Producătorul de energie pe bază de cărbune Complexul Energetic Oltenia, controlat de statul român prin Ministerul Energiei cu peste 77% din acțiuni, și-a revizuit în creștere de 78 de ori estimarea de profit net pe anul în curs, de la doar 2 milioane lei la 154,6 milioane lei, după ce compania a reușit să obțină un rezultat net pozitiv de peste 307 milioane lei în primele 6 luni din 2017, comparativ cu pierderea de 138,2 milioane lei din prima jumătate a anului trecut.
Revizuirea a avut la bază "realizările indicatorilor economico-financiari pentru 6 luni 2017 și influența acestora asupra realizărilor anuale", se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de Guvern de rectificare a bugetului CE Oltenia pe 2017.
În primul semestru al anului, valoarea producției vândute a Complexului a crescut cu 42,3%, la 1,425 miliarde lei, iar veniturile totale – cu 28,4%, la 2,176 miliarde lei. CE Oltenia a produs o cantitate de energie de 7,23 TWh, cu aproape 20% mai mare comparativ cu S1 2016, și una de cărbune de 10,82 milioane tone, în creștere cu 23% față de primele 6 luni ale anului trecut.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI
"Realizarea acestor indicatori a fost posibilă în condițiile creșterii cererii de energie, a unei hidraulicități mai scăzute decât în semestrul 1 2016, dar și a ieșirii din piață, pentru anumite perioade timp, a unor capacități de producție importante (centrala OMV Petrom de la Brazi – 860 MW – defecțiuni tehnice, oprirea planificată pentru o perioadă de 30 de zile a reactorului 2 al centralei nuclearelectrice de la Cernavodă – 700 MW)", se arată în raportul pe semestrul I 2017 al Consiliului de Supraveghere al CE Oltenia.
Complexul a beneficiat și de majorarea amplă a prețurilor de vânzare a energiei electrice pe bursa de profil OPCOM. Potrivit rapoartelor lunare ale operatorului de piață, prețurile medii de închidere de pe platforma PZU (piața spot) au fost mai mari (în lei) în fiecare lună a intervalului ianuarie-iunie 2017, față cele din lunile corespunzătoare ale anului trecut, procentele de majorare fiind de 83% în ianuarie anul acesta, 105% în februarie, 42% în martie, 33% în aprilie, 60% în mai și 43,5% în iunie.
De exemplu, în iunie 2017, prețul mediu de închidere al PZU a fost de 194 lei/MWh, față de 135 lei/MWh în iunie 2016. Pe parcursul anului trecut, când CE Oltenia a consemnat o pierdere de aproape 140 milioane lei, Complexul și-a vândut energia produsă cu un preț mediu de 170,05 lei/MWh, în condițiile în care prețul mediu ponderat al tranzacțiilor de anul trecut de pe bursa de energie OPCOM a fost de 149,74 lei/MWh pe PZU și între 156 și 161 lei/MWh pe piețele centralizate de contracte bilaterale.
CITEȘTE ȘI Big Tobacco a ajuns un cartel de agenți fiscali interșanjabiliProiectul de buget rectificat pe 2017 prevede astfel venituri totale de 4,303 miliarde lei, cu 15,1% (peste 563 milioane lei) mai mari față de bugetul inițial, aprobat de Executiv la finalul lunii mai. În schimb, cheltuielile totale sunt proiectate să crească cu doar 10,1% (379 milioane lei), la 4,117 miliarde lei.
Rectificarea bugetară a CE Oltenia include și o majorare cu aproape 25 milioane lei a cheltuielilor de natură salarială, datorată reîntregirii fondului de salarii, prevăzută de lege, pentru plata orelor suplimentare lucrate de personalul Complexului, în condițiile creșterii producției de energie electrică cu aproximativ 1 TWh și a celei de cărbune cu 1 milion de tone. Astfel, câștigul mediu brut lunar pe salariat este estimat în creștere cu 3,9%, la 4.222 lei, echivalentul unui salariu mediu net de aproape 3.000 de lei pe lună.
Productivitatea muncii este estimată în urcare cu 13,2%, grație majorării veniturilor din exploatare, determinată de creșterea producției de energie electrică. CE Oltenia estimează că va încheia anul în curs cu un număr de 13.332 salariați.
CITEȘTE ȘI FOTO O nouă ședință CA la Poștă, director general este Elena Petrașcu, director juridic și șef de cabinet al ministrului.Peste 50 de posturi de conducere desființateMinisterul Energiei deține 77,15% din acțiunile companiei, în timp ce Fondul Proprietatea este al doilea acționar ca importanță, cu o participație de 21,55% din capitalul Complexului. Complexul Energetic Oltenia a fost înființat în 2011, prin fuziunea Complexurilor Energetice Rovinari, Turceni și Craiova cu Societatea Națională a Lignitului Oltenia. Compania generează în prezent circa 30% din energia produsă în România.
"Stocurile de cărbune existente iîn termocentrale și în carierele miniere, la această oraă, permit funcționarea fără probleme a grupurilor energetice disponibile în perioada de iarnă. Conform programării, la data de 15 noiembrie 2017, stocul total de cărbune trebuie să ajungă la 1,5 milioane tone. La sfârșitul lunii septembrie, CE Oltenia avea în stoc 1,35 milioane tone cărbune", se arată într-un comunicat de marți al Complexului.
Guvernul a aprobat recent redeschiderea parțială temporară a depozitului de cărbune Roșia al Complexului Energetic Oltenia, rămas fără autorizație de mediu de la finalul anului 2015, pentru realizarea "interesului strategic" al funcționării în siguranță la iarnă a sistemului energetic național, operatorul de transport și sistem Transelectrica estimând că aceasta va depinde în anumite momente, ca și în sezonul rece precedent, în proporție de peste 30% de producția grupurilor energetice pe cărbune ale CE Oltenia.