ULTIMA ORĂ Prețul electricității pe piața spot, la un nou maxim istoric, record absolut: 750 lei/MWh. Perspectivele vor fi anunțate la Profit Energy.forum

ULTIMA ORĂ Prețul electricității pe piața spot, la un nou maxim istoric, record absolut: 750 lei/MWh. Perspectivele vor fi anunțate la Profit Energy.forum
scris 18 sep 2019

Prețurile la electricitate pe piața spot, atât cel mediu zilnic, cât și cel orar, au atins astăzi, pentru energia cu livrare în ziua următoare, maximele istorice, de 578 lei, respectiv, 750 lei/MWh, cu peste 60 de lei mai mari față de precedentele recorduri, ca urmare, foarte probabil, a avariei înregistrată la Unitatea 1 de la Cernavodă, care va rămâne inoperabilă până vineri dimineață.

Precedentul record al mediei zilnice a fost înregistrat pe 3 septembrie, de 505,77 lei/MWh, iar precedentul record orar a fost realizat pe 1 februarie 2017, fiind de 680 de lei pe MWh.

Urmărește-ne și pe Google News

Comparativ cu prețul mediu de 122 de euro/MWh din România, pe piețele vecine prețurile sunt de cel puțin două ori mai mici. În Ungaria, prețul mediu al unui MWh cu livrare în ziua de joi era tranzacționat la 53,4 euro, în Serbia, la 59,23 euro, iar în Slovacia și Cehia, la 46,65 euro.

Detalii despre situația din sistemul energetic în ansamblu și perspectivele vor fi anunțate la Profit Energy.forum, un eveniment care va fi organizat pe 14 octombrie, cu transmisiune în direct pe Profit TV, și la care vor fi prezenți oficiali cu putere de decizie din administrație și cei mai importanți jucători din domeniu.

România este de două luni importator net de electricitate, fiind în majoritatea acestei perioade și piața cu cel mai mare preț spot din Europa.

În plus, miercuri dimineața, Unitatea 1 de la Cernavodă a fost “oprită controlat” în urma unei avarii înregistrate în noaptea precedentă. Interesant este că, în comunicatul transmis pe BVB, SN Nuclearelectrica SA susține că este vorba de “lucrări de remediere la un parametru de proces”, în timp ce pe site-ul Transelectrica, la categoria opriri accidentale, nu programate, cauza opririi este prezentată ca fiind “scurgeri de apa grea din sistemul primar de răcire reactor”.

FOTO 5.000 de mineri vor fi reconvertiți la energia eoliană CITEȘTE ȘI FOTO 5.000 de mineri vor fi reconvertiți la energia eoliană

Ulterior, pe site-ul Transelectrica a apărut o nouă definiție a termenului “lucrări de remediere la un parametru de proces”, și anume “neetanșeități circuit primar. Nu este afectată siguranța nucleară”.

Potrivit datelor Transelectrica, Unitatea 1 a fost oprită la ora 4 dimineața și ar urma să fie indisponibilă până vineri, 20 septembrie, la aceeași oră a dimineții.

“Conform normelor și procedurilor CNE Cernavodă, efectuarea lucrărilor de remediere se poate realiza numai cu unitatea în stare oprită. SNN va transmite un comunicat de presă după finalizarea acestor lucrări de remediere, acestea desfașurându-se în conformitate cu planurile și procedurile centralei, fără niciun impact asupra personalului, mediului și populației.”, precizează conducerea companiei.

În prezent, Nuclearelectrica produce aproximativ o medie orară de 700 MW (față de capacitatea maximă de 1.400 MW), deficitul de energie nucleară în sistem fiind acoperit de cea hidro, care s-a majorat în această dimineață de 1.400 la 2.100 MW.

Avaria de la Cernavodă vine într-un moment extrem de nefericit, cotațiile medii din România pe piața pentru ziua de miercuri fiind de 66,94 euro/MWh, mai mari cu 7,6 euro peste cele din Grecia, cu 8,4 euro peste cele din Bulgaria, cu 14 euro peste cele din Serbia și cu 17 euro peste cele din Ungaria.

Motivul: decalajul mediu orar dintre producția internă și consum era miercuri de aproximativ 1.000 MW, marți (înaintea avariei de la Cernavodă) existând un interval orar (20-21) în care România a fost nevoită să importe și 1.441 MW pentru a acoperi consumul de 7.800 MW (la o producție de 6.400 MW).

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
electricitate
record
750 lei