EXCLUSIV Notificări trimise. Posesorii de contoare inteligente care depășesc puterea aprobată - deconectați

EXCLUSIV Notificări trimise. Posesorii de contoare inteligente care depășesc puterea aprobată - deconectați
scris 2 dec 2021

Posesorii de contoare inteligente, cel puțin cei care sunt clienți ai companiilor de distribuție ale Enel (E-Distribuție Banat, Muntenia și Dobrogea), indiferent cu cine au semnat un contract de furnizare energie, pot fi deconectați temporar, de la distanță, de către distribuitor, în cazul în care depășesc puterea aprobată prin avizul tehnic de racordare (ATR). Ei au început să primească deja notificări în acest sens, relevă date Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Vestea bună este că respectivii consumatori pot remedia singuri, rapid, situația pe termen scurt, nefiind necesară decât scoaterea din priză a aparatelor cu consum ridicat, pentru a coborî consumul sub cel aprobat prin ATR, și rearmarea contorului inteligent. În cazul în care consumatorii consideră că funcționarea unora dintre aparatele mari consumatoare le este absolut necesară, ei pot solicita un spor de putere.

Urmărește-ne și pe Google News

De ce este important: Companiile E-Distribuție aveau în luna martie, împreună, conform celor mai recente date, cel mai mare număr de contoare inteligente instalate în România, aproape 930.000, Enel propunându-și ca până la finalul acestui an să ajungă la 1.090.000 contoare instalate.

De asemenea interesant: Numărul ridicat de construcții realizate în ultimul timp au majorat considerabil consumul de electricitate. În plus, dezvoltatorii preferă să solicite o putere minimă în momentul în care depun documentația în vederea obținerii avizului tehnic de racordare (ATR), ceea ce face ca, cel puțin în perioade cu vârfuri, consumul efectiv să fie superior celui maxim aprobat prin ATR.

Proleasing Motors, rezultate record la aniversarea de 20 de ani și planuri pentru noi investiții în dezvoltare sustenabilă și proiecte de modernizare CITEȘTE ȘI Proleasing Motors, rezultate record la aniversarea de 20 de ani și planuri pentru noi investiții în dezvoltare sustenabilă și proiecte de modernizare

„Unul dintre motivele pentru care apar uneori căderi de tensiune însoțite de întreruperi scurte de curent de mai multe ori pe zi în anumite zone poate fi și faptul că gospodăriile de acolo consumă mai mult decât au estimat când s-au racordat la rețeaua electrică”, arată E-distribuție.

Pe termen scurt, actuala criză de pe piața gazelor și starea deplorabilă în care se află sistemele de încălzire centralizată, iar pe termen mediu și lung, obiectivele ecologice ale Uniunii Europene (UE) vor majora consumul de electricitate în defavoarea celui de gaz sau alte hidrocarburi. Iar rețelele de distribuție din România, și nu numai, nu par a fi pregătite pentru o astfel de creștere, cel puțin a vârfurilor de consum.

Situația poate fi complicată, cel puțin din punct de vedere al percepției consumatorului, acesta putând primi informâri în acest sens nu direct de la distribuitor, ci de la furnizorul său, care, în urma liberalizării pieței, poate să nu facă parte din grupul care deține distribuitorul zonal.

Furnziorul este compania de la care un utilizator cumpără curent, iar distribuitorul este compania care operează rețeaua de distribuție zonală.

Acesta este cazul clienților care au semnat un contract de furnizare cu Engie (grup care nu deține licență de distribuție energie electrică) și care au primit deja din partea acestuia informări privind posibilitatea deconectării de către distribuitor în caz de depășire a puterii aprobate pentru energia electrică: „Operatorul tău de distribuție E-Distribuție Muntenia (companie parte a grupului Enel - n.r.) ne-a informat că urmează să fie finalizat procesul prin care va deconecta automat clienții care depășesc puterea aprobată prin certificatul de racordare/avizul tehnic de racordare. Acest pas vine în completarea sistemelor de măsurare inteligentă implementate pentru siguranța consumatorilor și limitarea puterii absorbite”.

Cum să-ți optimizezi site-ul web CITEȘTE ȘI Cum să-ți optimizezi site-ul web

Începând cu perioada următoare, pentru clienții care au montate contoare inteligente, va începe procesul de activare a limitării de putere, conform certificatului de racordare/ avizului tehnic de racordare, anunță Engie, precizând că, în caz de deconectare, pașii de rearmare a contorului sunt prezentați în manualul de utilizare a contorului inteligent, care poate fi consultat pe site-ul operatorului sistemului de distribuție.

Compania reamintește propriilor clienți că au obligația de a respecta puterea aprobată de distribuitor în momentul obținerii ATR-ului.

„Poți realiza acest lucru fie prin limitarea numărului de aparate de consum aflate simultan în funcțiune, fie prin suplimentarea puterii aprobate, astfel încât aceasta să acopere necesarul real”, transmite Engie.

Pentru a suplimenta puterea aprobată, un consumator trebuie să solicite actualizarea ATR-ului și să depună mai multe documente în contul online al E-Distribuție Muntenia (și nu al Engie): cererea de racordare și chestionarul pentru obținerea avizului de racordare, certificatul de înregistrare (persoane juridice) sau cartea de identitate, actul care atestă dreptul de folosință asupra terenului/incintei/clădirii în care se constituie locul de consum (contract de vânzare-cumpărare, contract de închiriere, extras de carte funciară)/extras de carte funciară, autorizație de construire valabilă, iar pentru spațiile închiriate, acordul notarial al proprietarului pentru executarea de lucrări în instalațiile electrice.

viewscnt
Afla mai multe despre
contor inteligent
putere aprobată
atr
enel
engie
e-distribuție