"Termos" uriaș pentru stocarea căldurii. Investiție majoră în domeniul energiei regenerabile, în Finlanda

Un număr de 5.000 de finlandezi vor fi deserviți de un tip de instalație care este de 10 ori mai mare decât primul sistem demonstrativ realizat în anul 2022.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
"Termos" uriaș pentru stocarea căldurii. Investiție majoră în domeniul energiei regenerabile, în Finlanda

Un mic oraș din sudul Finlandei utilizează cea mai mare baterie comercială cu nisip din lume pentru a rezolva una dintre cele mai mari provocări ale energiei regenerabile: stocarea energiei produse atunci când bate vântul sau strălucește soarele și utilizarea ei atunci când cererea este ridicată, relatează CNBC, preluată de News.ro.

Instalația industrială, amplasată în localitatea Pornainen, are 13 metri înălțime și 15 metri diametru și folosește aproximativ 2.000 de tone de piatră de săpun măcinată pentru a stoca energie sub formă de căldură.

ULTIMA ORĂ Haos în benzinării: 2 scumpiri pe zi la Rompetrol și Mol și majorări de 20 de bani la Lukoil. Benzina s-a oprit la 2-3 bani de pragul de 9 lei după anunțul posibilei întreruperi a livrărilor de petrol kazah CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Haos în benzinării: 2 scumpiri pe zi la Rompetrol și Mol și majorări de 20 de bani la Lukoil. Benzina s-a oprit la 2-3 bani de pragul de 9 lei după anunțul posibilei întreruperi a livrărilor de petrol kazah

Sistemul poate furniza 100 megawați-oră de energie termică, suficient pentru a acoperi necesarul de încălzire al celor aproximativ 5.000 de locuitori ai orașului timp de aproape o lună vara și aproximativ o săptămână iarna.

Proiectul a fost realizat de compania finlandeză Polar Night Energy, în colaborare cu operatorul de termoficare Loviisan Lämpö, și face parte din strategia de reducere a emisiilor de carbon ale rețelei locale de încălzire.

RECORD Prețul gazelor sare în România, în plină vară, la cel mai înalt nivel de la declanșarea războiului din Ucraina, cu excepția a 10 zile geroase din urmă cu două ierni GRAFICE CITEȘTE ȘI RECORD Prețul gazelor sare în România, în plină vară, la cel mai înalt nivel de la declanșarea războiului din Ucraina, cu excepția a 10 zile geroase din urmă cu două ierni GRAFICE

Potrivit companiei, instalația a redus emisiile de gaze cu efect de seră ale sistemului de termoficare cu aproape 70% și consumul de așchii de lemn cu aproximativ 60%. Centrala pe biomasă existentă rămâne în funcțiune doar ca rezervă și pentru perioadele de consum maxim.

Directorul general al Polar Night Energy, Tommi Eronen, a declarat că localitatea se baza anterior pe arderea petrolului și a lemnului pentru încălzire, însă bateria cu nisip poate asigura acum cea mai mare parte a necesarului anual fără procese de combustie.

Cum funcționează bateria cu nisip

Tehnologia funcționează asemenea unui termos uriaș pentru stocarea căldurii. Atunci când producția de energie eoliană sau solară este ridicată și electricitatea este ieftină, energia este utilizată pentru încălzirea materialului din interiorul bateriei la temperaturi foarte ridicate.

DOCUMENT Bolojan pregătește, cu peste 1 an întârziere, concesionarea de perimetre în Marea Neagră pentru parcuri eoliene offshore. Trebuie mutate zone militare, inclusiv un poligon de tragere CITEȘTE ȘI DOCUMENT Bolojan pregătește, cu peste 1 an întârziere, concesionarea de perimetre în Marea Neagră pentru parcuri eoliene offshore. Trebuie mutate zone militare, inclusiv un poligon de tragere

Silozul este puternic izolat, ceea ce permite păstrarea căldurii timp de zile sau chiar săptămâni. Ulterior, energia termică este transferată prin schimbătoare de căldură către apa din rețeaua centralizată de termoficare. Reprezentanții companiei explică faptul că principalul avantaj economic constă în posibilitatea cumpărării energiei electrice atunci când prețurile sunt foarte mici și utilizarea căldurii stocate în perioadele în care energia ar fi mult mai scumpă.

O tehnologie fără litiu și metale rare

Polar Night Energy consideră că bateriile termice cu nisip pot deveni o alternativă importantă la bateriile electrochimice, deoarece nu necesită litiu, pământuri rare sau alte materiale critice. Actualul proiect este de aproximativ zece ori mai mare decât primul sistem demonstrativ lansat de companie în Finlanda în 2022.

TABEL Prima licitație pentru racordarea de proiecte energetice la rețelele românești: Un colos chinez lider global în fabricarea de invertoare și Romgaz - printre participanți CITEȘTE ȘI TABEL Prima licitație pentru racordarea de proiecte energetice la rețelele românești: Un colos chinez lider global în fabricarea de invertoare și Romgaz - printre participanți

Totuși, tehnologia are și limite. Specialiștii atrag atenția că bateriile cu nisip sunt foarte eficiente pentru stocarea și utilizarea căldurii, însă transformarea acesteia înapoi în energie electrică este mai dificilă și mai puțin eficientă decât în cazul altor tehnologii de stocare. De asemenea, densitatea energetică este mai redusă decât la bateriile litiu-ion.

Interes internațional tot mai mare

Potrivit companiei, proiectul a atras interes din partea unor organizații de pe toate continentele, în special din regiuni care depind încă de cărbune și petrol pentru producerea energiei termice.

Profesorul Jan Rosenow, specialist în politici energetice și climatice la Universitatea Oxford, consideră că astfel de sisteme vor fi replicate la scară largă, deoarece permit stocarea energiei pentru perioade lungi și nu depind de materiale critice.

DOCUMENT DECIZIE 9 proiecte majore noi. Interconectări noi pe gaze cu Ucraina, Moldova și Serbia. Statul a aprobat planul de dezvoltare pe 10 ani al sistemului național de transport CITEȘTE ȘI DOCUMENT DECIZIE 9 proiecte majore noi. Interconectări noi pe gaze cu Ucraina, Moldova și Serbia. Statul a aprobat planul de dezvoltare pe 10 ani al sistemului național de transport

Directorul general al Loviisan Lämpö, Mikko Paajanen, a declarat că bateria permite separarea momentului cumpărării energiei electrice de momentul producerii căldurii, ceea ce face posibilă valorificarea perioadelor cu prețuri foarte scăzute la electricitate.

Compania estimează că, în primele luni ale acestui an, între 55% și 60% din energia termică furnizată localității va proveni din bateria cu nisip, față de aproximativ 30% în 2025.

Ministrul finlandez al Climei, Sari Multala, a descris proiectul drept un exemplu inovator pentru rezolvarea problemei stocării energiei și a precizat că dezvoltatorii lucrează deja la soluții care ar putea permite pe viitor utilizarea sistemului și pentru producerea de energie electrică, ceea ce ar reprezenta un progres tehnologic major.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2348 -0.0008-0.02 %
1 USD4.5974 +0.0102+0.22 %
1 GBP6.1215 -0.0135-0.22 %
1 CHF5.6297 -0.0015-0.03 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite