Sperând să i se replafoneze prețul la 1 leu/kWh, Metrorex iese în piață să cumpere energie pe 6 luni. Fără plafon, achiziția este estimată la sute de milioane de lei

Sperând să i se replafoneze prețul la 1 leu/kWh, Metrorex iese în piață să cumpere energie pe 6 luni. Fără plafon, achiziția este estimată la sute de milioane de lei
scris 7 nov 2022

Metrorex, operatorul metroului bucureștean, companie de stat controlată de Ministerul Transporturilor, care a ajuns să primească din august energie electrică de la un furnizor de ultimă instanță (FUI), jucătorii din piața de profil nedorind să încheie în mod voluntar contract de furnizare negociat concurențial cu societatea, își încearcă totuși norocul, în condițiile în care ar putea beneficia din nou de preț plafonat prin lege, avantaj pe care l-a pierdut de la 1 septembrie.

Astfel, Metrorex a lansat o licitație publică de achiziție de energie pentru a-și asigura necesarul de curent electric pe 6 luni, fără ca în documentația de atribuire să fie menționată cu exactitate perioada contractuală. Ofertele trebuie depuse până pe 5 decembrie 2022 (și menținute până în aprilie anul viitor), iar evaluarea lor se va face până la începutul lui martie 2023.

Urmărește-ne și pe Google News
Animalele de companie ar putea avea acces în instituții publice - proiect de lege CITEȘTE ȘI Animalele de companie ar putea avea acces în instituții publice - proiect de lege

Operatorul vrea să cumpere între minimum 92.000 și maximum 96.700 MWh de energie la medie tensiune.

Valoarea totală a achiziției este estimată între 249,38 milioane lei și 262,12 milioane lei, fără TVA. Cu tot cu taxă, asta ar însemna între 296,7 și 311,92 milioane lei, adică un preț final de 3.225 lei/MWh, care pare mare chiar și în actualele condiții dificile din piață.

THR Marea Neagră scoate la vânzare o listă întreagă de hoteluri de pe litoral CITEȘTE ȘI THR Marea Neagră scoate la vânzare o listă întreagă de hoteluri de pe litoral

Pe de altă parte, datele comparatorului de prețuri al ANRE arată că, pentru un consumator industrial cu profilul Metrorex, cea mai ″ieftină″ ofertă concurențială este de nu mai puțin de 8.540 lei/MWh. Și asta doar în prima lună de contract, prețul fiind variabil, în funcție de evoluțiile de pe bursa OPCOM. Mai mult, se cere plata în avans înainte de fiecare lună de consum.

În schimb, potrivit caietului de sarcini al procedurii de achiziție, Metrorex vrea ca prețul unitar al energiei electrice active, cu dezechilibre incluse, să fie ″ferm și nemodificabil pe toată perioada de derulare a contractului″.

GRAFIC Lira sterlină scade puternic față de dolar, pe fondul comentariilor “dovish” ale Băncii Angliei CITEȘTE ȘI GRAFIC Lira sterlină scade puternic față de dolar, pe fondul comentariilor “dovish” ale Băncii Angliei

De la 1 septembrie, după intrarea în vigoare a OUG nr. 119/2022, Metrorex nu mai are parte de prețul plafonat de 1 leu/kWh (1.000 lei/MWh) de care beneficia până atunci, alături de ceilalți clienți noncasnici, cu excepția celor mai mari, cărora li se subvenționează de la bugetul de stat costurile cu certificatele CO2 incluse în prețul energiei.

Însă potrivit formei adoptate de Senat a proiectului legii de aprobare a ordonanței, Metrorex ar urma să se numere din nou printre consumatorii noncasnici cu preț plafonat de 1 leu/kWh, pentru 85% din consumul mediu lunar. Proiectul se află în prezent în dezbatere la comisiile Camerei Deputaților, cameră decizională.

Bloomberg: Musk are în plan să concedieze jumătate din angajații Twitter CITEȘTE ȘI Bloomberg: Musk are în plan să concedieze jumătate din angajații Twitter

De altfel, în caietul de sarcini al licitației Metrorex, apar în mai multe locuri exprimări care sugerează că societatea are certitudinea că va beneficia din nou de preț plafonat prin lege în momentul intrării în vigoare a contractului pe care vrea să-l încheie:

- ″Valoarea ce va fi plătită lunar Contractantului se determină prin aplicarea plafonării conform art. 1 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 27/2022 cu modificările și completările ulterioare, față de valoarea energiei electrice livrată″.

- ″În perioada de derulare a contractului prețul total al energiei electrice active (PL) este plafonat conform prevederilor OUG 27/2022, cu modificările și completările ulterioare″.

Prevederea menționată stipulează în prezent că ″(…) prețul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este (…) e) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar, realizat la locul de consum în anul 2021, pentru instituțiile publice, altele decât″ spitalele, unitățile de învățământ, creșele și furnizorii de servicii sociale. Metrorex nu este instituție publică, ci societate comercială.

Tranzacție în curierat - PTT Express by Filadelfia Group fuzionează cu Memex, avându-l în spate pe proprietarul Christian Tour, cu ținta de a deveni cel mai important jucător din piața de curierat rapid CITEȘTE ȘI Tranzacție în curierat - PTT Express by Filadelfia Group fuzionează cu Memex, avându-l în spate pe proprietarul Christian Tour, cu ținta de a deveni cel mai important jucător din piața de curierat rapid

Din august, operatorului de metrou i se furnizează energie în regim de ultimă instanță, după ce n-a mai reușit să încheie contracte concurențiale.

Anul acesta, Metrorex a fost nevoită să anuleze două licitații deschise și cinci proceduri de negociere fără anunț prealabil, organizate pentru achiziția de energie electrică, din cauza lipsei de ofertanți. În 2021, compania a anulat 5 proceduri de achiziție de curent electric (3 licitații deschise și 2 proceduri de negociere fără anunț prealabil), pentru 4 dintre acestea motivul de anulare fiind nedepunerea de oferte din partea furnizorilor.

TABEL O nouă scumpire a benzinei. Diferența față de prețul motorinei a coborât sub 1,4 lei/l CITEȘTE ȘI TABEL O nouă scumpire a benzinei. Diferența față de prețul motorinei a coborât sub 1,4 lei/l

Metrorex consumă circa 15.000 MW de curent electric pe lună pentru alimentarea rețelei de tracțiune și a instalațiilor de electroalimentare pentru asigurarea activității de exploatare a infrastructurii de metrou.

În februarie 2022, Metrorex a reușit să încheie un contract de furnizare pe 3 luni, la prețul de 1.731 lei/MWh cu tot cu TVA, de aproape 4 ori mai mare decât cel din contractul anterior, perfectat în 2020 (457 lei/MWh).

viewscnt
Afla mai multe despre
scumpire energie
criza energetica
metrorex consum energie
metrorex achizitie energie
metrorex fui
preturi plafonate energie