Principalele companii distribuitoare de carburanți au majorat în acest weekend cu 13-14 bani/l prețul benzinei standard și cu 9-11 bani/l pe cel al motorinei standard, în urma acestor scumpiri benzina apreciindu-se cu 10,7%, iar motorina, cu 6% față de nivelul din 4 mai, data anunțului președintelui CE, Ursula von der Leyen privind intenția UE de a interzice importul de țiței și produse petroliere din Rusia. De la începutul acestui an, motorina s-a scumpit cu 50%
În această perioadă, prețul benzinei standard la pompă practicat de liderul pieței, Petrom, a crescut cu 83 bani/l, de la 7,75 lei/l la 8,58 lei/l, iar cel al motorinei, cu 51 bani/l, de la aproximativ 8,66 lei/l la 9,17 lei/l.
Scumpirile au accelerat după publicarea actului normativ în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, la începutul acestei luni, care s-a sincronizat cu un incident mecanic la rafinăria OMV de lângă Viena, ale cărui efecte s-au transferat inclusiv în Ungaria. În numai 10 zile, OMV Petrom a scumpit benzina atât în stațiile OMV, cât și în cele Petrom, cu 30 bani/l, iar motorina - cu 26 bani/l. MOL a aplicat majorări de 34 de bani pe litrul de benzină și de 30 pe litrul de motorină, Și Lukoil a scumpit carburanții, cu 28 bani pe litrul de benzină și cu doar 26 bani/l de combustibil diesel.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Comparativ, în întreaga lună precedentă, Petrom majorase prețurile la motorină cu 25 de bani/l, iar MOL, cu 20 de bani/l.
Evoluția prețului benzinei standard din ultima lună
Stație | preț benzină 4 mai | preț benzină 3 iunie | preț benzină 13 iunie |
---|---|---|---|
Petrom | 7,75-7,8 | 8,28-8,33 | 8,58-8,63 |
OMV | 7,83-7,98 | 8,36-8,41 | 8,66-8,71 |
Lukoil | 7,7-7,75 | 8,23-8,28 | 8,51-8,56 |
MOL | 7,88-7,99 | 8,33-8,38 | 8,67-8,72 |
În weekend, benzina s-a scumpit cu 13 bani/l, iar motorina, cu 9 bani/l în benzinăriile Petrom, OMV și MOL și cu 14 bani/l, respectiv 11 bani/l în cele Lukoil.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Oamenii sunt pregătiți să plătească prețuri mai mari pe vacanțe. Era un fenomen de așteptat să se întâmpleÎn urma acestor scumpiri, cea mai ieftină benzină din capitală a sărit de pragul de 8,5 lei (mai exact 8,51 lei/l în 3 stații Lukoil), iar cea mai ieftină motorină, de cel de 9,1 lei/l (mai există o singură stație Lukoil în capitală care practică un preț de 9,09 lei/l).
Evoluția prețului motorinei standard din ultima lună
Stație | preț motorină 4 mai | preț motorină 3 iunie | preț motorină 13 iunie |
---|---|---|---|
Petrom | 8,66-8,67 | 8,91-8,92 | 9,17-9,18 |
OMV | 8,72-8,82 | 8,97-9,00 | 9,23-9,26 |
Lukoil | 8,59-8,62 | 8,83-8,86 | 9,09-9,12 |
MOL | 8,72-8,83 | 8,92-8,97 | 9,22-9,27 |
Luni dimineață, țițeiul Brent, de referință pe piața europeană, se tranzacționa cu 120,4 dolari/baril, în scădere cu 1,65% față de prețul de închidere al zilei precedente. De la începutul anului, țițeiul Brent s-a apreciat cu 56%, în timp ce motorina s-a scumpit cu aproximativ 50%, iar benzina cu circa 40% în stațiile din România.
Din momentul anunțului anunțului președintelui CE, Ursula von der Leyen privind intenția UE de a interzice importul de țiței și produse petroliere din Rusia din 4 mai și până în prezent, ritmul de creștere a prețului benzinei la pompă a fost de aproximativ 2 ori mai ridicat decât cel de majorare a prețului motorinei.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: S-a redus încrederea în toate segmentele pieței imobiliare, cu excepția celui de retail. Piața de case din SUA arată o încetinire puternică a vânzărilorAstfel, în perioada 4 mai - 13 iunie, OMV Petrom a scumpit motorina cu aproximativ 51 bani/l, iar benzina, cu 83 bani/l. Lukoil a efectuat majorări de preț de 50 de bani la motorină și de 81 de bani la benzină, iar MOL a crescut prețul litrului de combustibil diesel cu 50 bani și pe cel de benzină 79 de bani.
Evoluția cotațiilor țițeiului Brent și al celui rusesc ESPO din ultima lună (sursa: Oilprice)
În prezent, țițeiul rusesc (pentru procesarea căruia Mol a obținut o excepție de la embargo-ul impus de UE) se tranzacționează la un preț considerabil mai redus decât cel extras din alte state, chiar și cu peste 30 de dolari/baril mai mic în cazul unor sortimente de petrol, iar ecartul de preț putea să crească.
Până la invadarea Ucrainei de către Rusia, diferențialul Ural-Brent înregistra o evoluție normală, în jurul mediei de 2 dolari/baril. După 24 februarie însă, țițeiul rusesc s-a tranzacționat la minime istorice față de Brent (31 dolari/baril) din cauza temerii că nimeni nu va mai vrea să cumpere petrol rusesc, susține Rompetrol.
Potrivit Ministerului de Finanțe din Rusia, diferențialul Ural-Brent, s-a accentuat în ultima lună. Prețul mediu al țițeiului Uralul din ultimele 30 de zile a fost de aproximativ 73,2 dolari/baril, în timp ce cel al petrolului Brent a fost de peste 108,5 dolari/baril, ceea ce a ridicat diferențialul Ural-Brent la peste 35,3 dolari/baril.
Interzicerea importului de țiței din Rusia în UE va scădea cererea pentru acesta, însă o va majora considerabil pe cea pentru sortimente alternative, cu caracteristici similare țițeiului Ural. De altfel, CEO-ul OMV Petrom, Cristina Verchere, a anunțat că renunțarea la procesarea țițeiului rusesc în favoarea celui de altă proveniență, majorează costurile de achiziție ale OMV Petrom cu 16 dolari pe baril.