Episod din haosul plafonării prețurilor la energie: Cum era să rămână Focșaniul pe întuneric

Episod din haosul plafonării prețurilor la energie: Cum era să rămână Focșaniul pe întuneric

Sediul primăriei Focșani. Sursă foto: https://www.focsani.info/

scris 16 feb 2024

Iluminatul stradal, clădirile publice, printre care sediul primăriei și al celorlalte instituții subordonate autorității locale, precum și blocurile ANL și cele de locuințe sociale din municipiul Focșani erau să rămână fără alimentare cu curent electric în primăvara anului trecut. Asta după ce municipalitatea a refuzat să achite mai multe facturi de consum, reclamând că i s-au aplicat în mod nejustificat prețuri neplafonate, de ultimă instanță, și mai mult decât cvadruple față de cele care, în opinia sa, i s-ar fi cuvenit prin lege. În consecință, furnizorul său de energie i-a emis preavize și notificare de deconectare, iar cazul a ajuns în cele din urmă în instanță, potrivit documentelor oficiale analizate de Profit.ro.

S-a ajuns aici pe fondul haosului și confuziei provocate de multiplele modificări legislative succesive adoptate într-o perioadă scurtă de timp de autorități, care încercau să țină sub control criza energetică. Între octombrie 2021 și finalul lui 2022, legislația din energie a fost modificată de nu mai puțin de 17 ori, furnizorii fiind nevoiți să-și modifice sistemele informatice de 15 ori.

Urmărește-ne și pe Google News
SURPRIZĂ FOTO Cea mai mare platformă turcă de e-commerce, primul decacorn din Turcia, cu gigantul chinez Alibaba, intră în România. Argument inedit: Apetența românilor pentru seriale turcești CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ FOTO Cea mai mare platformă turcă de e-commerce, primul decacorn din Turcia, cu gigantul chinez Alibaba, intră în România. Argument inedit: Apetența românilor pentru seriale turcești

Municipiul Focșani a avut contract de furnizare uzual pentru locurile sale de consum, încheiat cu Electrica Furnizare din grupul Electrica SA, până la finalul lunii august 2022, când acesta a expirat.

Însă la procedura de achiziție publică organizată de primărie pentru atribuirea unui nou contract nu s-a prezentat nimeni. În acel moment, criza energetică era la apogeu. Și alți mari consumatori pățeau la fel, fiind ocoliți de furnizori, iar aceștia erau nevoiți să contracteze de urgență împrumuturi masive, din cauza crizei de lichiditate generată de scumpirea galopantă a electricității achiziționate de pe piețele angro, coroborată cu întârzierile mari cu care statul român le rambursa costurile plafonării prețurilor pentru clienții finali.

Calendarele din 1996, vândute cu sute de dolari pe internet în SUA. Care este motivul și care este asemănarea anului 1996 cu 2024 CITEȘTE ȘI Calendarele din 1996, vândute cu sute de dolari pe internet în SUA. Care este motivul și care este asemănarea anului 1996 cu 2024

Drept urmare, Focșaniul a ajuns din luna următoare, septembrie 2022, în portofoliul unui furnizor de ultimă instanță (FUI) desemnat, arată sursele citate. Regulamentul ANRE privind furnizarea de ultimă instanță fusese modificat semnificativ cu doar circa 2 luni înainte. Schimbarea Regulamentului a avut drept cauză, printre altele, chiar înmulțirea situațiilor de tipul celei cu care se confrunta municipalitatea Focșani. 

O serie de clienți noncasnici mici, din categoria primăriilor, școlilor, grădinițelor, nu întreprind măsuri în vederea încheierii unui contract de furnizare a energiei electrice, sau măsurile adoptate nu se finalizează prin încheierea unui contract de furnizare a energiei electrice în timp util, fiind necesară parcurgerea procedurilor de achiziție publică, aflându-se adesea în situația de a fi deconectați, în lipsa unui contract de furnizare. În prezent există numeroși astfel de clienți, despre a căror situație am fost informați de către operatorii de distribuție, al căror contract de furnizare a energiei electrice a încetat, și care, pe fondul creșterii prețurilor de furnizare a energiei electrice, precum și a modificărilor legislației în domeniul măsurilor de sprijin acordate clienților finali din piața de energie electrică, nu au finalizat încheierea contractelor de furnizare a energiei electrice″, explica ANRE.

Astfel, noul Regulament a statuat că toți clienții noncasnici cu consum mic, respectiv cu o putere aprobată prin avizul tehnic de racordare de până la 1 MVA, vor fi preluați automat (fără o cerere expresă în acest sens) de către FUI nominalizat, în situația încetării contractului de furnizare prin ajungere la termen sau în urma rezilierii de către furnizorul de până atunci. În plus, a fost stabilit un nou sistem de desemnare a FUI, prin rotație și în funcție de cota de piață.

