Ministerul Energiei vrea să salveze mineritul din Valea Jiului închizând unele exploatări de cărbune

Ministerul Energiei vrea să salveze mineritul din Valea Jiului închizând unele exploatări de cărbune
scris 20 apr 2016

Ministerul Energiei promite să finalizeze, săptămâna viitoare, un raport "definitiv" privind starea mineritului din Valea Jiului, raport care va sta la baza discuțiilor cu Comisia Europeană pe tema salvării Complexului Energetic Hunedoara, aflat în insolvență.

Potrivit unui comunicat al ministerului, marți, în cadrul comitetului de coordonare pentru activitate minieră din instituție, a fost prezentat un raport "consistent" cu privire la sectorul huilei, precum și o serie de scenarii pentru păstrarea producției de cărbune din Valea Jiului. La comitet au participat oficiali și experți din Ministerul Energiei, precum și directori din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.

Urmărește-ne și pe Google News

"Astfel, se prefigurează o soluție finală, care arată că există mine cu activități viabile, a căror exploatare, cu un minim de investiții, produce cărbune la prețuri competitive cu cel de pe piața externă, comparația fiind făcuta la puteri calorifice similare", se arată în documentul citat.

Marian Munteanu renunță să mai candideze pentru Primăria Generală din partea PNL. Predoiu este noul candidat CITEȘTE ȘI Marian Munteanu renunță să mai candideze pentru Primăria Generală din partea PNL. Predoiu este noul candidat

Ministerul afirmă că s-au făcut analize de costuri pe variantele de închideri de mine până în 2018, iar în urma acestora s-a creionat o imagine clară a întregii activități de exploatare de huilă din Valea Jiului.

"Comitetul se va reuni din nou săptămâna viitoare, pe data de 28 aprilie, pentru a prezenta raportul final și definitiv privind starea mineritului din Valea Jiului. Acest raport va sta la baza discuțiilor  pe care Ministerul Energiei le va avea cu Comisia Europeană", se mai spune în comunicat.

În cadrul comitetului a fost prezentată și o evaluare a activității Societății Naționale Închideri Mine Valea Jiului (SNÎMVJ) și a cheltuielilor făcute până în prezent și estimate a se face în perioada următoare, până la închiderea definitivă a acestora.

"Comitetul de Coordonare pentru activitatea minieră, dedicat Complexului Energetic Hunedoara, a ajuns la o concluzie finală în ceea ce privește situația actuală a companiei și viitorul exploatărilor din Valea Jiului. (...) La sfârșitul săptămânii acesteia, vom putea prezenta public soluția la care s-a ajuns și ea să fie o surpriză plăcută pentru sectorul minier din Valea Jiului", a declarat secretarul de stat din Ministerul Energiei Corina Popescu.

Remunerațiile pentru conducerea Fondului de Contragarantare au fost stabilite între 10.000 și 21.000 lei lunar pentru acest an CITEȘTE ȘI Remunerațiile pentru conducerea Fondului de Contragarantare au fost stabilite între 10.000 și 21.000 lei lunar pentru acest an

Complexul Energetic Hunedoara, intrat în insolvență la începutul anului, cuprinde exploatările miniere Lonea, Livezeni, Vulcan și Lupeni, precum și termocentralele Mintia și Paroșeni, iar Societatea Națională Închideri Mine Valea Jiului include minele Petrila, Paroșeni și Uricani, considerate neviabile și care trebuie închise până în anul 2018. Ambele companii sunt controlate integral de către Ministerul Energiei. 

Exprimarea din comunicatul ministerului sugerează că instituția va încerca să convingă Comisia Europeană să permită autorităților de la București să includă una sau mai multe dintre exploatările miniere ale CE Hunedoara în programul de ajutor de stat privind închiderea etapizată a minelor neviabile, program în care se află exploatările din patrimoniul societății Închideri Mine.

Restul minelor, unde s-ar reuși restructurarea, reorganizarea și eficientizarea, ar continua să producă cărbune pentru termocentralele CE Hunedoara, în condițiile în care sistemul energetic național are nevoie de producția de energie a Complexului în perioade de vârf de consum, în special pentru echilibrare. Termocentralele CE Hunedoara asigură circa 5% din totalul producției de energie a României.

Programul de închidere a minelor neviabile acordă subvenții de la bugetul de stat pentru acoperirea pierderilor generate de producția de huilă energetică a minelor respective, respectiv se subvenționează diferența între costurile de producere a cărbunelui și prețul cu care compania reușește să îl vândă termocentralelor Mintia și Paroșeni din Complexul Energetic Hunedoara, care este singurul client al SNÎMVJ.

Tarifele în roaming în Uniunea Europeană de la 30 aprilie. ANCOM recomandă verificarea tarifelor operatorilor pentru țara care va fi vizitată CITEȘTE ȘI Tarifele în roaming în Uniunea Europeană de la 30 aprilie. ANCOM recomandă verificarea tarifelor operatorilor pentru țara care va fi vizitată

Se mai acordă subvenții și pentru costuri excepționale, respectiv pentru lucrări de închidere a minelor, plăți compensatorii pentru salarii disponibilizați și ajutoare pentru cei pensionați.

Anul acesta, statul va acorda subvenții totale în valoare de 105,1 milioane lei pentru facilitarea închiderii minelor neviabile din Valea Jiului, sumă cu 26% mai mică decât cea alocată anul trecut în acest scop.

Din suma totală, 52,558 milioane lei sunt destinați acoperirii pierderilor aferente producției curente de huilă energetică a minelor aflate în proces de închidere definitivă, iar 52,561 milioane lei pentru acoperirea costurilor excepționale nelegate de producție. Aceste costuri excepționale reprezintă lucrări de închidere a minelor, pentru care se acordă o subvenție de 33,899 milioane lei, plăți compensatorii pentru disponibilizați (9,329 milioane lei) și facilități pentru pensionari (9,333 milioane lei).

Subvențiile fac parte dintr-un ajutor de stat multianual aprobat de Comisia Europeană în 2010, în baza căruia minele din Valea Jiului declarate neviabile, respectiv Petrila, Paroșeni și Uricani, incluse în SNÎMVJ, vor fi închise până în 2018. Valoarea totală a ajutorului de stat autorizat de Comisie, pentru perioada 2011 - 2018, este de 1,169 miliarde lei (circa 270 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
complexul energetic hunedoara
ce hunedoara
ceh insolventa
mine neviabile
inchideri mine
mine carbune
huila energetica
mintia
paroseni
termocentrale