Stațiile OMV Petrom a căror activitate a fost oprită temporar în urma controalelor Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor vor fi redeschise imediat după îndeplinirea tuturor condițiilor solicitate de ANPC, până în prezent fiind redeschise 3 dintre acestea, precizează reprezentanții companiei.
"La începutul acestei săptămâni, ANPC a declanșat controale în rețeaua noastră de stații din România, cu peste 200 de controale într-o singură zi. Acestea au vizat în principal produsele comercializate în magazinele din stații, starea mobilierului, curățenia etc. În urma controalelor, au fost evidențiate o serie de deficiențe cum ar fi: gheață în frigidere, praf pe unele rafturi, prezența cristalelor de zahăr în miere, eticheta incorectă pe baxul de zahăr etc. Deși controalele au vizat, în principal, zona de magazine, ANPC a decis oprirea temporară a întregii activități în 11 stații de distribuție. Stațiile vor fi redeschise imediat după îndeplinirea tuturor condițiilor solicitate de ANPC. În prezent au fost redeschise 3 dintre acestea", a subliniat compania, citată de Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În ceea ce privește pompele, reprezentanții OMV Petrom au menționat că acestea sunt verificate și avizate periodic de către autoritatea de stat cu atribuții în verificarea și autorizarea metrologică a pompelor de carburant, respectiv Biroul Român de Metrologie Legală (BRML).
"Până la acest moment nu au fost identificate abateri peste norma impusă de legislația specifică", au punctat aceștia.
Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor a demarat o acțiune de amploare, la nivel național, în stațiile de alimentare cu combustibil deținute de OMV Petrom.
CITEȘTE ȘI VIDEO Xiaomi începe să vândă mașini electrice. Planurile auto ale producătorului chinez de smartphone-uriAproape 200 de stații de carburant din rețeaua OMV – Petrom au fost controlate de comisarii ANPC în toată țara, în două zile.
Pentru neregulile găsite au fost date amenzi în valoare de 340.000 de lei, iar 11 stații au fost închise temporar. ”Așa cum am văzut în ultima perioadă, mai multe state europene ne atrag atenția că nu suntem încă pregătiți să accedem la toate sistemele lor (n.r. Austria, țara de origine a grupului OMV, proprietarul Petrom, refuză aderarea completă a României la Schengen). În urma acțiunii, ne dăm seama că nici operatorii lor economici de marcă nu sunt pregătiți pentru țara noastră, așa cum ne așteptam”, a declarat președintele ANPC, Horia Constantinescu.
Inspectorii ANPC verifică, în primul rând, modul de calibrare a pompelor, urmărind cantitatea netă de combustibil care este vândută clienților. De fapt, este vorba de concordanța dintre ceea ce apare pe bon și ceea ce este în rezervor.
CITEȘTE ȘI O nouă gafă marca Hidroelectrica. Unii clienți, nevoiți să semneze în orb contracte cu preț necunoscut / Ce spune companiaDe asemenea, ei efectuează controale și în magazinele stațiilor de alimentare, atât în ceea ce privește produsele alimentare, cât și nealimentare.
„Controalele vizează compania, atât varianta austriacă, dar și varianta românească, adică Petrom - OMV. Este verificat modul în care acestea își desfășoară activitatea, plecând de la siguranța alimentării cu combustibil, până la modul în care este comercializat. Înțeleg, cel puțin în această fază intermediară, că la acest moment peste 10 stații au fost oprite temporar de la prestarea de servicii.
“Această acțiune amplă are în vedere dorința noastră permanentă de a învăța de la cei mai buni. Așa cum am văzut în ultima perioadă, mai multe state europene ne atrag atenția că nu suntem încă pregătiți să accedem la toate sistemele lor. În urma acțiunii, ne dăm seama că nici operatorii lor economici de marcă nu sunt pregătiți pentru țara noastră, așa cum ne așteptam. Să ridice piatra cel fără de păcat spune religia creștină. Le oferim acest studiu de caz pentru a ne ajuta prin a ne spune dacă lor le plac imaginile realizate în cadrul acțiunii”, a declarat președintele ANPC, Horia Constantinescu.
Principalele abateri constatate au fost: lipsa etichetelor de preț ale produselor, de la raft; folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu insecte moarte, acumulari de praf, impurități și gheață; utilizarea unor pompe de carburant cu canelele (pistol de alimentare) cu zone depreciate, cu grad avansat de uzură și rugină sau murdare; folosirea unor manometre fără verificare metrologică; comercializarea unor produse neetichetate - fără elemente de identificare; folosirea unor mașini de gheață neigienizate, scoase din uz; nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor recomandată de producător.
Comisarii ANPC au mai descoperit: neconcordanțe între între prețul afișat la raft și cel perceput la casa de marcat; comercializarea unor produse cu data limită de consum depășită; comercializarea unor produse alimentare vrac, fără a fi însoțite de data deschiderii; comercializarea unor produse culinare finite pentru care nu s-a prezentat fișe de producție; comercializarea unor jucării care nu erau însoțite de informații privind elementele de identificare, vârstă utilizatorilor sau avertismente legate de utilizare comercializarea unor echipamente electrice pentru care nu era afișată taxa de timbru verde; nerespectarea regimului promoțiilor (comercializarea unor produse ambalate multipack, pentru care nu s-a regăsit produsul de referință, diferența între prețul afișat la promoție și cel perceput la casa de marcat); utilizarea unor echipamente de gătire neigienizate sau cu un grad avansat de uzură; folosirea unor cești neigienizate, cu urme de produs; utilizarea unor produse cu stare termică schimbată; folosirea unor ustensile neprofesionale în bucătărie și a unor coșuri de gunoi fără capac.