Romgaz le plătește aproape 70 milioane spaniolilor de la Duro Felguera pentru finalizarea noii centrale de la Iernut, întârziată cu 3 ani. Care este deadline-ul

Romgaz le plătește aproape 70 milioane spaniolilor de la Duro Felguera pentru finalizarea noii centrale de la Iernut, întârziată cu 3 ani. Care este deadline-ul
scris 6 apr 2023

Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, a încheiat pe 3 aprilie contract de proiectare și execuție de lucrări cu spaniolii de la Duro Felguera pentru finalizarea și punerea în funcțiune a noii centrale de 430 MW de la Iernut, care ar fi trebuit să fie gata încă din urmă 3 ani.

Valoarea totală a noului contract este de 344,92 milioane lei (aproape 70 milioane euro) fără TVA, respectiv 410,46 milioane lei cu tot cu taxă (peste 83 milioane euro). 70 milioane euro înseamnă mai mult de un sfert din valoarea contractului inițial.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ BERD, acționar al societății-mame a Euroins România, sare în apărarea companiei de asigurări CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ BERD, acționar al societății-mame a Euroins România, sare în apărarea companiei de asigurări

Garanția este de 17,5 milioane euro, valoarea eventualelor penalități de întârziere va fi egală cu 0,4% pe săptămâna completă de întârziere, raportat la prețul contractului.

″Suma maximă a penalităților de întârziere nu va putea depăși 10% din prețul contractului la data semnării acestuia″, precizează Romgaz.

FOTO Adrian Ghenie - O nouă lovitură, pe piața asiatică CITEȘTE ȘI FOTO Adrian Ghenie - O nouă lovitură, pe piața asiatică

Termenul de finalizare este de 16 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, cu posibilitate de prelungire, în condiții neprecizate. Asta înseamnă că noua unitate de producție de energie electrică pe gaze a Romgaz nu va fi gata anul acesta.

Contractul inițial de construire a centralei, încheiat în 2016 la valoarea de 268 milioane euro plus TVA, prevedea drept termen de punere în execuție anul 2020.

FOTO Ultimatum de la Guvern pentru constructorul Pasajului Berceni: Dacă nu terminați până pe.... CITEȘTE ȘI FOTO Ultimatum de la Guvern pentru constructorul Pasajului Berceni: Dacă nu terminați până pe....

Guvernul a adoptat în primăvara anului trecut o ordonanță de urgență de modificare a legislației achizițiilor publice sectoriale, pentru a permite finalizarea cu aceiași contractori a proiectului, precum și majorarea sumei plătite față de valoarea din 2016, de 268 milioane euro.

Spaniolii au condiționat semnarea unui nou contract cu producătorul român de gaze naturale, pentru finalizarea și punerea în funcțiune a unității de generare de energie electrică, de restituirea de către Romgaz a garanției de bună execuție reținută după rezilierea contractului inițial în urmă cu aproape 2 ani.

BNR a intrat puternic în piața de titluri de stat, printr-un sistem folosit în pandemie să sprijine Guvernul. Operațiune atipică CITEȘTE ȘI BNR a intrat puternic în piața de titluri de stat, printr-un sistem folosit în pandemie să sprijine Guvernul. Operațiune atipică

Ca urmare a rezilierii din iunie 2021, Romgaz a executat garanțiile de bună execuție depuse de cele două companii contractoare, în cuantum total de circa 115 milioane lei, respectiv aproape 80 milioane lei de la Duro Felguera și 34,7 milioane lei de la Romelectro.

În plus, consorțiul Duro Felguera-Romelectro se judecă din 2021 cu Romgaz, solicitând anularea primei notificări de reziliere din 2021 a contractului inițial, anularea unor penalități de întârziere de 12 milioane lei, extinderea duratei de execuție a contractului și plata de costuri totale suplimentare de 37 milioane euro fără TVA (44 milioane euro în total), plus dobânzi.

DECIZIE Artiștii cu venituri din activități diferite vor putea fi înregistrați ca ”lucrător cultural profesionist”. Vor plăti impozit, dar vor avea vechime în muncă, deduceri, concedii și indemnizații CITEȘTE ȘI DECIZIE Artiștii cu venituri din activități diferite vor putea fi înregistrați ca ”lucrător cultural profesionist”. Vor plăti impozit, dar vor avea vechime în muncă, deduceri, concedii și indemnizații

Romgaz anunța în octombrie 2021, după rezilierea contractului inițial, că lucrările de construcție la noua centrală de la Iernut erau finalizate în proporție de cel mult 70%. De atunci nu s-a mai lucrat deloc pe șantier.

În schimb, spaniolii susțineau tot atunci că partea de lucrări aflată în responsabilitatea Duro Felguera a fost finalizată în proporție de 98%, în timp ce partenerul Romelectro "nu a ajuns la acest nivel de progres″.

În cadrul procesului, aflat în continuare pe rol, ambele părți au cerut instanței încuviințarea efectuării de expertize de specialitate în domeniul construcțiilor industrial. Obiectivele prevăzute de solicitările de expertiză ale celor două părți pot fi citite mai jos. Din formulări rezultă că argumentele asocierii Duro Felguera-Romelectro țin în principal de problemele cauzate de pandemia COVID-19 și de anumite acțiuni ale Romgaz, în vreme ce beneficiarul sugerează o mobilizare insuficientă a contractorilor pentru respectarea termenelor de execuție.

Solicitarea de expertiză a Duro Felguera-Romelectro:

Solicitarea de expertiză a Romgaz:

viewscnt
Afla mai multe despre
noua centrala romgaz de la iernut
duro felguera romelectro
romgaz iernut
productie energie electrica romania