Petromidia a înregistrat în octombrie cea mai mare cantitate de materie primă procesată din istoria sa de 41 de ani

Petromidia a înregistrat în octombrie cea mai mare cantitate de materie primă procesată din istoria sa de 41 de ani
scris 6 nov 2017

Rafinăria Petromidia, deținută de de KMG International (54,63%) și statul român (44,69%), a procesat în luna octombrie o cantitate zilnică de 18.000 tone de materie primă, nivel record în istoria sa de 41 de ani. Rezultatele Petromidia au fost dublate de cele ale rafinăriei Vega Ploiești și diviziei de petrochimie, care au atins în octombrie un volum total de materii prime procesate de 60.000 de tone, și acestea fiind recorduri istorice pentru cele două unități de producție.

Per total, în pofida unei opriri planificate în luna mai a rafinăriilor Petromidia Navodari și Vega Plolești, KMG International a procesat în primele nouă luni peste 4,2 milioane tone de materie primă, cu 2% peste perioada similară a anului trecut. În perioada iunie - septembrie, rafinăria Petromidia a prelucrat în medie circa 15.150 tone/zi de țiței.

Urmărește-ne și pe Google News

Într-un document adresat investitorilor, compania a anunțat că, pentru acest an, Rompetrol Rafinare și-a propus să proceseze un volum de circa 5,6 milioane tone materie primă, în creștere cu 4,5% față de nivelul din 2016. Totodată, compania și-a propus să comercializeze la nivel global circa 5,3 milioane tone produse petroliere, din care circa 83% carburanți auto (benzine - 1,4 milioane tone, motorine - 2,76 milioane tone, gaz petrolier lichefiat - 241.000 tone).

Vântul i-a forțat pe producătorii germani să plătească clienții pentru a le consuma energia. În România, luni noapte, un MWh costa doar 9,2 lei CITEȘTE ȘI Vântul i-a forțat pe producătorii germani să plătească clienții pentru a le consuma energia. În România, luni noapte, un MWh costa doar 9,2 lei

În ceea ce privește vânzările, Grupul KMG International a înregistrat în primele nouă luni ale anului un volum record de circa 2,1 milioane tone carburanți (benzină, motorină, gaz petrolier lichefiat) numai în România, Moldova, Bulgaria și Georgia, în creștere cu peste 10% față de aceeași perioadă a anului trecut.

În România, în aceeași perioadă, vânzările de carburanți ale Rompetrol s-au majorat cu 12%, ajungând la aproximativ 1,8 milioane tone. Rompetrol Downstream a consemnat o îmbunătățire de 10% a vânzărilor prin rețeaua sa de distribuție retail și de peste 6% prin canalul de whosale.

Recent, compania a deschis o nouă stație în localitatea Câmpulung Moldovenesc, aceasta fiind a patra unitate finalizată în acest an după cele din București (zonele Chitila și Valea Oltului) și Iași. Până la finele anului, Rompetrol Downstream și-a propus sa finalizeze alte 2 noi stații în București și Bala Mare, continuând lucrări de construcție a altor două stații în Sovata și Bacău.

La sfârșitul lunii iunie, segmentul de distribuție al Rompetrol Downstream cuprindea 793 puncte de comercializare (rețeaua de stații Rompetrol, stații Partener Rompetrol, stații mobile Rompetrol Expres). Rețeaua de stații Rompetrol numără în prezent 140 de unități.

viewscnt
Afla mai multe despre
producție
benzină
motorină
record
rompetrol