Ministerul Energiei a anunțat, în legătură cu comunicatul său de ieri, șters ulterior, în care se afirma că ministrul de resort din Republica Moldova, Victor Parlicov, i-ar fi transmis omologului său român, Sebastian Burduja, că ″există intenții ca Federația Rusă să atace sau să îngreuneze implicarea statului în gestionarea activităților, făcându-se referire la încălcarea dreptului de investitor″, că textul era ″incorect și neautorizat″ și că va lua măsuri disciplinare.
″Ministerul Energiei face precizarea că, dintr-o regretabilă eroare, a fost publicat pe site-ul ministerului un text care nu conținea informații de la persoanele care au participat în mod direct la întâlnirea bilaterală între miniștrii Energiei din România și Republica Moldova. Documentul în cauză a fost publicat dintr-o eroare umană și nu conține informații conforme cu conținutul discuției. În ceea ce privește publicarea unui text neautorizat și incorect pe site-ul Ministerului Energiei, conducerea ministerului va lua măsurile disciplinare necesare pentru ca o asemenea situație să nu se mai repete, iar presa să primească informații verificate și autorizate″, a transmis instituția.
Potrivit acesteia, în cadrul întâlnirii din 11 septembrie, ministrul Energiei din România, Sebastian-Ioan Burduja, și Ministrul Energiei din Republica Moldova, Victor Parlicov, au discutat despre măsurile necesare în vederea asigurarării aprovizionării cu energie electrică și gaze pe perioada sezonului rece, indiferent de circumstanțele externe sau meteorologice.
Alte subiecte abordate au fost progresele realizate în vederea integrării piețelor energetice, atât prin alinierea cadrului legislativ din Republica Moldova la cel european, cât și prin realizarea fizică a interconectărilor transfrontaliere, precum șpreluarea operării sistemului de transport de gaze din Republica Moldova de către Vestmoldtransgaz, subsidiara Transgaz.
″Siguranța energetică a Republicii Moldova este o prioritate esențială pentru România. Avem capacitatea și voința fermă de a sprijini Republica Moldova, astfel încât să furnizeze cetățenilor și companiilor sale energie sigură și accesibilă″, conchide Ministerul Energiei de la București.