Dezvoltatorul de proiecte de producție de energie regenerabilă Aukera, controlat de compania de investiții AtlasInvest a miliardarului olandez Marcel van Poecke, președinte non-executiv al diviziei Carlyle International Energy Partners (CIEP) a gigantului american de asset management Carlyle, are în derulare un proiect de construire a unei capacități de producție de hidrogen verde în România, investiție în valoare totală estimată de 88 milioane euro, conform datelor Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
În vederea implementării proiectului, o subsidiară românească a vehiculului juridic belgian Aukera BV s-a asociat, în cadrul unei firme locale, cu soții Florina și Octavian Goga, proprietarii fabricii de placaj Romply Merops din Călărași, un business cu profit net de 4,1 milioane lei și rulaj de peste 33 milioane lei în 2021.
CITEȘTE ȘI Trei nume noi în board-ul Hidrolectrica: un secretar de stat, un avocat care a lucrat pentru Rompetrol și Patriciu și un om de afaceri inginer energetician fost creditor PSDFabrica Romply Merops este amplasată chiar pe malul Dunării.
Firma locală dezvoltatoare a proiectului de hidrogen este Center Hub Sud SRL, tot din Călărași și cu sediul la aceeași adresă din zona portului fluvial local precum fabrica Romply Merops. Aukera România SRL a preluat în august 2022 o cotă de 50% din capitalul Center Hub Sud SRL, iar soții Goga, fondatorii firmei, au rămas cu restul de 50% din părțile sociale.
Center Hub Sud SRL se află pe lista firmelor cu care Ministerul Energiei a semnat contracte de finanțare de proiecte de hidrogen prin fonduri europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru ″Construirea unei capacități pentru producerea de hidrogen verde în instalații de electroliză″. Compania a fost prima căreia i-a fost aprobată finanțarea prin acest program, după ce proiectul său a parcurs cu succes evaluarea administrativă și pe cea tehnico-economică.
CITEȘTE ȘI FOTO iSTYLE a deschis primul magazin Apple Premium Partner în România. Vânzările retailerului au atins 111 milioane de euro în 2022. "A fost un an fascinant pentru noi."Valoarea totală a investiției, cu tot cu TVA, este estimată la 88 milioane euro, din care 39,6 milioane euro din PNRR, au declarat, pentru Profit.ro, reprezentanții Aukera. Potrivit acestora, viitoarea unitate de producție de hidrogen va fi amplasată la Călărași și va avea o capacitate de 8.500 de tone pe an, cu o instalație de electroliză de 54,6 MW.
Schema de ajutor de stat PNRR impune drept deadline de finalizare și punere în funcțiune a capacităților de producție de hidrogen beneficiare finalul anului 2025. Prin schemă se urmărește instalarea în total a unor capacități de cel puțin 100 MW în instalații de electroliză, care să producă cel puțin 10.000 de tone de hidrogen anual.
CITEȘTE ȘI FOTO Hamilton Central Europe deschide la Timișoara un hub global de dezvoltare softwareÎn urmă cu ceva mai bine de un an, proaspăt înființată, Aukera anunța că pregătește proiecte de producție și stocare de energie regenerabilă cu putere instalată de 2,7 GW, inclusiv în România. Co-fondator al companiei, alături de Marcel van Poecke, este Cătălin Breabăn, fost managing director la Carlyle, iar șef pe România al Aukera este Radu Enache, ex-director de dezvoltare la compania specializată în energie eoliană WPD.
Din 2021 încoace, Aukera BV a înființat mai mult de 10 firme în România, toate cu obiect de activitate principal ″Producția de energie electrică″.
CITEȘTE ȘI După ce au anunțat cele mai mari concedieri din istoria lor, Google și Amazon descoperă că nu e atât de ușor să dai oameni afarăÎn toamna anului trecut, Aukera a anunțat că a încheiat un acord de preluare a unui portofoliu de proiecte în dezvoltare de parcuri fotovoltaice din Germania cu putere instalată cumulată de 1.000 MW. Anterior, în primăvara lui 2022, compania anunțase preluarea de proiecte solare și de stocare de energie britanice de 500 MW.
Fondatorul AtlasInvest, compania-mamă a Aukera, miliardarul olandez Marcel van Poecke, a fost timp de 9 ani (2014-2022) director executiv al diviziei Carlyle International Energy Partners (CIEP) a gigantului omonim de asset management, implicată în producția de hidrocarburi în România, atât offshore, prin Black Sea Oil&Gas, cât și onshore, prin Mazarine Energy. În prezent, van Poecke figurează pe site-ul Carlyle drept președinte non-executiv al CIEP.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE ANAF a vândut apartamentul lui Ioan BecaliEl a fondat, în 1993, compania Petroplus, care ajunsese la un moment dat cel mai important operator independent de rafinării petroliere din Europa, până să intre în dificultăți financiare, fiind salvată de la faliment în 2012 de gigantul tradingului de mărfuri Vitol, în asociere cu AtlasInvest a lui van Poecke, însă cu prețul vânzării mai multor active-cheie.
Olandezul a preluat în urmă cu circa 2 ani participația, în cotă neprecizată, pe care moștenitorii omului de afaceri român Dinu Patriciu, decedat în 2014, o dețineau la capitalul producătorului de turbine eoliene Emergya Wind Technologies (EWT) din Olanda, un business cu rulaj anual de peste 40 milioane euro înainte de pandemia coronavirus. Preluarea s-a făcut prin executare silită, în contul unei datorii mai vechi neachitate a grupului de firme a lui Patriciu, DP Holding.
Pe lângă Aukera, AtlasInvest al lui van Poecke, înființat de acesta în 2007, mai are în portofoliu companii din sectorul energetic precum producătorul de țiței și gaze ONE-Dyas, producătorul și distribuitorul de carburanți Varo Energy sau firma de consultanță în energie Energy Intelligence.