Mitul independenței energetice a României pare a fi ajuns la final. Dacă nu în prezent, în mod sigur în următorii 10 ani. România a importat în prima jumătate a acestui an peste 25% din gazele naturale utilizate și aproximativ 71,5% din țițeiul consumat. Iar perspectivele sunt sumbre, potrivit gigantului britanic BP: la actualul nivel de utilizare, resursele dovedite și exploatabile comercial ale României de gaze se vor epuiza în 9,1 ani, iar cele de țiței, în 22,7 ani.
Indicatorul rezerve raportate la producție (R/P), utilizat de BP în raportul său anual Statistical Review of World Energy, nu se vrea a fi o prognoză sau o estimare a evoluției viitoare, ci este unul care surprinde realitatea curentă. Transformă două variabile, rezerve dovedite exploatabile comercial și producția, în valori fixe, stabilite la nivelul actual. Nu este clar nici la ce preț a estimat BP rezervele exploatabile comercial, la cel redus de anul trecut, la cel ridicat din acest an sau la o medie.
În mod sigur, însă, rezervele de gaz din Marea Neagră nu au fost incluse, acestea, cel puțin până la modificarea Legii offshore, nefiind exploatabile comercial pe termen lung. La actualele prețuri, probabil că ar fi (deși, potrivit Legii offshore, statul ar încasa 90% din “veniturile suplimentare din liberalizarea prețului gazului”), însă prețurile record din acest moment nu sunt sustenabile pe termen lung.
Evoluția raportului consum/producție internă/importuri de gaze și țiței confirmă însă tendința remarcată de raportul BP.
Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în prima jumătate a acestui an, România a importat cu 25,9% mai mult țiței și cu 28,3% mai multe gaze naturale decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Astfel, în primul semestru, România a produs o cantitate de țiței de 1,5 milioane tone echivalent petrol și a importat 3,9 milioane tone echivalent petrol. Rezultă o ponderea a producției interne în total consum de doar 28,6%, restul de 71,4% fiind țiței importat.
În cazul gazelor naturale, cel puțin pentru moment, România pare a sta mai bine.
În primele 6 uni ale anului, producția autohtonă de gaze s-a ridicat la 3,7 milioane tone echivalent petrol, iar importurile la 1,29 milioane tone echivalent petrol.
Rezultă o pondere a importurilor de gaze în total consum (plus înmagazinare) de 25,75%, restul 74,25% fiind gaz din producție internă.
Însă raportul consum/producție internă/importuri de gaze se va înrăutăți considerabil în următorii 10 ani, potrivit estimărilor operatorului național de transport gaze, Transgaz.
Consumul intern se va majora de la actualul nivel de 119,75 TWh/an la 125,85 TWh în 2025 și la 131,96 TWh în 2030.
Asta în timp ce producția va scădea considerabil. Astfel, potrivit Transgaz, în absența gazului din Neptun Deep, cel mai important zăcământ offshore, deținut de Exxon (aflat în negociere de vânzare a participației de 50% către Romgaz) și OMV Petrom, nivelul producției interne va scădea de la actualul nivel de 99,5 TWh la 83,89 TWh în 2025 și 61,9 TWh în 2030.
Interesant este că și în eventualitatea declanșării producției în Neptun Deep, după o majorare considerabilă la 148,86 TWh în 2025, în 2030 nivelul producției interne se va situa cu 15 TWh sub consumul intern prognozat, la un nivel de 117 TWh.
Cu alte cuvinte, în 2030, producția internă va acoperi 88,6% din consum, iar importurile doar 11,4% în eventualitatea declanșării producției în Neptun Deep.
În caz contrar, în care gazul va rămâne pe fundul Mării Negre, în 2030, consumul intern va fi acoperit în proporție de doar 46,9% din producția autohtonă și în proporție de 53,1% din importuri.
Scenariul pozitiv al Transgaz se bazează pe prezumția că producția în Neptun Deep (pentru care încă nici măcar nu s-a adoptat o decizie finală de investiție) va începe în 2024.
România (prin cei doi mari jucători de pe piață, OMV Petrom și Romgaz) a avansat în 2020 o poziție în topul principalilor producători de gaze din Uniunea Europeană (UE), ajungând pe locul al doilea, cu o producție de 9 miliarde metri cubi, dublându-și totodată ponderea procentuală, de la 9,1% în 2019 la 16,5% din volumul total de gaze produs de statele UE anul trecut.
Însă nu performanțele deosebite ale României, care de altfel nu există (în 2020, România și-a redus cu 10% producția de gaze), sunt explicația acestei situații, ci Brexit-ul și reducerea producției în restul statelor europene. În 2020, România a produs 9 miliarde de metri luni de gaze, cu 1 miliard mai puțin decât în 2019, reiese dintr-un studiu al Directoratului General pentru Energie al Comisiei Europene, analizat de Profit.ro.
În primul semestru al acestui an, producția de țiței a OMV Petrom a scăzut cu 5%, la 11,27 milioane barili, în principal din cauza declinului natural accentuat, în timp ce producția de gaze naturale a scăzut cu 9,5%, la 12,61 milioane bep, fiind influențată de declinul natural al principalelor zăcăminte (Totea Deep și Lebădă Est ) și al sondei 4461 Totea Sud.
Principalul competitor al OMV Petrom, Romgaz, a raportat pe primul semestru o producție de 2,52 miliarde metri cubi de gaz, cu 12,2% peste cantitatea de 2,25 miliarde mc extrasă în perioada similară a anului trecut. În pofida majorării spectaculoase a producției Romgaz, în special a celei din trimestrul al doilea (+37%), comparativ cu producția de dinainte de criză, din prima jumătate a lui 2019, de 2,7 miliarde mc, cea din primul semestru al acestui an este mai redusă cu 6,6%.
