Compania DTK Renewables International & Moldova Eolian, parte a grupului de energie și utilități DTEK, controlat de Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, a încheiat un contract cu firma românească Electromontaj pentru proiectarea și construirea infrastructurii necesare unui parc eolian ce va fi amplasat în comuna Ruginoasa din județul Iași.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Investiția a fost anunțată la finele anului trecut de Profit.ro ca pregătită.
Averea lui Rinat Ahmetov este estimată la acest moment de Forbes la 4,3 miliarde dolari.
Lucrările Electromontaj sunt programate a se finaliza într-un timp record, până în luna septembrie 2023.
CITEȘTE ȘI Grupul imobiliar Yellow Tree a cumpărat Olympia TowerLucrările care fac obiectul acestui contract sunt: rețeaua de linii electrice subterane de 35 kV necesară pentru colectarea energiei de la generatoare până în stația de conexiune la sistemul energetic national (SEN), fundațiile pentru cele zece turbine eoliene care se vor monta în cadrul acestui proiect, platformele pentru depozitarea echipamentelor, platformele pentru calarea macaralelor de mare tonaj care vor face montajul pe șantier al turbinelor, precum și drumurile de acces și interioare ale parcului eolian: atât cele temporare care vor permite aducerea elementelor componente ale turbinelor cât și drumurile definitive care se vor utiliza pentru exploatarea și mentenanța echipamentelor pe întreaga durată de viață a instalației.
La derularea proiectului va participa și Emfor Montaj, companie din grupul Electromontaj, în calitate de subcontractor.
CITEȘTE ȘI Usain Bolt este dispus să recurgă la justiție pentru a recupera 12,7 milioane de dolari dispăruți de la o firmă de investiții din JamaicaParcul de la Ruginoasa se va întinde pe o suprafață de aproximativ 23 hectare. Centrala electrică eoliană va avea o putere instalată de 60 MW și, odată finalizată va livra o cantitate de energie de circa 150.000 MWh pe an în sistemul energetic national.
Electromontaj este o companie tehnologică înființată în 1949,, cu proiecte în întreaga lume, lider pe piața construcțiilor energetice din România. Electromontaj proiectează, construiește, transformă și menține infrastructura pentru distribuția inteligentă a energiei electrice și este o companie cu capital privat 100% autohton. Din grupul Electromontaj fac parte companiile Emfor, Iproeb, Electrotehnica și Hidroconstrucția.
CITEȘTE ȘI GRAFICE Producția de credite gâfâie. Populația începe să se fereascăÎn iunie 2022, Finas Group și DTEK Renewables International au demarat un nou proiect, în valoare de 60 de milioane de euro. Este vorba de un parc solar de 65 MW în localitatea Glodeni, județul Mureș, ce se întinde pe 90 de hectare și care va fi finalizat anul viitor. În momentul asocierii celor două companii, atât parcul eolian, cât și cel solar aveau autorizație tehnică de racordare (ATR).
Cele două amplasamente, Ruginoasa (Iași) și Glodeni (Mureș), au fost alese de Finas Group ținând cont că ambele județe au deficit major de energie și, cu atât mai mult, de energie din surse regenerabile.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacție - Global Vision cumpără Nova Building. Negocieri pentru noi achizițiiDTEK Renewables International este parte a grupului DTEK, investitor privat lider în sectorul energetic al Ucrainei. Organizat în prezent ca un holding cu șapte subsidiare deținute în totalitate și încorporate în Țările de Jos, grupul are majoritatea operațiunilor și activelor sale în Ucraina. Întreprinderile DTEK generează energie electrică prin centrale solare, eoliene și termice, sunt implicate în producția de cărbune și gaze naturale, și comercializează produse energetice atât pe piețele ucrainene, cât și pe cele internaționale. Totodată, distribuie și furnizează energie electrică clienților, oferă produse și soluții pentru îmbunătățirea eficienței energetice și dezvoltă o rețea de stații de încărcare rapidă cu energie.
Înființat în 2002, Finas Group activează atât pe piața de energie regenerabilă, cât și în agricultură și real estate. Compania clujeană a dezvoltat, înainte de 2013, peste 80 MW (din care 64 MW în energie eoliană, 15 MW în energie solară și 5 MW în hidrocentrale) și are în operare în prezent 15 MW în energie solară cu fonduri de investiții slovace și cehe.