Este vorba de proiectul ″Mărire capacitate de distribuție și digitalizare RED în zona de vest a municipiului Cluj-Napoca și a localității Florești, jud. Cluj″.
Proiectul este beneficiar al Programului Dezvoltare Durabilă (PDD), Acțiunea 4.5 – Sisteme și rețele inteligente de energie, fiind cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).
″Cu o valoare totală de 237.559.791,96 lei, inclusiv TVA, proiectul are un impact direct asupra a circa 80.000 de utilizatori casnici și noncasnici din municipiul Cluj-Napoca și comuna Florești, care vor beneficia de o infrastructură electrică modernizată și digitalizată și un serviciu de distribuție la înalte standarde de performanță.
Investiția răspunde atât necesităților actuale de consum, cât și dinamicii de dezvoltare a uneia dintre cele mai importante zone urbane și periurbane din România și creează infrastructura necesară pentru integrarea unui volum suplimentar de energie produsă din surse regenerabile″, a transmis DEER.
Din valoarea proiectului, 101.092.503,20 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar contribuția proprie a DEER este de 112.782.883,27 lei, la care se adaugă TVA.
″Investițiile în rețeaua electrică de distribuție sunt investiții în dezvoltarea comunităților și în viitorul energetic al României. Prin semnarea acestui contract facem un nou pas important în direcția pe care ne-am asumat-o: dezvoltarea unei infrastructuri moderne, inteligente și reziliente, capabile să răspundă atât nevoilor actuale, cât și transformărilor accelerate din sectorul energetic. Vorbim despre o investiție cu impact direct asupra a circa 80.000 de utilizatori din Cluj-Napoca și Florești.
Creșterea capacității de distribuție, digitalizarea rețelei și implementarea contorizării inteligente înseamnă, în final, un serviciu de distribuție mai performant și o rețea pregătită pentru integrarea unui volum tot mai mare de energie din surse regenerabile. Fondurile europene reprezintă un accelerator esențial al acestui proces, iar DEER continuă să valorifice aceste oportunități pentru a transforma și pregăti rețeaua pentru viitor″, a declarat Mihaela Rodica Suciu, directorul general al DEER.
Lucrările prevăzute în cadrul proiectului – trecerea rețelei de medie tensiune la 20 kV în Cluj-Napoca, realizarea noii stații de transformare 110/20 kV din Florești și implementarea Sistemului de Măsurare Inteligentă la nivelul localității Florești – vor avea impact direct asupra utilizatorilor casnici și noncasnici din unele dintre cele mai importante zone ale municipiului Cluj-Napoca și din localitatea Florești.
″Prin amploarea lucrărilor și numărul utilizatorilor vizați, proiectul reprezintă o investiție importantă pentru dezvoltarea infrastructurii energetice a zonei ClujNapoca–Florești și pentru asigurarea unui serviciu de distribuție la standarde ridicate de performanță, adaptat evoluției consumului și dezvoltării accelerate a comunităților deservite″, se arată în comunicatul DEER.
Una dintre componentele majore ale proiectului este construirea unei noi stații de transformare 110/20 kV pe teritoriul administrativ al comunei Florești, în zona viitorului Spital Regional Cluj, în proximitatea limitei vestice a municipiului ClujNapoca. Noua stație va fi echipată cu două transformatoare 110/20 kV, cu o putere de 25 MVA fiecare. Investiția va permite creșterea capacității de distribuție, îmbunătățirea parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite și va crea condițiile tehnice necesare pentru preluarea suplimentară în rețea a energiei electrice produse din surse regenerabile.
O altă componentă strategică vizează trecerea rețelei de medie tensiune de la 10 kV la 20 kV, iar în cadrul proiectului vor fi realizate 54,6 km de linii electrice subterane de medie tensiune, vor fi modernizate 36 de posturi de transformare existente și vor fi construite 5 posturi de transformare noi.
Toate instalațiile vor fi integrate în sistemul SCADA, ceea ce va permite monitorizarea și operarea digitalizată a rețelei. Trecerea de la 10 kV la 20 kV va permite dublarea capacității de distribuție și reducerea pierderilor tehnice din rețea, contribuind la creșterea eficienței și performanței infrastructurii electrice.
Componenta de digitalizare a proiectului include implementarea Sistemului de Măsurare Inteligentă (SMI) în localitatea Florești, prin instalarea unui număr de circa 39.000 de contoare inteligente (smart meters), fiind realizate, totodată, lucrările necesare integrării acestora în sistemul de management al datelor de măsurare.
″Implementarea SMI va contribui la digitalizarea rețelei, acces rapid la datele de măsurare și la informații detaliate privind consumul, posibilitatea unei facturări bazate pe consumul real pentru utilizatori, identificarea rapidă a incidentelor în retea sau a unor anomalii și interventii mai rapide″, se mai spune în comunicat.

















