Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis că instituția nu va ezita să aplice prevederile legale pentru a asigura serviciul public de producție de agent termic pentru bucureșteni, după ce .câteva sute de angajați ai companiei de stat Electrocentrale București (ELCEN), controlată de minister și principalul producător de energie termică și electrică al Capitalei, au refuzat să intre în tura de dimineață, nemulțumiți că le vor scădea salariile odată cu aplicarea ordonanței trenuleț
″În tot ceea ce facem, respectăm legea, respectăm munca cinstită și cheltuirea corectă a banului public. Asta solicităm tuturor partenerilor sociali. Nu vom ezita să aplicăm prevederile legale și să asigurăm serviciul public de producție a agentului termic pentru bucureșteni″, a declarat Burduja.
Sindicatul Liber Independent (SLI-SEB) din ELCEN a anunțat proteste încă din 17 ianuarie, după cum a relatat Profit.ro, iar manifestații în fața CET-urilor bucureștene au loc de mai multe zile.
″Am avut și avem deschidere totală pentru un dialog constructiv și corect. Săptămâna trecută, în întâlnirea pe care am găzduit-o la ministerul energiei, am stabilit mai mulți pași, la care s-au angajat reprezentanții sindicatului și ai companiei. Așteptăm ca acești pași să fie făcuți, iar soluțiile potențiale explorate, în cadrul unor noi discuții. Am discutat, totodată, adresa pe care am înaintat-o tuturor companiilor din portofoliul Ministerului Energiei, inclusiv ELCEN, prin care am solicitat reducerea cheltuielilor. Vreau să fiu bine înțeles de către toți cei care ar putea fi manipulați: nu sunt vizați oamenii din producție, din centrale, oamenii care își fac treaba. Sunt vizați cei care plimbă hârtii între birouri sau nu respectă programul de muncă. Personalul administrativ este supradimensionat și, dacă asta îi supără pe reprezentanții sindicatului, îi anunț că nu vom da înapoi de la măsurile de eficientizare. Acestea vor însănătoși companiile și, până la urmă, vor genera condiții mai bune pentru toți cei care își doresc și merită să rămână″, a spus Burduja.
Legea dialogului social stipulează că ″(...) în unitățile sistemului energetic național, unitățile operative de la sectoarele nucleare, (...), în unitățile care asigură (...) aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, apă și căldură, greva este permisă cu condiția asigurării a cel puțin unei treimi din activitatea normală, repartizată pe întreaga durată a zilei, care să nu pună în pericol viața și sănătatea populației și/sau funcționarea instalațiilor în deplină siguranță″.
Actul normativ mai prevede că ″Organizatorii grevei vor notifica atât angajatorul sau, după caz, organizația patronală, cât și inspectoratul teritorial de muncă sau, după caz, ministerul responsabil cu dialogul social, cu minimum 24 de ore anterior declanșării grevei, cu privire la modalitățile stabilite pentru îndeplinirea obligațiilor″ privind asigurarea a cel puțin unei treimi din activitatea normală, repartizată pe întreaga durată a zilei, care să nu pună în pericol viața și sănătatea populației și/sau funcționarea instalațiilor în deplină siguranță.
″În orice caz, nu putem avea un dialog cu Bucureștiul luat ostatic. Reducerea cheltuielilor publice este absolut necesară, iar decizia de zilele trecute privind ratingul de țară ne arăta asta foarte clar. La nivel uman, pot înțelege nemulțumirile, dar nu pot accepta să nu se schimbe nimic în modul în care companiile cu capital de stat, multe dintre ele monopoluri, cheltuie fondurile. Apelul meu ferm și direct este ca aceste acțiuni de protest să nu pună în pericol furnizarea apei calde și căldurii în București. Nu este corect față de milioane de bucureșteni″, a conchis ministrul Energiei.
