Statul canadian dă credite de export de miliarde pentru reactoarele 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, care vor fi construite cu tehnologie și firme din Canada, precum primele 2

Statul canadian dă credite de export de miliarde pentru reactoarele 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, care vor fi construite cu tehnologie și firme din Canada, precum primele 2

Ministrul canadian al Energiei și Resurselor Naturale, Jonathan Wilkinson, alături de omologul său român, Sebastian Burduja, la Ottawa

scris 19 sep 2023

Statul canadian a decis să pună la dispoziția companiei românești de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, credite de export de până la 3 miliarde de dolari canadieni, destinate finanțării proiectului unităților 3 și 4 ale centralei Cernavodă, care vor fi construite cu tehnologie CANDU și firme de profil din Canada, precum primele 2, au anunțat autoritățile de la Ottawa.

Această investiție va sprijini joburile canadiene și activitatea de business canadiană în sectorul nuclear al României″, a transmis Ministerul Energiei și Resurselor Naturale din Canada.

Urmărește-ne și pe Google News
Patronatele, reacție la măsurile fiscale: Efortul este 85% pe mediul privat, 15% pe aparatul bugetar. Se păstrează cea mai neeconomică măsură, discriminatorie și care se va transfera în prețuri CITEȘTE ȘI Patronatele, reacție la măsurile fiscale: Efortul este 85% pe mediul privat, 15% pe aparatul bugetar. Se păstrează cea mai neeconomică măsură, discriminatorie și care se va transfera în prețuri

Suma este sensibil egală cu cea promisă de Statele Unite pentru Cernavodă 3-4, prin intermediul principalei agenții de credit de export a statului american, Exim Bank US și care va finanța finanța contracte de export de servicii americane destinate proiectului.

Anunțul oficial al finanțării canadiene a fost făcut la Ottawa de către ministrul de resort din Canada, Jonathan Wilkinson, alături de omologul său român, Sebastian Burduja, de ministra canadiană a Promovării Exporturilor, Comerțului Internațional și Dezvoltării Economice, Mary Ng, de directorul general al SNN, Cosmin Ghiță, și de șeful Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), Rareș Burlacu.

Maratonul Back to School la Profit News TV – Ion Bogdan Lefter, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universității din București: Finanțarea sistemului de educație de stat este o mare problemă. E o sub-bugetare care se traduce vizibil la CITEȘTE ȘI Maratonul Back to School la Profit News TV – Ion Bogdan Lefter, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universității din București: Finanțarea sistemului de educație de stat este o mare problemă. E o sub-bugetare care se traduce vizibil la

″Relațiile de colaborare dintre țările noastre în domeniul nuclear civil datează din anii 70, când Romania a luat o decizie istorică și înțeleaptă de a fi singura țară din blocul comunist care urma să dezvolte un program nuclear bazat pe o tehnologie vestică și singura țară europeană care a ales să folosească tehnologia CANDU. Așa cum arată contextul geopolitic astăzi, aceasta a fost cea mai bună decizie pe care România o putea lua la acel moment. Cooperarea dintre statele noastre a devenit din ce în ce mai puternică în acest domeniu. Sunt mândru să reafirm astăzi angajamentul nostru ferm pentru o cooperare prosperă și pe termen lung între țările noastre în domeniul nuclear″, a declarat ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja.

În vară, Burduja declara că SUA, Canada și Coreea de Sud vor finanța proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, menționând că la demers s-ar putea alătura și alți parteneri externi, precum Emiratele Arabe Unite. Costurile totale estimate ale proiectului depășesc 7 miliarde de dolari.

Elon Musk vrea să transforme X într-un serviciu contracost CITEȘTE ȘI Elon Musk vrea să transforme X într-un serviciu contracost

Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice (MFP), s-a angajat prin lege să garanteze în proporție de 100% creditele care urmează să fie contractate de la finanțatori internaționali pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă.

După cum a relatat Profit.ro, Nuclearelectrica ar vrea ca actul contractual de inginerie, procurare și construcții (IPC) în baza căruia vor fi edificate noile reactoare 3 și 4 ale centralei Cernavodă să prevadă, pe cât posibil, un preț total fix ferm. Experiențe similare relativ recente, precum și studii de specialitate în domeniu arată însă că este posibil ca acest tip de contract să nu mai fie cel mai potrivit pentru proiecte de construcție de centrale nucleare, marcate adesea de întârzieri și depășiri masive de costuri, a căror povară este suportată în cele din urmă de către statele beneficiare.

viewscnt
Afla mai multe despre
romania canada centrala nucleara cernavoda
reactoarele 3 si 4 cernavoda
romania sua centrala nucleara cernavoda
nuclearelectrica unitatile 3 si 4 cernavoda