Profit istoric al Hidroelectrica

Profit istoric al Hidroelectrica
scris 14 nov 2023

Profitul net al companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a crescut cu 42% în primele 9 luni ale anului, față de perioada similară din 2022, la 5,18 miliarde lei.

Profit.ro organizează pe 27 noiembrie, cu transmisiune în direct inclusiv la PROFIT NEWS TV, cea de-a șasea ediție a Profit Financial.forum, cu lideri ai piețelor financiare și autorităților din domeniu, respectiv din conducerea Băncii Centrale, Guvernului, Ministerului de Finanțe, Autorității de Supraveghere Financiară, ca și cu manageri de top din bănci comerciale, companii din piața de capital, asigurări și administratori de fonduri

Evenimentul va fi organizat cu sprijinul Alpha Bank, Banca Transilvania, CITR, Nordis Group, Philip Morris România, UniCredit Bank - DETALII AICI

Producția de energie a companiei a avansat cu 38%, la 14,1 GWh, grație hidraulicității ridicate, ducând veniturile Hidroelectrica la peste 9,5 miliarde lei, cu 32% deasupra nivelului din ianuarie-septembrie 2022.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Grupul elvețian Swisspor cumpără BriothermXPS. Una dintre cele mai mari tranzacții de profil din România CITEȘTE ȘI FOTO Grupul elvețian Swisspor cumpără BriothermXPS. Una dintre cele mai mari tranzacții de profil din România

Veniturile din vânzări pe piețe angro au crescut cu 25%, la 5,22 miliarde lei, ″având în vedere producția excedentară de 38% față de aceeași perioadă a anului precedent, coroborat cu noile condiții de funcționare a pieței angro (implementarea începând cu data de 1 ianuarie 2023 a MACEE), precum și cu variația prețului spot în perioada ianuarie-septembrie 2023 față de aceeași perioadă din anul 2022 (scădere cu 62%)″, se arată în raportul trimestrial al producătorului.

Veniturile realizate din activitatea de furnizare de energie electrică au crescut cu 123%, la 2,522 miliarde lei, de la 1,146 miliarde lei în aceeași perioadă a anului 2022, grație majorării portofoliului de clienți. Acesta s-a dublat în perioada respectivă, de la 277.382 la 565.050. Efectivul clienților casnici a crescut de la 256.539 la 530.850.

Românii de la Montrek și-au unit forțele cu furnizorul armatei ucrainene CITEȘTE ȘI Românii de la Montrek și-au unit forțele cu furnizorul armatei ucrainene

O veste bună pentru Hidroelectrica este că a început să scadă valoarea veniturilor nefacturate și deci neîncasate pe segmentul de furnizare, din cauza întârzierii emiterii facturilor.

″Aceste întârzieri sunt în proces de recuperare, soldul creanțelor nefacturate fiind diminuat cu 659 milioane lei (31%), la 1,446 miliarde lei la 30 septembrie 2023, de la 2,105 miliarde lei la 30 iunie 2023″, se menționează în documentul citat.

FOTO - ING Bank și DNSC avertizează - Campanie de phishing la rezervări online și oferte de vacanță CITEȘTE ȘI FOTO - ING Bank și DNSC avertizează - Campanie de phishing la rezervări online și oferte de vacanță

Hidroelectrica menționează că suma plătită drept supraimpozit a scăzut cu 57%, la 221 milioane lei, de la 515 milioane lei în primele 9 luni din 2022.

″Această diminuare a fost cauzată în principal de implementarea mecanismului de achiziție centralizată, prin care producătorii de energie electrică vând cantitatea de energie disponibilă către operatorul pieței, OPCOM, la prețul fix de 450 lei/MWh începând cu 1 ianuarie 2023 și de diminuarea prețurilor de vânzare (pe piața liberă – n.r.) în anul 2023 comparativ cu anul 2022″, se explică în raport.

viewscnt
Afla mai multe despre
profit hidroelectrica
producție hidroelectrica
furnizare hidroelectrica
listare hidroelectrica