica va crește cu 40% de la 1 iulie, a anunțat compania la Bursa de Valori București. Impactul pentru o factură medie este de sub un leu pe lună, potrivit calculelor HotNews.ro. Serviciul de sistem înseamnă menținerea în siguranță a sistemului energetic național.
Astfel, tariful pentru serviciile de sistem crește de la 1 iulie de la 9,17 lei pe MWh la 12,84 lei.
Acest tarif mai crescuse și la 1 ianuarie, de la 6,64 lei pe MWh la 9,17 lei.
„Modificarea valorii tarifului a fost determinată de aplicarea mecanismului de corectare a deviațiilor semnificative de la prognoza care a stat la baza aprobării tarifului intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2024, în conformitate cu prevederile cadrului de reglementare emis de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei”, precizează Transelectrica în raportul transmis către BVB.
Tariful pentru serviciile de sistem se aplică tuturor consumatorilor din România.
Impactul în facturi va fi de câțiva lei pe lună, în funcție de consum
Pentru un utilizator cu un consum mediu de 100-150 kWh pe lună, majorarea tarifului are un impact de sub un leu/lună.
În plus, prețurile finale sunt plafonate de către stat până la 31 martie 2025, deci cei care plătesc 0,68 lei sau 0,8 lei pe kWh nu vor simți nicio modificare în facturi până când piața va fi liberalizată.
CITEȘTE ȘI TABEL Ieftiniri semnificative. Benzina și motorina au coborât sub 7 lei/l în toate stațiile Petrom. Bucuria șoferilor va fi însă una de scurtă duratăSuma suplimentară pentru tariful de sistem va fi decontată furnizorilor de către bugetul de stat.
În schimb, vor simți această majorare clienții cu consum mai mare de 300 kWh pe lună care plătesc prețuri mai mici decât cele plafonate (pentru această categorie de consumatori există în piață oferte cu preț mai mic decât plafonul).
Pentru aceștia, facturile vor crește cu aproximativ 2-3 lei pe lună, în funcție de consum.
Prin serviciul de sistem, Transelectrica menține în permanență funcționarea sistemului electroenergetic național în condiții de siguranță, cu respectarea standardelor de calitate prevăzute în Codul tehnic al rețelei.