În AGA de la Electrica, directorul general Corina Popescu nu a negat că ar fi în analiză un proiect de vânzare a soietății de furnizare din cadrul grupului către Hidroelectrica. Compania nu va face însă o comunicare decât la un anumit stadiu de maturitate al tranzacției.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Profiturile din scumpirile explozive pe segmentul energiei electrice au mers debalansat către producători în detrimentul transportatorului național Transelectrica și al firmelor de distribuție și furnizare. Un posibil remediu la acest dezechilibru ar fi preluarea unor societăți de furnizare de către unii din marii câștigători ai creșterii prețurilor la energie, Hidroelectrica.
Contractul de consultanță, cu durată prognozată de 12 luni, este estimat la 225.000 euro plus TVA, iar ofertele pot fi trimise până pe 5 aprilie.
Voci din industrie susțin că printre companiile potențial vizate pentru achiziție de către Hidroelectrica se numără Electrica Furnizare, cel mai mare furnizor de energie electrică din România, parte a grupului listat la bursă Electrica SA, unde cel mai mare acționar este statul român, cu peste 48% din capital. Precum toți furnizorii, Electrica Furnizare a resimțit din plin efectele scumpirilor galopante de pe piața angro de energie, precum și ale termenelor lungi de rambursare de către Guvern a costurilor plafonării prețurilor și compensării facturilor, după cum Profit.ro a relatat aici și aici.
Aparent, documentația aferentă unei astfel tranzacții a ajuns și în analiza vânzătorului Electrica. În Adunarea generală Anuală a Acționarilor, directorul general Corina Popescu, întrebată despre eventuala vânzare a Electrica Furnizare, nu a arătat surprindere față de subiect, chiar dacă, din considerente de guvernanță corporativă și ținând cont de rigori de comunicare ale unei companii listate, nu a dat un răspuns ferm.
„Pentru proiectele de M&A, în momentul în care acestea ajung la o anumită fază de maturitate, noi le comunicăm transparent tuturor investitorilor pe care îi avem”, a spus Popescu în AGA. „E greu să anunți un anumit proiect când nu este într-o anumită fază de maturitate."
CITEȘTE ȘI FOTO Gazprom a numit un român născut în Basarabia și cu studii la Moscova la conducerea intermediarului său local de importuri de gaze ruseștiInformațiile certe sunt din zona Hidroelectrica. "Având în vedere evoluțiile recente din piața energiei, constatăm apariția unor potențiale oportunități de preluare a unor companii, în special în domeniul furnizării de energie electrică/gaze naturale", spune documentația de achiziție a producătorului de energie hidro. "Hidroelectrica își propune să dezvolte în continuare portofoliul de furnizare, pe de o parte în contextual diversificării surselor de vânzare a energiei produse, care în prezent este supusă volatilității pieței de energie, permițând în acest mod o creștere de predictibilitate a veniturilor societății. Pe de altă parte, extinderea portofoliului de furnizare reprezintă, în cadrul strategiei companiei noastre, modul cel mai eficient de monetizare a certificatelor verzi provenite din portofoliul de producție din surse regenerabile pe care Hidroelectrica îl deține și care a fost recent completat prin achiziția centralei eoliene de la Crucea, cu o capacitate instalată de 108 MW. În acest context, ne propunem să explorăm posibilitatea creșterii portofoliului de furnizare prin analiza detaliată a unei societăți care activează în acest domeniu, în vederea unei eventuale preluări."
CITEȘTE ȘI Deficitul bugetar pentru primele două luni este de 9,51 miliarde lei, 0,72% din PIB, în scădere față de anul trecutDin partea potențialului vânzător, Electrica, există prudență, cel puțin în comunicarea publică. „Dacă anunțul - și proiectul - nu este matur și nu este analizat, în momentul acela dau către investitori o informație falsă”, a spus Popescu în fața acționarilor societății. „Ne uităm pe toate proiectele de M&A.”
Hidroelectrica se numără printre câștigătorii actualei crize energetice. Potrivit datelor preliminare ale acționarului minoritar Fondul Proprietatea, Hidroelectrica a obținut anul trecut, la nivel neconsolidat, un profit operațional EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare) de 4,64 miliarde lei, cu 71,3% mai mare decât în 2020, la o cifră de afaceri de 6,33 miliarde lei, în creștere cu 64,8% față de anul anterior, pe fondul scumpirii masive a energiei pe piețele angro, dar și al majorării producției.