EXCLUSIV Guvernul închide anul 2023 cu un deficit bugetar de 5,72% CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul închide anul 2023 cu un deficit bugetar de 5,72%

Contractul de furnizare inițial al primăriei Focșani expirase pe 31 august 2022, exact cu o zi înainte de modificarea legislației primare în vigoare până atunci, care prevedea că, pentru toți clienții noncasnici, prețul final se plafonează automat la 1 leu/kWh, fără ca aceștia să trebuiască să întreprindă vreun demers pentru a beneficia de el.

Numai că a doua zi, pe 1 septembrie 2022, a intrat în vigoare OUG nr. 119/2022. Potrivit acesteia, instituțiile publice precum municipalitatea Focșani beneficiau de preț plafonat de maximum 1 leu/kWh pentru 85% din consumul mediu lunar din 2021, însă numai cu condiția să depună la furnizor, în cel mult 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, o solicitare de aplicare a prețului plafonat, însoțită de o declarație pe propria răspundere că îndeplinesc condițiile legale pentru a beneficia de plafon.

Boc vrea să aducă moldoveni la Cluj: Trebuie să înțeleagă că soluția este spre Vest CITEȘTE ȘI Boc vrea să aducă moldoveni la Cluj: Trebuie să înțeleagă că soluția este spre Vest

Clienții non-casnici care ratau termenul menționat urmau să beneficieze de plafon începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii documentelor la furnizor.

Municipalitatea Focșani a susținut că, timp de aproape 4 luni, nu a putut să facă cerere de aplicare a plafonării întrucât nu a știut cui să se adreseze, neștiind la ce furnizor de ultimă instanță a ajuns și fiind notificată abia pe 23 decembrie 2022 de către Enel Energie Muntenia (în prezent PPC Energie Muntenia) privind preluarea locurilor sale de consum în calitate de FUI și în legătură cu ce trebuie să facă pentru a beneficia de preț plafonat. La rândul său, compania preluase tot în septembrie 2022 calitatea de FUI, în urma rotației stabilite prin Regulamentul ANRE.

Astfel, Focșaniul a făcut cerere de plafonare numai în ianuarie 2023 și a început să beneficieze de preț plafonat doar începând cu 1 februarie 2023.

Becali investește 30 milioane euro în \ CITEȘTE ȘI Becali investește 30 milioane euro în "cea mai frumoasă biserică din Balcani, din ultima sută de ani", cu clopote controlate prin computer și hotel pentru preoți

Însă anterior, tot pe 23 decembrie 2022, furnizorul, întrucât nu primise încă cerere de plafonare conform legii, i-a transmis primăriei Focșani spre plată mai multe facturi, pentru consumul lunii septembrie 2022, cu preț de ultimă instanță al energiei active de 3,86 lei/kWh, și pentru cel al lunii octombrie 2022, la preț de ultimă instanță de 2,088 lei/kWh. În ianuarie 2023, municipalitatea a returnat facturile la furnizor, solicitând stornarea acestora și refacturarea consumului la preț plafonat.

Furnizorul nu a transmis niciun răspuns la solicitarea de stornare, iar în perioada martie - aprilie 2023 a emis un număr de 4 preavize de deconectare pentru neplată a locurilor de consum ale municipalității Focșani. Ulterior, pe 11 mai 2023, a trimis chiar notificare de deconectare. Ca atare, pe 17 mai, Focșaniul i-a intentat furnizorului 2 procese. În cel principal a cerut obligarea acestuia la stornarea facturilor menționate și la refacturarea consumului la preț plafonat, iar în cel de-al doilea – suspendarea efectelor notificării de deconectare și continuarea furnizării, până la soluționarea primei spețe.

VIDEO&FOTO Primele concluzii după tragedia de la Ferma Dacilor CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Primele concluzii după tragedia de la Ferma Dacilor

Notificarea de deconectare a fost suspendată pe 22 mai, prin ordonanță președințială. ″Se poate constata că efectele debranșării municipiului Focșani de la furnizarea energiei electrice au implicații pentru întreaga comunitate. Prin urmare, funcționarea instituțiilor publice, iluminatului public și, nu în ultimul rând, furnizarea energiei pentru locuitorii unităților locative de tip ANL au consecințe semnificative, prin blocarea activității administrative a unui municipiu″, a fost argumentul judecătorilor.

Cele trei facturi, cu prețuri neplafonate, de ultimă instanță, prevedeau o sumă totală cumulată de plată de peste 3,5 milioane lei. ″(Reclamanta – n.r.) a învederat că aceste facturi exorbitante riscă să pună municipiul Focșani și toate instituțiile subordonate în imposibilitatea de continuare a activității, ducând la un blocaj total. De asemenea, a precizat că toți chiriașii locuințelor ANL din proprietatea statului și aflate în administrarea municipiului Focșani, precum și chiriașii locuințelor din fondul locativ de stat al municipiului Focșani, care au venituri modeste, vor fi afectați iremediabil de plata facturilor la energie electrică și fiind în imposibilitate de a le achita″, se arată în documentele procesului.

