GRAFICE Rompetrol și MOL au profitat de pe urma majorării cererii de carburanți, OMV Petrom a stagnat

GRAFICE Rompetrol și MOL au profitat de pe urma majorării cererii de carburanți, OMV Petrom a stagnat
scris 13 mar 2024

Marile companii distribuitoare de carburanți au profitat de majorarea cererii de anul trecut, crescându-și vânzările în stațiile autohtone. Cea mai semnificativă creștere a fost înregistrată în benzinăriile Rompetrol, aparținând grupului kazah KMG, iar cea mai redusă, în cele operate de liderul pieței OMV Petrom, conform analizei Profit.ro.

Spre deosebire de cererea de electricitate și de gaze, care s-a diminuat, cea de carburanți s-a majorat în 2023 cu 4%, potrivit estimărilor OMV Petrom.

Urmărește-ne și pe Google News
COTAR: Taximetria și transportul alternativ se vor face conform unor reguli comune CITEȘTE ȘI COTAR: Taximetria și transportul alternativ se vor face conform unor reguli comune

Rompetrol, compania deținută de grupul kazah KMG, a profitat cel mai mult de pe urma creșterii cererii, majorându-și vânzările de carburanți din benzinăriile autohtone cu 15%, de la 994 mii tone în 2022 la 1,14 milioane tone în 2023.

Liderul pieței, OMV Petrom, în schimb și-a crescut vânzările în benzinării (inclusiv în cele din Bulgaria, Serbia și Republica Moldova) cu doar 1%, de la 3.04 milioane tone în 2022 la 3,07 milioane tone anul trecut.

MOL a ținut pasul pieței, majorându-și vânzările din România cu 5%, de la 728 mii la 765 mii tone, cu numai 4 mii tone sub recordul istoric al vânzărilor din România, realizat în 2021.

În ceea ce privește numărul de stații, dacă în cazul OMV Petrom acesta a rămas constant (780), în cel al Rompetrol, care raportează pe lângă stațiile proprii sunt incluse și stațiile partener și cele mobile, acesta s-a majorat de la 1.257 la finalul lui 2022 la 1.325 la finalul anului trecut, iar în cel al MOL a scăzut, de la 255 la 238.

Șeful Bugatti toarnă apă rece peste noua Tesla promisă de Elon Musk: „Am făcut simulările” CITEȘTE ȘI Șeful Bugatti toarnă apă rece peste noua Tesla promisă de Elon Musk: „Am făcut simulările”

OMV Petrom n-a profitat de majorarea cererii precum concurenții săi ca urmare a faptului că, în cel de-al doilea trimestru al anului trecut, rafinăria de la Petrobrazi a trecut printr-o revizie planificată, după 5 ani de funcționare fără opriri planificate de mare amploare, ceea ce a condus la o rată de utilizare a rafinăriei de 80%, față de cea de 95% din 2022.

În plus, OMV Petrom este singura companie care rafinează țiței autohton, operațiune impozitată în 2023 de statul român cu 350 lei/tonă, ca o formă de contribuție de solidaritate.

Cum la Petrobrazi OMV Petrom rafinează 2/3 petrol autohton și doar 1/3 petrol importat, compania a fost „stimulată” și de prevederile fiscale să rafineze mai puțin pentru a nu achita o contribuție de solidaritate mai mare.

Elon Musk, ironic la adresa Meta, după ce serviciile Facebook, Messenger, Instagram și Threads au căzut CITEȘTE ȘI Elon Musk, ironic la adresa Meta, după ce serviciile Facebook, Messenger, Instagram și Threads au căzut

În 2023, OMV Petrom a rafinat doar 3,84 milioane tone materii prime, în scădere cu 16% față de volumul prelucrat în 2022, de 4,65 milioane tone.

Potrivit companiei, în 2023 a achitat în contul contribuției de solidaritate de 2,79 miliarde lei, din care 1,49 miliarde lei contribuția aferentă anului 2022.

GRAFICE Rompetrol și MOL au profitat de pe urma majorării cererii de carburanți, OMV Petrom a stagnat

Și Rompetrol a achitat în 2023, o contribuție de solidaritate (pe formula veche, nu pe cea care vizează tona rafinată) aferentă anului 2022 în valoare de 586 milioane lei (128 milioane dolari). Pentru 2023, contribuția de solidarite pe care estimează Rompetrol că o va datora statului român este de doar 31 milioane dolari (142 milioane lei).

ULTIMA ORĂ Guvernul vrea să ia și anul acesta aproape tot profitul companiilor de stat CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul vrea să ia și anul acesta aproape tot profitul companiilor de stat

Rompetrol a anunțat public faptul că „ia în considerare demersuri în ceea ce privește taxa, în sensul analizării din perspectiva legală a nivelului taxei și în scop de protejare a intereselor acționarilor”.

În 2023, pe segmentul de distribuție (retail, dar și angro), Rompetrol a anunțat o majorare a profitului net cu 9%, la 35,35 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
vanzări
carburanți
romania
omv
petrom
mol
rompetrol
benzinării
analiză