Creșterea importurilor de țiței a susținut profitul Conpet: creștere cu 5,6% în primul semestru, la peste 37 mil. lei

Creșterea importurilor de țiței a susținut profitul Conpet: creștere cu 5,6% în primul semestru, la peste 37 mil. lei
scris 12 aug 2016

Profitul net al Conpet, operatorul sistemului național de conducte de transport de țiței și produse petroliere, s-a majorat cu 5,6% în primul semestru din 2016, la 37,045 milioane lei, susținut de majorarea importurilor de țiței, în condițiile în care cifra de afaceri și veniturile din exploatare s-au diminuat fiecare cu 0,5%, la 187,481, respectiv 202,255 milioane lei, ca urmare a reducerii încasărilor din transportul petrolului de producție internă, extras de OMV Petrom, în pofida majorării de către ANRM a tarifului reglementat de transport pe acest segment.

Astfel, cantitatea de țiței din import transportată de Conpet în primele 6 luni anului, în beneficiul Lukoil și destinat rafinăriei Petrotel, s-a majorat cu 11,6%, de la 1,437 la 1,603 milioane tone, iar veniturile din transportul petrolului extern au crescut cu 22,3%, de la 30,499 la 37,297 milioane lei. Potrivit datelor INS, în primul semestru din 2016, importurile de țiței ale României au avansat cu 15,8% față de S1 2015, la 3,73 milioane tone echivalent petrol.

Urmărește-ne și pe Google News

Pe de altă parte, cantitatea de țiței intern transportată prin conductele Conpet, provenit din producția OMV Petrom și destinat rafinăriei Petrobrazi, a scăzut cu 6,3% (125.000 tone), de la 1,980 la 1,855 milioane tone, iar veniturile din această sursă s-au comprimat cu 4,8% (7,603 milioane lei), de la 156,868 la 149,265 milioane lei. În perioada analizată, producția internă de țiței a României a scăzut cu 4,5%, la 1,803 milioane tone echivalent petrol, pe fondul prăbușirii prețurilor pe piețele internaționale.

Polițiștii fac percheziții la firma care a furnizat echipamentul sportivilor de la JO, suspectând contrafacerea acestuia CITEȘTE ȘI Polițiștii fac percheziții la firma care a furnizat echipamentul sportivilor de la JO, suspectând contrafacerea acestuia

Este previzibil că trendul se va menține pe parcursul întregului an, devreme ce, potrivit raportului Conpet la 6 luni, cantitatea totală contractată pentru transport de către OMV Petrom în 2016 este cu 7,83% (circa 310.000 tone) mai mică față 2015, în timp ce contractul cu Lukoil de anul acesta prevede o cantitate cu aproape 18% (circa 395.000 tone) mai mare decât anul trecut.

Profitul Conpet din activitatea de transport al țițeiului de producție internă a scăzut cu 7,8% în primul semestru al anului, la 24,89 milioane lei, în vreme ce rezultatul pozitiv din transportul petrolului din import aproape s-a triplat comparativ cu primele 6 luni din 2015, la peste 9 milioane lei.

"Costul total pe tonă transportată în semestrul I 2016, față de aceeași perioadă a anului precedent, a scăzut cu 3,89%, datorită scăderii costului pe subsistemul de import cu 6,41%, de la 18,84 la 17,63 lei/tonă, datorată pe de o parte creșterii cantității transportate și pe de altă parte diminuării cheltuielilor operaționale cu 2,73%. Transportul pe subsistemul țară realizează în primele 6 luni un cost de 67,06 lei/tonă", se arată în raportul Conpet.

Datoria externă a României a scăzut în prima jumătate a anului cu 1,78 miliarde euro CITEȘTE ȘI Datoria externă a României a scăzut în prima jumătate a anului cu 1,78 miliarde euro

Conpet practică tarife diferențiate pe cele două subsisteme de transport, respectiv pentru țițeiul intern și pentru cel din import, ambele fiind reglementate și stabilite de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM). Tarifele medii stabilite de ANRM pentru Conpet sunt în prezent de 79,75 lei/tonă pentru transportul pe subsistemul intern și de 25,82 lei/tonă pe subsistemul de import.

În februarie 2015, tariful de transport pentru țițeiul din import a fost majorat cu 21%. În luna februarie a acestui an, cel pentru țițeiul intern a cunoscut o creștere de 1,4%, iar cel pentru petrolul din import a fost crescut din nou, cu 1,9%.

"Ne-am fundamentat bugetul pe 2015 bazându-ne pe o anumită cantitate de țiței transportată din producția OMV Petrom. În cele din urmă, cantitatea a fost mai mică cu 8%, respectiv cu 300.000 de tone, iar anul acesta va fi o nouă reducere. Este îngrijorător că producția de țiței scade atât de mult. În plus, contractul cu OMV Petrom permite producătorului de țiței să diminueze cantitatea predată pentru transport pe parcursul derulării contractului cu până la 10% față de cea convenită la semnarea acestuia, fără nici o penalizare", declara, în ianuarie, directorul de operațiuni al Conpet, Gheorghe Ionescu, reprezentantul companiei la dezbaterea publică de la ANRM pe marginea proiectului de ordin al Agenției privind majorarea cu 1,4% a tarifului de transport al țițeiului de producție internă practicat de Conpet.

"Propunerea de majorare a tarifului de transport al țițeiului din producția internă se suprapune peste prăbușirea prețurilor la țiței și ar transmite un semnal extrem de negativ pentru proiectele viitoare de investiții în producția de petrol. Pare o măsură menită să majoreze marja de profit a Conpet, care are statut de monopol natural pe această piață a transportului de țiței", declarase, în debutul dezbaterii, secretarul general al Asociației Române a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), Daniel Apostol, unde OMV Petrom este membră

viewscnt
Afla mai multe despre
conpet
omv petrom
lukoil
petrotel lukoil
rafinaria petrotel
rafinaria petrobrazi
anrm
tarif de transport titei