România își propune ca obiectiv construirea de hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, pentru stocarea de energie electrică, cu putere instalată cumulată de 800 MW până în 2030, potrivit celei mai recente variante a Planului Național Integrat Energie Schimbări Climatice (PNIESC), elaborată de Ministerul Energiei.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
″(...) construirea, până în 2030, de centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj (CHEAP) cu o capacitate totală de aproximativ 800 MW va spori semnificativ flexibilitatea sistemului energetic (...)″, se menționează în document.
Potrivit sursei citate, tehnologia permite stocarea excesului de energie generată în perioadele de cerere scăzută, care poate fi apoi utilizată în perioadele de vârf de cerere.
″Această capacitate de a echilibra cererea și oferta ajută la stabilizarea rețelei și previne întreruperile. În plus, stocarea prin pompaj sprijină integrarea surselor de energie regenerabilă, cum ar fi energia eoliană și solară, prin stocarea energiei atunci când producția este mare și eliberarea acesteia atunci când producția este scăzută″, se mai arată în draftul PNIESC.
Valoarea totală a investiției necesare pentru atingerea obiectivului este estimată la 1,8 miliarde euro, cu finanțare din Fondul de Modernizare al UE, de la bugetul de stat al României, precum și din surse private.
Ca entități de implementare sunt desemnate Ministerul Energiei și compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlată de minister.
CITEȘTE ȘI FOTO Renault confirmă lansarea în România a celei mai ieftine versiuni Symbioz. Prețul coboară periculos de mult, la nivelul unui Duster hibrid bine echipatÎn document se arată că, la dezbaterile publice organizate pe marginea proiectului de PNIESC, printre posibilele soluții de dezvoltare a stocării de energie în România menționate s-a numărat și implementarea proiectului hidrocentralei de acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești, datând din regimul Ceaușescu.
În prezent este în derulare licitația de contractare a elaborării studiului de fezabilitate a proiectului.
CEO-ul Hidroelectrica, Karoly Borbely, a declarat în iunie, la Maratonul Energiei - Ediția a III-a, organizat de PROFIT NEWS TV, că societatea analizează o eventuală implicare în proiectul Tarnița.