Statul român, prin Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), desprinsă din Electrica SA și controlată integral de ministerul de resort, nu a avut succes în ultimul litigiu cu grupul italian Enel, judecat la Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Internațională (ICC) de la Paris, pretențiile sale la dividende nefiind confirmate de instanță, au declarat, pentru Profit.ro, surse la curent cu speța. Litigiul a fost inițiat în urmă cu 3 ani.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Contactată de Profit.ro, SAPE a transmis doar că "în ce privește soluția din dosarele arbitrale, conform reglementărilor procedurale ICC Paris, părțile pot opta în consens pentru nepublicarea acestora", nedorind astfel să răspundă.
La rândul lor, contactați de Profit.ro, reprezentanții Enel nu au dorit să comenteze.
CITEȘTE ȘI Sindromul ''burnout'', inclus de OMS în Clasificarea internațională a maladiilorArbitrajul finalizat recent prin respingerea pretențiilor SAPE a făcut parte din seria de litigii deschise de România împotriva Enel în urma privatizării fostei companii de stat Electrica Muntenia Sud.
Inițial, în 2016, SAPE a cerut Enel la ICC Paris daune-interese compensatorii egale cu valoarea dividendelor care, potrivit reclamantei, ar fi trebuit să fie distribuite Electrica SA pentru anul 2012 de către urmașele Electrica Muntenia Sud, distribuitorul de energie Enel Distribuție Muntenia (actualmente E-Distribuție Muntenia) și furnizorul Enel Energie Muntenia, în conformitate cu prevederile contractului de privatizare, respectiv peste 45 milioane lei plus dobânzi penalizatoare.
Ulterior, în 2017, SAPE și-a reformulat pretențiile și a cerut Enel și profitul distribuibil al E-Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia pentru anii financiari 2013, 2014, 2015, 2016, adică în total peste 518 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Tranzacție: Rețeaua de sănătate Regina Maria preia Spitalul Premiere din Timișoara, cel mai mare spital privat din vestul țăriiCum s-a ajuns aici? Potrivit contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud, Enel avea obligația să cumpere, până la finalul anului 2012, cote de câte 13,57% din participațiile rămase în posesia statului român la Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia, după privatizarea inițială, în contract fiind stipulată și formula de calcul al prețului de vânzare. Numai că Enel nu a făcut acest lucru, inclusiv ca urmare a unui dezacord cu statul privind prețul de achiziție.
În consecință, România a inițiat în 2014 primul litigiu cu Enel la ICC Paris, prin care a cerut daune de 521 milioane euro, adică prețul care, în opinia SAPE, ar fi trebuit achitat de italieni pe participațiile menționate, plus dobânzi. Curtea de la Paris a stabilit că, în conformitate cu contractul de privatizare și cu legislația în vigoare, prețul corect de preluare al acțiunilor respective era de 401 milioane euro, compania de stat încasând suma respectivă de la Enel în anul respectiv pentru deținerile de câte 13,57% de la cele două subsidiare românești ale grupului italian.
Al doilea litigiu, cel referitor la dividende, a fost finalizat prin respingerea pretențiilor SAPE de către Curtea de Arbitraj.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Liviu Dragnea, condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executareDecizia din 2017 a ICC Paris, în urma căreia SAPE a încasat 401 milioane euro de la Enel, a permis companiei de stat să acorde anul trecut dividende record acționarului unic Ministerul Energiei, cifrate la peste 1,1 miliarde lei. În 2017, SAPE a înregistrat un profit net de peste 1,8 miliarde lei.
Anul trecut, profitul SAPE s-a ridicat la doar 3,3 milioane lei. Compania are însă depozite bancare în sumă de peste 672 milioane lei, trecute în contabilitate la rubrica "Alte rezerve". Potrivit OUG nr. 114/2018, anul acesta, societățile de stat sunt obligate să distribuie sub formă de dividende un procent de 35% din sumele repartizate la alte rezerve, regăsite în conturile de disponibilități bănești existente în casă și conturi la bănci, precum și cele aferente investițiilor pe termen scurt la data de 31 decembrie 2018 și care la aceeași dată nu sunt angajate, prin contracte de achiziție, pentru a fi utilizate ca surse proprii de finanțare.