Statul, în control la OMV Petrom

Statul, în control la OMV Petrom
scris 8 feb 2023

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat, în legătură cu anunțul companiei OMV Petrom că nu va plăti taxa de solidaritate, că, în prezent, ANAF face un control la această companie și se așteaptă rezultatul verificărilor, menționând că legislația din România va fi respectată, indiferent de entitate.

"Nu voi comenta declarații publice ale unor companii private. Dar ce pot să vă asigur este că legislația din România va fi respectată, indiferent despre ce entitate discutăm. Există la acest moment, după cum bine știți, un control, o verificare, pe care ANAF o derulează la această companie și așteptăm rezultatul acestei verificări. De asemenea, în baza rapoartelor oficiale pe care companiile vizate de această legislație, care nu reprezintă altceva decât o transpunere în legislația noastră a unor decizii luate la nivel european, care sunt obligatorii pentru toate statele membre, inclusiv pentru România. Aceste rapoarte vor fi depuse în vara acestui an, cel mai probabil luna iunie, așa cum trebuie, însă până atunci așteptăm rezultatul verificărilor pe care instituțiile abilitate le efectuează, astfel încât la final vom avea mai multe detalii", a spus Cărbunaru, întrebat care este punctul de vedere al Guvernului în legătură cu faptul că OMV Petrom a anunțat că nu va plăti taxa de solidaritate în România, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Noi reguli pentru „Casa Verde Fotovoltaice” CITEȘTE ȘI Noi reguli pentru „Casa Verde Fotovoltaice”

El a adăugat că și Agenția Națională pentru Resurse Minerale efectuează un control la această companie, dar aceste verificări au legătură cu proiectele de la Marea Neagră.

"Controlul, verificarea pe care Agenția Națională pentru Resurse Minerale o derulează la această companie nu are legătură cu subiectul (...) ridicat ceva mai devreme. Are legătură cu proiectele la mare adâncime pe care această companie le are în vedere la Marea Neagră pentru exploatarea gazelor naturale și trebuie să vă spun că, la finalul acestor verificări, această instituție a statului român va fi în măsură să-și prezinte concluziile. Nu aș putea da mai multe detalii legate de o verificare aflată în desfășurare în acest moment", a explicat Dan Cărbunaru.

OMV Petrom consideră, în urma calculelor făcute pe baza cifrelor rezultatelor financiare pe anul trecut și a prevederile legislației în vigoare, că nu datorează contribuția de solidaritate de 60% impusă la finalul anului trecut de Guvern, însă dacă ANAF ajunge la altă concluzie, o va plăti, a declarat directorul financiar al companiei, Alina Popa, într-o conferință de presă, răspunzând unei întrebări.

În baza ordonanței nr. 186/2022 și a Regulamentului european, făcând toate calculele, am avem o cifră de afaceri în sectoarele respective (vizate de contribuția de solidaritate – n.r.) de sub 75% (din total – n.r.). Astfel, nu datorăm această taxă. În situația în care, din motive pe care nu le putem vedea la acest moment, ANAF ar ajunge la o altă concluzie, bineînțeles că vom plăti, așa cum plătim întotdeauna toate taxele și contribuțiile acolo unde suntem obligați și trebuie să le plătim″, a spus Popa.

FOTO Sorin Crețeanu, unul dintre cei mai discreți investitori imobiliari din România, lansează un ansamblu rezidențial în Buftea CITEȘTE ȘI FOTO Sorin Crețeanu, unul dintre cei mai discreți investitori imobiliari din România, lansează un ansamblu rezidențial în Buftea

OMV Petrom are, bineînțeles, și posibilitatea de a contesta în justiție o eventuală decizie de impunere a Fiscului în acest sens.

Potrivit rezultatelor financiare preliminare pe 2022 ale OMV Petrom, compania a obținut cumulat pe segmentele Explorare și Producție plus Rafinare și Marketing, vizate de contribuția de solidaritate, venituri de 47,63 miliarde lei, reprezentând sub 61% din veniturile totale de 78,25 miliarde lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
contributie solidaritate petrol gaze carbune rafinarii
suprataxare petrol gaze rafinarii carbune
supraimpozitare energie