Marii consumatori industriali de energie: Prețurile trebuie controlate pe tot lanțul de comercializare

 Marii consumatori industriali de energie: Prețurile trebuie controlate pe tot lanțul de comercializare
scris 25 aug 2022

Asociația Marilor Consumatori de Energie din România (ABIEC), din care fac parte giganți industriali precum Alro Slatina sau Liberty Galați, cere ca prețurile la energie electrică și gaze naturale să fie ținute sub control de autorități pe întreg lanțul de comercializare, de la producător până la consumatorul final, și atrage atenția că situația fără precedent din prezent de pe piața energiei a condus deja la închiderea a numeroase fabrici și pune în pericol cea mai mare parte a industriei românești.

Prețul mediu de pe piața spot de energie electrică de la București a depășit joi nivelul de 3.400 lei/MWh, un nou record absolut.

Urmărește-ne și pe Google News
DOCUMENT Fiscul va publica și lista tuturor contribuabililor care nu au datorii bugetare. Taxele vamale, accizele și TVA, excluse de la acordarea eșalonării la plată. 7 modificări fiscale pregătite CITEȘTE ȘI DOCUMENT Fiscul va publica și lista tuturor contribuabililor care nu au datorii bugetare. Taxele vamale, accizele și TVA, excluse de la acordarea eșalonării la plată. 7 modificări fiscale pregătite

″În acest context, încurajăm luarea de măsuri de către Guvern, dar propunerile venite dinspre jucătorii din domeniul energiei ne îngrijorează și mai mult. Acestea ignoră, încă o dată, interesele legitime ale consumatorilor finali și aruncă, din nou, povara crizei tocmai pe umerii celor care au suportat-o din plin până astăzi: consumatorii finali, fie ei casnici sau industriali″, se arată într-un comunicat al ABIEC.

Cel mai probabil, organizația se referă la o propunere recentă trimisă autorităților de Asociația Producătorilor de Energie Electrică din România (HENRO), Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) și Centrul Român al Energiei (CRE), care au cerut modificarea legislației în vigoare prin majorarea plafoanelor de preț final, reducerea numărului de consumatori beneficiari ai acestor plafoane și a consumului acestora.

Cargounit, cea mai mare companie independentă de leasing a locomotivelor din regiune, intră pe piața din România CITEȘTE ȘI Cargounit, cea mai mare companie independentă de leasing a locomotivelor din regiune, intră pe piața din România

″Urmărind ratele de profitabilitate ale celor care fac aceste propuneri de majorare a poverii pentru consumatori, constatăm că ele s-au majorat exponențial în timpul acestei crize și ne întrebăm ce legitimitate au astfel de propuneri. Atragem atenția factorilor interesați că orice soluție pe piața energiei care presupune majorarea costurilor plătite de industrie, de marii consumatori, îi împinge pe aceștia în incapacitate de plată, cu consecințe dezastruoase asupra economiei naționale și, în ultimă instanță, a securității și stabilității statului. Credem cu tărie că soluțiile care trebuie adoptate trebuie să vizeze împărțirea echitabilă a poverii crizei, în sensul prezervării unei profitabilități rezonabile a tuturor actorilor implicați în piața energiei″, susțin consumatorii industriali grupați în cadrul ABIEC.

Aceștia cer în primul rând plafonarea/compensarea prețului energiei și al gazului natural pe tot lanțul de comercializare, de la producător până la consumatorul final, măsură aplicată deja de o serie de state europene.

Schimburile comerciale româno-germane se apropie de 40 miliarde euro. \ CITEȘTE ȘI Schimburile comerciale româno-germane se apropie de 40 miliarde euro. "Deschizând noi zăcăminte de gaze naturale, România reprezintă un amplasament investițional bun pentru economia germană. Relațiile nu se pot decupla însă de evoluțiile geopolitice."

″De exemplu, Guvernul slovac a ajuns la o înțelegere cu compania Slovenské elektrárny să vândă 6,15 TWh pentru anumite grupuri de consumatori la prețul de 61,2 Euro/MWh, preț care permite producătorului să își acopere costurile și să aibă o marjă rezonabilă de profit, eliminându-se însă profiturile speculative ale intermediarilor. Bulgaria rambursează industriei 128 Euro/MWh, iar Grecia are o măsura similara prin care subvenționează prețul pentru companii cu 65 Euro/MWh la energia electrică și cu 30 Euro/MWh la gazul natural. Spania și Portugalia au plafonat prețul gazului folosit pentru producerea de energie electrică la 40 Euro/MWh, ceea ce duce la scăderea costului de producție a electricității, măsura aprobata de Comisia Europeana pe 8 iunie 2022″, se menționează în comunicat.

Alte soluții propuse de ABIEC sunt asigurarea contractelor pe termen lung între producători și marii consumatori, reduceri ale taxelor pe energia electrică pentru utilizatorii mari consumatori de energie și urgentarea prelungirii schemei de compensare a emisiilor indirecte de CO2 pentru perioada 2021-2030, precum și finanțarea adecvata a acesteia.

Speedwell a obținut autorizația de construire pentru cea de-a doua clădire din ansamblul Paltim, fosta fabrică de pălării, cea mai mare investiție a sa de până acum CITEȘTE ȘI Speedwell a obținut autorizația de construire pentru cea de-a doua clădire din ansamblul Paltim, fosta fabrică de pălării, cea mai mare investiție a sa de până acum

″Industria a plătit deja un preț nejustificat de mare al crizei prin închideri totale sau parțiale de capacități la Azomures, ALRO, ALUM, Chimcomplex etc, închideri care, sperăm noi să fie temporare, dar care, din cauza măsurilor propuse, riscă să devină definitive și să se extindă și la alți actori din industrie, în cascadă, în timp ce industria din celelalte state membre ale Uniunii Europene a fost sprijinită prin diverse mijloace pentru a putea supraviețui crizei. Atragem atenția că intrarea industriei în incapacitate de plată nu va avea doar consecințe economice, ci și cu puternic impact social, întrucât familiile lucrătorilor disponibilizați ca urmare a prețurilor aberante ale utilităților nu vor mai putea să-și acopere traiul zilnic în prag de iarnă″, conchid marii consumatori industriali de energie.

Din ABIEC fac parte companii precum Alro Slatina, ArcelorMittal Hunedoara, Liberty Galați, TenarisSilcotub, Saint-Gobain România, Romcim sau BA Glass România. care au un consum de energie de aproximativ 10% din totalul produs în România.

viewscnt
Afla mai multe despre
scumpire energie
criza energie
preturi energie
consumatori industriali energie
plafonare preturi energie