Războiul dintre reglementatori și distribuitori pe tema ratei de rentabilitate recunoscute acestora din urmă este doar ultimul episod al liberalizării unei piețe care, în continuare, rămâne în proporție de peste 90% puternic reglementată.
Agenția de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a stabilit luni o rată de rentabilitate de 5,66% pentru activitatea de distribuție, în condițiile în care distribuitorii solicitau, în cadrul discuțiilor privind cadrul de reglementare pe viitorii cinci ani, o rată de rentabilitate de aproximativ 7%. Până în prezent, aceasta era de 7,7%.
Potrivit teoriei, orice liberalizare a pieței va aduce pe termen lung avantaje consumatorilor finali, fie prin preț (stabilit pe baza raportului dintre cerere și ofertă), fie prin calitatea serviciilor. În practică însă, de cele mai multe ori, liberalizările sunt incomplete sau implementate etapizat, ceea ce conduce la o amânare nu numai a costurilor, ci și a beneficiilor. Din motive electorale, segmentele cele mai apropiate de consumator (distribuție, transport) sunt în continuare reglementate strict, în timp ce cele mai îndepărtate de acesta (producție) sunt mai mult sau mai puțin liberalizate.
Acesta este și cazul energiei electrice. Producția de energie electrică este relativ liberalizată, cu anumite restricții privind vânzarea acesteia (pe piețe “reglementate”), în timp ce distribuția și transportul sunt în continuare extrem de atent controlate de ANRE. Din factura finală, aproximativ jumătate din preț este reprezentat de tarifele de distribuție, de cele de transport și de sistem, certificatele verzi și contribuția pentru cogenerare, toate reglementate de ANRE.
Însă și prețul efectiv de livrare este unul parțial reglementat, cel puțin pentru 90% dintre consumatori (cei care nu au optat pentru piața liberă), costurile furnizorilor cu achiziția de energie electrică trebuind să fie recunoscute de ANRE. Rezultă că în proporție de peste 90% această piață este în continuare reglementată, în pofida termenului de “piață liberalizată” utilizat în mod curent. ANRE este în continuare principalul actor pe această piață!
Problema practică a oricărui proces de liberalizare este aceea că tinde să fie efectuată de tehnocrați (numiți de politicieni) și politicieni, care stau cu un ochi pe procesul electoral. Niciun politician nu-și asumă în prezent o liberalizare, care inițial, pe termen scurt, are toate șansele de a aduce o majorare a prețurilor reglementate populist, pentru ca alți politicieni (și alte partide) să beneficieze pe termen lung, în ciclurile electorale următoare, de efectele pozitive ale liberalizării.
Așa că tendința este cea caragialească: “Din două una, dați-mi voie! Ori să se liberalizeze, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se liberalizeze, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale”!
Prețul energiei electrice (preț furnizare, tarif de distribuție, de transport, taxe etc) la consumatorii finali casnici din București este de 12,5 cenți/KWh, unul dintre cele mai reduse din UE, în pofida unei majorări în ultimul an, inerente dereglementării prețului la producători. Din cele patru state europene care au prețuri mai mici la electricitate, trei (Bulgaria, Ungaria și Malta) au o politică de impozitare zero a energiei (percep numai TVA) și numai Lituania mai impozitează energie electrică (însă la jumătatea impozitării din România). Dacă ar fi eliminată această componentă impusă de stat, prețul din România ar fi similar celui din Bulgaria, statul cu cel mai redus preț la energie electrică din UE. Cu alte cuvinte, se poate spune că, și ca urmare a evoluției pozitive prețului pe bursele de energie internaționale, liberalizarea pieței energiei în România a debutat cu dreptul.
Însă renunțarea parțială a controlului prețului la componenta de preț de furnizare a făcut ca ANRE să se concentreze mai mult pe tariful de distribuție. Paralel cu dereglementarea furnizării, ANRE a efectuat permanent reduceri de tarife de distribuție. Astfel, pentru 2018, scăderea tarifelor de distribuție pe joasă tensiune a fost de 1%, în medie, la nivel național. În 2017, acestea au fost reduse cu procente între 4,2% și 8,9%, iar în 2016 cu procente cuprinse între 7% și 16%.
Decizia ANRE de a reduce rata reglementată de rentabilitate la 5,66% va conduce la reducerea cu 10 procente a tarifului de distribuție, susțin surse din piață. Propunerea alternativă a distribuitorilor, o rată de rentabilitate de aproximativ 7%, ar fi redus tariful de distribuție cu aproximativ 3%. La o factură medie de 50 de lei, propunerea ANRE ar aduce o ieftinire cu un leu a acesteia.
Însă efectul mai important este cel asupra investițiilor. Investițiile în rețele se fac pe termen lung, de decenii. În condițiile în care obligațiunile stratului român emise pe 5 ani aproape că și-au dublat randamentul în ultimul an, de la 2,6% la 4,7%, în timp ce randamentul titlurilor pe 10 ani a crescut cu mai bine de 1 punct procentual, de la 4% la 5,1%, rata de rentabilitate de 5,66% de-abia acoperă costul cu finanțarea investițiilor. Companiile vor avea un flux de numerar zero pe acest segment, ceea ce va descuraja orice investiție viitoare sau va conduce la “investiții fictive”, contabile, făcute doar pentru a fi prezentate ANRE în vederea recunoașterii lor.
E adevărat că ANRE a introdus și o altă rată de rentabilitate, mai mare, de 6,66%, însă numai în cazul investițiilor realizate în capacități energetice.
De altfel, pe lângă rata de rentabilitate, recunoașterea investițiilor companiilor în stabilirea tarifului de distribuție este a doua metodă la care ANRE recurge pentru a reduce tariful de distribuție.
În 2017, de exemplu, potrivit ANRE, companiile au raportat investiții realizate de 1,9 miliarde de lei, la un nivel al investițiilor prognozate de 1,8 miliarde de lei. ANRE le-a recunoscut însă investiții de doar 1,5 miliarde de lei.
Situația a fost similară și în 2016: investiții realizate - 1,7 miliarde lei, investiții prognozate - 1,62 miliarde de lei, investiții recunoscute de ANRE - 1,12 miliarde lei.
Paradoxal, actuala politică de control al tarifului de distribuție a ANRE conduce la aceleași rezultate ca politica de control al prețului total al energiei: calitatea slabă a serviciilor și deteriorarea infrastructurii. În vechiul regim de control al prețurilor, companiile reduceau investițiile pentru a putea fi profitabile. În noul regim, reducerea ratei de rentabilitate încurajează companiile să apeleze la aceeași soluție.
