Strategia OMV Petrom: Decizia de investiție în Neptun Deep ar putea fi amânată pentru 2023. Cel mult 2 miliarde euro investiți suplimentar în proiect

Strategia OMV Petrom: Decizia de investiție în Neptun Deep ar putea fi amânată pentru 2023. Cel mult 2 miliarde euro investiți suplimentar în proiect
scris 7 dec 2021

Adoptarea deciziei finale de investiție în proiectul Neptun Deep, care ar urma să fie dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz, în cazul în care Consiliul de Administrație al ultimei companii va aproba achiziționarea companiei care deține participația Exxon, ar putea fi amânată pentru 2023, reiese din strategia pentru 2030 a OMV Petrom. În plus, compania susține că-și va reduce ponderea investițiilor în activitățile tradiționale la 45% în 2030, de la aproape 100% în prezent.

„Expansiunea regională a OMV Petrom în activitatea de Explorare și Producție până în 2030 se concentrează pe zona Mării Negre, despre care se estimează că deține resurse semnificative. Dezvoltarea Neptun Deep este cel mai important proiect strategic al companiei. Sub rezerva deciziei finale de investiție în 2022/2023, prima producție de gaze e așteptată aproximativ patru ani mai târziu”, susține cel mai important producător de hidrocarburi din România.

Urmărește-ne și pe Google News

Viitorul partener al OMV Petrom, Romgaz, estimase în urmă cu o lună că decizia finală de investiție ar putea fi adoptată în ultimul trimestru al anului viitor: „în analiza aferenta proiectului Neptun Deep, atat în analiza tehniăa cât și cea economică, estimează ca decizia finală de investiție în proiectul Neptun Deep va fi adoptată în trimestrul 4 2022”.

OMV Petrom susține că estimarea actuală a companiei în ceea ce privește resursele recuperabile din proiectul Neptun Deep este de aproximativ 50 miliarde metri cubi, iar valoarea investițiilor este de așteptat să fie mai mică de 2 miliarde euro. Producția este estimată la aproximativ 70 mii barili echivalent țiței pe zi net pentru OMV Petrom.

Până în 2025, producția de hidrocarburi a companiei este de așteptat să scadă marginal cu 3%, excluzând vânzările de active calculat ca o rată anuală compusă, reflectând eforturile de a limita declinul natural. Ulterior, producția este de așteptat să crească la peste 160 mii barili echivalent țiței pe zi în 2030, cu peste 50% mai mare decât în ​​2025, datorită volumelor de gaze naturale din Neptun Deep.

Per ansamblu, contribuția proiectelor regionale, inclusiv cele din blocul offshore Han Asparuh din Bulgaria și în blocul II offshore din Georgia, de creștere la veniturile operaționale este estimată la aproximativ o treime în 2030.

Turiștii aleg să se distreze în Malta de Revelion, în loc să petreacă în România cu restricții orare CITEȘTE ȘI Turiștii aleg să se distreze în Malta de Revelion, în loc să petreacă în România cu restricții orare

Ponderea totală a investițiilor alocate activelor tradiționale va scădea până în 2030 la aproximativ 45% de la aproape 100%, dar acestea vor continua să aibă o contribuție solidă la veniturile operaționale al Grupului.

În Explorare și Producție, OMV Petrom își propune să maximizeze recuperarea economică a zăcămintelor mature și să scadă costul de producție la aproximativ 7 USD pe baril echivalent țiței până în 2030.

În Rafinare și Marketing, rata medie de utilizare a rafinăriei este de așteptat să fie peste 95%. Compania susține că se îndreaptă către o activitate de rafinare sustenabilă prin proiecte de biocombustibili avansați și explorează oportunități cu valoare adăugată, inclusiv o creștere a capacității de producție de aromatice.

„În activitatea de retail, ambiția noastră pe termen lung este să ne menținem poziția actuală de lider în România prin strategia cu două mărci comerciale. Compania se pregătește pentru mobilitatea viitorului, care se așteaptă să fie mai inteligentă, activată digital, cu stații de servicii oferind experiențe mai personalizate și soluții în timp util clienților”, precizează OMV Petrom.

În Gaze și Energie, compania aspiră să devină furnizorul preferat pentru clienți în tranziția lor energetică, crescând în același timp dincolo de gazele naturale din producție proprie și extinzându-și prezența pe piață, inclusiv la nivel regional. Acestea se vor traduce în vânzări totale de gaze de aproximativ 70 TWh până în 2030. În activitatea de energie electrică, investițiile în energie din surse regenerabile vor duce la o creștere a vânzărilor de energie verde la mai mult de 20% din vânzările totale de energie electrică până la sfârșitul deceniului.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv petrom
strategie
hidrocarburi
gaze