După ce OMV Petrom a anunțat recent cea mai mare descoperire de țiței onshore din ultimele decenii, compania-mamă de la Viena, OMV AG, a raportat acum, la rândul său, cea cea mai importantă descoperire de gaze naturale din Austria din ultimii 40 de ani, care va reprezenta o contribuție semnificativă la securitatea aprovizionării pentru clienții săi, mai ales în contextul incertitudinilor legate de furnizarea gazului rusesc în viitor.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
De ce este important: Descoperirea din Austria ar trebui să atenueze temerile din spațiul public din România potrivit cărora guvernul austriac, în calitate de acționar OMV, va importa gaz din România, de la OMV Petrom, pentru a-și asigura consumul intern. Grupul austriac a anunțat deja că a rezervat capacități internaționale de transport de 40 TWh/an (două treimi din consumul intern) până în septembrie 2026 și de 20 TWh/an în perioada octombrie 2026-septembrie 2028. Rezervările au fost făcute prin punctele de interconectare cu Germania (Oberkappel) și Italia (Arnoldstein) și nu prin cel cu Ungaria, pe unde ar fi putut ajunge gazul românesc în Austria.
Potrivit companiei austriece, o evaluare preliminară a sondei de explorare Wittau Tief-2a, situată în Austria Inferioară și forată la o adâncime finală de 5.000 de metri după cinci luni de operațiuni, indică resurse potențiale recuperabile de aproximativ 48 TWh (28 milioane de barili echivalent petrol).
28 noiembrie - Profit Financial.forum
CITEȘTE ȘI OMV Petrom va plăti pentru acest an o contribuție de solidaritate inferioară celei pe anul trecut
După dezvoltarea completă a descoperirii, OMV se așteaptă ca producția de gaze naturale din Austria să crească cu 50%.
„Rezultatul pozitiv al explorării noastre este o veste interesantă pentru OMV și clienții săi. Pe măsură ce continuăm să lucrăm la strategia noastră de diversificare a surselor de aprovizionare cu gaze naturale, această nouă descoperire marchează o contribuție majoră la furnizarea de gaze naturale a clienților noștri, în special din Austria”, transmite Alfred Stern, CEO-ul OMV AG.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Reviziile de la Brazi, reducerea prețurilor și suprataxa de solidaritate au tăiat 80% din profitul OMV Petrom în S1. Pierdere de peste jumătate de miliard la T2
OMV ia în considerare în prezent diferite opțiuni pentru a evalua în continuare zăcământul, precum și o conectarea rapidă a acestuia la facilitatea de gaze naturale operată de OMV din Aderklaa, situată la 10 km de noua descoperire.
OMV Petrom, cea mai mare companie de petrol și gaze din România, controlată de OMV AG, a anunțat anterior descoperirea de noi resurse de țiței și gaze naturale în regiunile Oltenia și Muntenia, din sudul României, în urma unei investiții într-o campanie de explorare de aproximativ 20 milioane euro. Zăcământul din zona Verguleasa (Oltenia) este cea mai mare descoperire de țiței a OMV Petrom din ultimele decenii. Cumulat, descoperirile se ridică la peste 30 milioane barili echivalent petrol (bep) resurse recuperabile, echivalentul a trei pătrimi din producția realizată de OMV Petrom în anul 2022.