Comandantul șef al armatei olandeze își avertizează țara să se pregătească de un război cu Rusia CITEȘTE ȘI Comandantul șef al armatei olandeze își avertizează țara să se pregătească de un război cu Rusia

În întâmpinarea sa, furnizorul a arătat că nu a putut să notifice municipiul Focșani cu privire la faptul că locurile sale de consum au ajuns în portofoliul FUI al companiei până nu a primit de la operatorii de distribuție lista cu toate locurile de consum transferate la FUI de la 1 septembrie 2022. Regulamentul ANRE privind furnizarea de ultimă instanță prevede că, ″în cel mult 7 zile lucrătoare de la data primirii de la operatorii de rețea a listei (…), FUI nominalizat transmite clienților preluați informarea de preluare″.

Mai mult, furnizorul ″a arătat că, în plus, deși reclamantul încearcă să justifice propria pasivitate prin faptul că Enel Energie Muntenia nu ar fi notificat Municipiul Focșani cu privire la preluarea în calitate de FUI, OUG nr. 119/2022 nu condiționează acordarea de facilități decât de respectarea condițiilor privind depunerea documentației, fără a prevedea vreo excepție pentru situații precum cea din speță″.

Amânarea obligației montării în apartamente a repartitoarelor, avizată. Subvenții la repartitoare pentru o parte a populației CITEȘTE ȘI Amânarea obligației montării în apartamente a repartitoarelor, avizată. Subvenții la repartitoare pentru o parte a populației

De asemenea, potrivit companiei, dat fiind că legislația plafonării prevede compensarea de către stat a diferențelor dintre costurile de achiziție din piețe și prețurile plafonate facturate clienților finali, ″admiterea acțiunii și acordarea (în mod retroactiv a – n.r.) facilității (de plafonare – n.r.) inclusiv către un beneficiar care nu a îndeplinit obligațiile prevăzute de OUG nr. 119/2022 ar produce un prejudiciu în bugetul de stat″.

Instanța a argumentat însă că furnizorul a primit lista cu locuri de consum FUI de la distribuitori pe 28 septembrie 2022, astfel că era obligat de legislație să transmită notificarea de preluare a locurilor de consum ale Focșaniului până cel târziu pe 7 octombrie 2022. Notificarea nu a fost trimisă însă decât pe 23 decembrie 2022, adică cu o întârziere de 2 luni și jumătate.

Boeing îndeamnă companiile aeriene să inspecteze noile avioane 737 MAX pentru un posibil șurub slăbit în sistemul de control al cârmei CITEȘTE ȘI Boeing îndeamnă companiile aeriene să inspecteze noile avioane 737 MAX pentru un posibil șurub slăbit în sistemul de control al cârmei

Referitor la acest aspect, instanța constată că la (dosar – n.r.) există această listă, care a fost comunicată pârâtei la data de 28.09.2022, însă pârâta nu și-a îndeplinit obligația ca în 7 zile lucrătoare de la primirea acestei liste să notifice reclamantului preluarea acestuia, conform obligației legale, fiind astfel în culpă pentru faptul că reclamantul nu a cunoscut cărui FUI a fost repartizat.

(…) pentru a beneficia de plafonarea prețului, beneficiarul are obligația de a depune către furnizorul de energie electrică anumite înscrisuri. Or, din culpa pârâtei, care nu și-a îndeplinit obligația legală de a notifica reclamantului preluarea acestuia în calitate de FUI, reclamantul nu a putut depune către furnizorul de energie electrică înscrisurile prevăzute de lege, neștiind care este FUI care l-a preluat.

DECIZIE Guvernul a aprobat majorările salariale pentru profesori. Noua grilă de salarizare în 2024 CITEȘTE ȘI DECIZIE Guvernul a aprobat majorările salariale pentru profesori. Noua grilă de salarizare în 2024

În consecință, pârâta nu poate invoca propria culpă în dovedirea neîndeplinirii de către reclamant a obligației de a depune către furnizorul de energie electrică solicitarea însoțită de o declarație pe propria răspundere, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a OUG 119/2022″, scrie în motivarea deciziei instanței din 29 noiembrie 2023, prin care s-a dispus ca furnizorul să anuleze/storneze facturile și să refactureze consumul la preț plafonat.

Decizia nu este definitivă, iar PPC Energie Muntenia a făcut apel în ultima parte a anului trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
plafonare prețuri energie
scumpire energie
clienți energie fui
furnizare de ultimă instanță energie electrică
prețuri plafonate energie