CITEȘTE ȘI Rechemare a peste 80.000 de vehicule Kia America, din cauza riscului declanșării incorecte a airbagurilorSindicatul ELCEN a transmis încă din urmă cu 10 zile că ordonanța-trenuleț afectează drepturile salariale stabilite în contractul colectiv de muncă înregistrat și susține că, potrivit legislației în vigoare, acest contract nu poate fi modificat unilateral.
″Noua ordonanță guvernamentală nu poate modifica în mod legal contractul colectiv de muncă semnat, asumat și înregistrat, pentru că acesta este un drept salarial stabilit prin contract în urma negocierilor dintre părți (nu prin lege) și nu poate fi modificat decât prin acordul părților, iar Guvernul nu face parte din acest contract″, a declarat atunci președintele SLI-SEB, Cristian Popescu.
Printre altele, ordonanța-trenuleț obligă companiile de stat să nu majoreze/indexeze sau, după caz, să nu prevadă alte mecanisme de creștere salarială în cursul anului 2025, pentru drepturile reprezentând salarii aflate în plată la data de 30 noiembrie 2024, să nu majoreze în anul 2025 drepturile de hrană/ indemnizații de hrană/tichete de masa/norme de hrană și alte drepturi de natură salarială similare față de cele aflate în plată la 30 noiembrie 2024, să nu acorde în anul 2025 premii, prime, bonusuri, bonificații și alte drepturi de natură salarială similare, cu excepția sumelor ce reprezintă participarea salariaților la profit și a cheltuielilor sociale prevăzute de Codul Fiscal și să nu programeze în anul 2025 creșterea numărului de personal față de cel realizat în anul 2024.
CITEȘTE ȘI Un nou cutremur lovește sectorul imobiliar chinez - Șeful gigantului imobiliar Vanke demisionează din “motive de sănătate”. Ar fi fost arestat în urmă cu 10 zileUlterior, conducerea ELCEN a transmis că centralele companiei funcționează în acest moment fără risc de oprire a activității.
″Angajații ELCEN din CET București Sud, CET Grozăvești și CET Progresu au organizat în această dimineață un protest spontan împotriva prevederilor impuse de Ordonanța „Trenuleț” 156/2024, cu impact negativ asupra drepturilor salariale stabilite deja în contractul colectiv de muncă înregistrat, ceea ce ar fi putut conduce la riscul opririi furnizării de apă caldă și căldură în București, în lipsa găsirii unor soluții la această situație.
Continuitatea funcționării instalațiilor este esențială. De aceea, conducerea ELCEN, împreună cu reprezentanții sindicatului SLI-SEB (Sindicatul Liber Independent din Sucursala Electrocentrale București) și angajați din fiecare centrală, s-au așezat la masa discuțiilor pentru a realiza o evaluare obiectivă a situației și a identifica soluțiile care să răspundă atât nevoilor angajaților, cât și să susțină continuitatea activității de producere a energiei electrice și termice în condiții de siguranță.
În cadrul unui dialog deschis între angajați, reprezentanți sindicali și conducere, s-au discutat nemulțumirile și s-au identificat posibile soluții echitabile. Se fac toate eforturile la nivelul ELCEN pentru o cooperare eficientă pe axa management-sindicate-angajați urmărindu-se un principiu simplu, și anume, apărarea drepturilor și promovarea intereselor salariaților, precum și menținerea unui mediu de lucru stabil.
Astfel de eforturi sunt o recunoaștere a muncii și contribuției profesioniștilor ELCEN în sectorul energetic, pentru că ei asigură producția de energie electrică și termică necesare funcționării continue și eficiente a sistemului energetic atât la nivel național, cât și la nivel local, adesea în condiții dificile, cu responsabilități mari și sub presiunea de a menține alimentarea cu energie fără întreruperi.
ELCEN funcționează în acest moment fără risc de oprire a activității. Reamintim că ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din Capitală și asigură energia termică pentru peste 550.000 de apartamente din București. De asemenea, este unul dintre producătorii importanți de energie electrică la nivel național″, a comunicat societatea.