Infringement Directiva gazelor. România trebuie să răspundă în 20 de zile, deși spera la o amânare cu 2 luni. ANRE ar putea reintroduce un calendar de liberalizare a prețurilor

Infringement Directiva gazelor. România trebuie să răspundă în 20 de zile, deși spera la o amânare cu 2 luni. ANRE ar putea reintroduce un calendar de liberalizare a prețurilor
scris 3 apr 2019

România va trebui să răspundă până pe 25 mai Comisiei Europene, care a votat declanșarea unui proces de infringement pentru aplicarea incorectă a Directivei gazelor pe 7 martie, a declarat vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege.

“Pe 7 martie s-a votat un infringement împotriva României pentru aplicarea incorectă a Directivei gazelor, pentru care am început deja discuțiile cu Ministerul Energiei, Ministerul Afacerilor Externe, chiar și cu Comisia și am obținut o amânare. Termenul până la care trebuie să dăm răspuns la punerea în întârziere este 25 mai. Noi speram la o amânare de două luni. Am primit doar două săptămâni, mai puțin de 20 zile”, a afirmat Nagy-Bege.

Urmărește-ne și pe Google News

Oficialul ANRE crede că între timp Guvernul României a dat un semnal destul de important și a renunțat la plafonarea prețului gazelor la consumatorii noncasnici.

“Acesta era, în opinia mea, cel mai sensibil punct din documentul primit de la Comisie cu punerea în întârziere privind încălcarea Directivei gazelor. Și, cu siguranță, din acest moment încolo, vor începe discuțiile, eventual negocierile cu Comisia Europeană, care, părerea mea personală, au toate șansele să se finalizeze printr-un calendar de reliberalizare. Asta cred eu, pentru că, știm foarte bine, că o revenire bruscă, de pe o zi pe alta la prețurile concurențiale, poate avea efecte destul de dure”, consideră vicepreședintele ANRE.

Trei unități românești în Top 100 al celor mai mari poluatori din Europa. LISTA companiilor din România incluse de UE printre poluatori. Nume precum Blue Air, Tarom, OMV Petrom, Holcim, Rompetrol, Alro, Lukoil CITEȘTE ȘI Trei unități românești în Top 100 al celor mai mari poluatori din Europa. LISTA companiilor din România incluse de UE printre poluatori. Nume precum Blue Air, Tarom, OMV Petrom, Holcim, Rompetrol, Alro, Lukoil

Guvernul a adoptat săptămâna trecută o ordonanță prin care a eliminat plafonarea prețului pentru consumatorii non-casnici.

Eliminarea plafonului de preț de 68 lei/MWh pentru vânzările de gaze de la producători către furnizorii clienților industriali sau direct către aceștia din urmă, dar și a amestecului de gaze din surse interne și de import impus de OUG 114 pentru consumatorii industriali de gaze, a fost propusă și la comisiile parlamentare din Senat. Propunerea, care i-a aparținut tot vicepreședintelui ANRE Zoltan Nagy Bege și a fost semnată de Antal Lorant de la UDMR, nu a fost însă acceptată.

Eliminarea plafonului pentru noncasnici a fost propusă "pentru a nu face din piața de gaze naturale din producție internă o piață reglementată în integralitate și pentru a nu crea avantaje acestui tip de clienți în defavoarea producătorilor de gaze naturale", în condițiile în care autorul amendamentului consideră că forma actuală a OUG 114 "creează premisele transferării profiturilor producătorilor în buzunarul furnizorilor sau al clienților noncasnici, în condițiile în care acestora nu li se aplică aceeași cotă de impozitare ca producătorilor de gaze naturale și va avea impact negativ la bugetul de stat".

În mod corelativ, propunerea de eliminare a coșului intern-import pentru noncasnici, de asemenea respinsă, a fost argumentată prin aceea că această structură este total incompatibilă cu echilibrarea zilnică a utilizatorilor rețelei de transport de gaze, "fiind imposibil să te și echilibrezi și să respecți și coșul, în condițiile în care prevederile Regulamentului UE nr. 312/2014 de stabilire a unui Cod de rețea privind echilibrarea rețelelor de transport de gaze sunt direct aplicabile, iar nerespectarea acestora poate conduce la declanșarea procedurii de infringement".

Volumul de gaze naturale importate de România în luna ianuarie s-a majorat considerabil, cu 60% față de luna similară a anului trecut, arată ultimele date analizate de Profit.ro, pe fondul politicii guvernamentale de subvenționare a consumului și descurajare a producției în domeniul energetic. Prețurile de import au explodat la rândul lor, majorându-se cu 37% în ianuarie 2019, comparativ cu cele din ianuarie 2018.

viewscnt
Afla mai multe despre
energie
gaze
anre
nagy
infringement