El este prezent la evenimentului ALUMINIUM 2026 de la Dusseldorf, din Germania, unde participă și Profit.ro.
Circa 800 de expozanți sunt prezenți anul acesta la ALUMINIUM 2026, care se desfășoară în perioada 6-8 octombrie, fiind cel mai important eveniment din lume dedicat sectorului aluminiului.
Printre companiile participante se numără Alcoa, AMAG, Emirates Global Aluminium, Hydro, Novelis, Rio Tinto, Speira și Trimet.

″Materia primă cea mai importantă pentru noi este energia, evident. La nivel european, problemele cu energia sunt arhicunoscute. Evident că sunt impactate și de ce se întâmplă la nivel mondial, situația din Orientul Mijlociu, care a avut un impact asupra gazului natural. De asemenea, în România, situația cu seceta și cu scăderea debitului Dunării, cu reactoarele nucleare care au fost oprite. E o dinamică continuă aici. Suntem o industrie extrem de sensibilă la ce se întâmplă în energie″, a spus Verboncu.
În primăvară, Alro a propus autorităților statului român ieftinirea administrativă a curentului electric cu până la 25% pentru marii consumatori industriali, în baza CISAF (Clean Industrial Deal State Aid Framework), noul cadru european privind ajutorul de stat, adoptat în 2025 la nivelul UE pentru a susține competitivitatea și decarbonizarea industriei europene.
O subsidiară a companiei dezvoltă un proiect de construire a unui sistem de stocare de energie cu amplasament pe un teren de circa 8.000 de metri pătrați din apropierea uzinei de la Slatina. Alte proiecte energetice ale Alro prevăd stocare în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia, construirea unei centrale de producție de electricitate în ciclu combinat pe gaze naturale cu putere instalată de circa 470 MW, precum și a unui parc fotovoltaic.

″La noi, evident că este importantă și partea de amprentă de carbon, dictată într-o anumită măsură și de mixul energetic la care suntem conectați, pe lângă procesele internă pe care fiecare producător le are și și le optimizează, iar noi aici pot zice că stăm foarte bine. Există o transparență totală din punctul ăsta de vedere, pentru că sunt documente care sunt solicitate, documente care sunt validate de firme acreditate în acest sens. Nu producem noi cifrele″, a mai spus Verboncu.
El a adăugat că Alro a investit foarte mult în reciclare.
″Chiar a contat foarte mult să creștem în capacitățile de reciclare, mai ales că vin mână în mână cu amprenta de carbon și sunt, evident, o plasă de siguranță pentru zona energetică. Avem peste 100.000 de tone capacitate de reciclare, care este utilizată integral în momentul de față. Am făcut asta înainte să devină o normă în piață, iar acum a devenit o condiție obligatorie, pentru a asigura circularitatea.
Vă pot spune cu subiect și predicat că producătorii din industriile mai mai sofisticate beneficiază din plin de asta. Importăm deșeuri. La clienții principali, care au consum mare de produs finit, evident că și rata de deșeu este raportată la cât consumă și este una substanțială, astfel că automat închidem bucla. Vindem placa de aluminiu, placa de aluminiu este uzinată, utilizată în producție, iar deșeul care este generat se întoarce înapoi la producător″, a declarat Florin Verboncu.

Managerul Alro a mai spus că un avantaj esențial al companiei este poziția de producător european, aproape de clienți și de marile centre industriale ale continentului, într-un context marcat de instabilitate geopolitică, presiuni asupra capacităților industriale și lanțuri de aprovizionare tot mai complexe.
″Am trecut deja printr-o pandemie. Avem o situație geopolitică tensionată la nivel mondial, iar clienții, din experiența noastră, au realizat în final că lanțurile de distribuție, cu cât sunt mai scurte și mai localizate în arealul european, cu atât mai bine, pentru a securiza materia primă și toate produsele de care ai nevoie. Am avut deja două episoade care, zic eu, ne-au învățat pe toți cu vârf și îndesat că un lanț de distribuție cât mai scurt e cheia succesului″, a punctat Florin Verboncu.
Alro exportă circa 85% din producție, grosul în Uniunea Europeană.
″Avantajul nostru vine din integrare. Suntem un producător integrat de aluminiu, în sensul că facem intern toate etapele de prelucrare, pornind de la materia primă. Faptul că lanțul de producție este controlat de Alro, de la materia primă până la produsul finit, vine cu avantaje pentru clienți. Nu suntem expuși la riscurile generate de diverse situații geopolitice. Sunt mulți jucători în piață care au probleme cu aprovizionarea cu materie primă și cu activitățile subcontractate extern″, a explicat șeful de vânzări al Alro.
În primul semestru al anului, profitul net al Alro a atins 101 milioane lei, comparativ cu 17 milioane lei în perioada similară din 2025, în condițiile în care vânzările de produse cu valoare adăugată mare și foarte mare au crescut cu 8%.
Programul de investiții Alro pentru 2026 însumează circa 26 milioane dolari, din care aproximativ 18 milioane dolari au ca destinație tehnologia și creșterea eficienței energetice.

















