Romgaz vrea să acceseze fonduri din Planul Național de Investiții pentru termocentrala de la Iernut

Romgaz vrea să acceseze fonduri din Planul Național de Investiții pentru termocentrala de la Iernut
scris 12 dec 2016

Producătorul de gaze Romgaz, una din cele mai profitabile companii ale statului, vrea să acceseze fonduri din Planul Național de Investiții, pentru termocentrala pe care o construiește la Iernut, care pot susține până la 25% din necesarul investiției de aproximativ 270 milioane euro, au declarat luni reprezentanții companiei, într-o întâlnire cu presa.

„Am depus deja dosarul la Ministerul Energiei pentru analiză, Romgaz fiind interesată de valorificarea superioară a gazelor naturale și creșterea eficienței centralei”, au afirmat reprezentanții companiei.

Urmărește-ne și pe Google News

Romgaz ar putea primi, astfel, o finanțare din PNI de aproximativ 68 milioane euro pentru acest proiect. Proiectul va fi finanțat din surse proprii ale Romgaz și din Planul Național de Investiții, scrie News.ro.

La 30 septembrie, Romgaz avea cash, depozite bancare și titluri de stat în sumă de 2,48 miliarde lei, suficient pentru a susține construcția centralei.

De asemenea, reprezentanții companiei renegociază în prezent cu sindicatele contractul colectiv de muncă, pentru următorii doi ani.

Producătorul de gaze va acorda prime de sărbători angajaților săi, care vor fi la nivelul celor de anul trecut.

„Primele vor fi în funcție de cum a fost cheltuit bugetul, negociem cu sindicatul”, adaugă oficialii companiei.

Altfel, în luna iulie a acestui an, Romgaz a anunțat cea mai mare descoperire de hidrocarburi din ultimii 30 de ani, situată în nord-estul Platformei Moesice, în structura Caragele.

Testele de producție finalizate la două sonde de explorare au confirmat acumulări de resurse estimate la 25-27 miliarde metri cubi.

„Zăcământul va intra în exploatare experimentală la sfârșitul lui 2017, urmând a fi exploatat comercial în 2020”, a precizat Romgaz.

Consumul de electricitate a încetinit și în octombrie, rata de creștere a ajuns la 3,6% după primele zece luni CITEȘTE ȘI Consumul de electricitate a încetinit și în octombrie, rata de creștere a ajuns la 3,6% după primele zece luni

Termocentrala nouă de la Iernut este una din cele mai mari investiții în producerea de energie electrică făcută de o companie de stat după 1990.

Cu excepția reactoarelor 1 și 2 de la Cernavodă, aceasta este prima investiție a unei companii de stat în producerea de electricitate în ultimii 26 de ani.

Grupul Romelectro va demara în vara anului viitor, împreună cu compania spaniolă Duro Felguera, construcția termocentralei pe gaze naturale a Romgaz de la Iernut, care va fi finalizată și operațională în anul 2019, spunea în luna noiembrie directorul general al Romelectro, Cristian Secoșan.

Centrala va avea o capacitate instalată de 430 MW.

Romgaz a anunțat luna trecută că a încheiat un contract în valoare de 268,8 milioane euro cu asocierea formată din Duro Felguera și Romelectro pentru construcția unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze la Iernut.

Echipamentele principale și ingineria de bază vor fi furnizate de Duro Felguera, iar Romelectro se va ocupa de lucrările de construcții -montaj, de partea de inginerie de detaliu și livrarea echipamentelor auxiliare.

Echipamentele principale vor fi livrate la începutul anului 2018.

Romgaz a preluat termocentrala actuală de la Iernut în 2013 de la producătorul de energie termică Elcen pentru stingerea unei datorii de 653 milioane lei.

Romgaz este una din cele mai profitabile companii ale statului. În primele nouă luni din acest an, profitul net al companiei a scăzut cu 27%, până la 713,7 milioane lei, în timp ce cifra de afaceri a scăzut cu 18%, la 2,4 miliarde lei, activitatea producătorului fiind afectată de scăderea consumului de gaze.

Producția de gaze a companiei a scăzut cu 27%, la 3,03 miliarde metri cubi, față de 4,13 miliarde metri cubi în primele nouă luni ale anului trecut.

La 30 septembrie 2016, Romgaz avea 6.250 de angajați, mai puțini cu 1,6% față de perioada similară a anului trecut.

Compania Romgaz, controlată de stat, alături de OMV Petrom, controlată de grupul austriac OMV, concentrează aproape toată producția de gaze naturale a României.

Acțiunile companiei se tranzacționează pe piața Bursei de Valori din București (BVB) și a Bursei din Londra (LSE). Acționar principal este statul român, cu o participație de 70%. Compania are în prezent o valoare de piață de 9,3 miliarde lei, echivalentul a 2 miliarde euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz
iernut