CE Oltenia pregătește un credit sindicalizat pentru investițiile în centrale noi și majorare de capital cu valoarea terenurilor pe care se vor construi acestea

CE Oltenia pregătește un credit sindicalizat pentru investițiile în centrale noi și majorare de capital cu valoarea terenurilor pe care se vor construi acestea
scris 26 oct 2021

Compania de stat Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, pregătește, cu sprijinul Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), contractarea unui credit sindicalizat de la mai multe instituții bancare românești și europene pentru susținerea contribuției proprii la investițiile în noi capacități de producție de energie, parte a planului său de restructurare și decarbonare pentru așteaptă încă OK-ul final al Comisiei Europene.

Cum poate fi calibrat un buget în pandemie, ce soluții de finanțare sunt astăzi la îndemână și alte variante de sprijin pentru firme vor fi anunțate la Videoconferința Profit.ro IMM - Pregătim ieșirea din criză

Videoconferința, programată pentru 4 noiembrie și organizată împreună cu  Nordis Group, Banca Transilvania, ING și Unicredit Bank, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV. Detalii AICI

CE Oltenia, la care Ministerul Energiei deține peste 77% din acțiuni, intenționează totodată să își majoreze capitalul social în natură, cu valoarea terenurilor pe care vor fi amplasate noile unități de producție de energie.

Urmărește-ne și pe Google News
Ungurii au vrut să afle dacă viața e mai scumpă la ei decât în România. Concluzia după ce au comparat prețurile CITEȘTE ȘI Ungurii au vrut să afle dacă viața e mai scumpă la ei decât în România. Concluzia după ce au comparat prețurile

CE Oltenia a purtat dialoguri cu bănci comerciale din România și instituții bancare europene pentru a securiza împrumuturi care să susțină contribuția proprie a companiei la efortul de restructurare și decarbonare, în vederea implementării proiectelor de dezvoltare pe bază de resurse regenerabile, conform Planului de restructurare.

Planul, aflat in prezent în discuție cu DG Competition a Comisiei Europene, vizează construcția unor noi capacități energetice mai puțin poluante de aproximativ 735 MW fotovoltaic și 1.325 MW gaz.

Hagag s-a listat la Bursa din Tel Aviv. „Am deschis piața din România către investitorii din Israel.\ CITEȘTE ȘI Hagag s-a listat la Bursa din Tel Aviv. „Am deschis piața din România către investitorii din Israel."

"Implementarea proiectelor va permite în mod direct decarbonizarea sectorului energetic din România și va avea o contribuție semnificativă la obiectivele de energie regenerabilă ale României pentru 2030, de 30,7%, așa cum sunt stabilite în Planul Național Integrat pentru Energie și Schimbări Climatice (PNIESC). De asemenea, se vizează compensarea parțială a impactului închiderii centralelor pe cărbune, concentrându-se pe sprijinirea noilor investiții în energie verde în regiunile afectate, în conformitate cu prioritățile din cadrul Inițiativelor de tranziție justă", arată compania.

Astfel, CE Oltenia a semnat Scrisoarea de Mandat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în vederea obținerii surselor financiare necesare implementării proiectelor, Scrisoare care a stabilit principiile de bază, termenii și condițiile indicative pentru finanțare, demararea procesului de due-diligence financiar, tehnic, juridic și de mediu și consultarea cu băncile comerciale ofertante în vederea sindicalizării împrumutului. Implicarea BERD va viza investițiile în centrale fotovoltaice.

Oamenii de afaceri, apel către partide: Încheiați un pact pentru PNRR. Avem mai puțin de 5 ani! CITEȘTE ȘI Oamenii de afaceri, apel către partide: Încheiați un pact pentru PNRR. Avem mai puțin de 5 ani!

Complexul mai are în vedere o operațiune "de majorare a capitalului social (…) cu valoarea terenurilor pentru care au fost obținute certificate de atestare a dreptului de proprietate și pe care vor fi amplasate noile investiții, conform angajamentelor asumate prin planul de restructurare, și solicitarea către Oficiul Registrului Comerțului pentru numirea unuia sau mai multor experți în vederea evaluării acestor aporturi", potrivit unui document oficial al companiei.

Dacă va dori să își păstreze cota de deținere de 21,56% la CE Oltenia (autoevaluată la zero), principalul acționar minoritar al companiei, Fondul Proprietatea, va trebui să vină cu aport de capital în numerar. Asta în condițiile în care administratorul Fondului declara încă din primăvară că, din punct de vedere operațional, nu s-ar justifica ca FP să investească suplimentar în Complex.

Undă verde: Austriecii de la Alpla cumpără o nouă fabrică în România CITEȘTE ȘI Undă verde: Austriecii de la Alpla cumpără o nouă fabrică în România

Ultima tentativă de majorare a capitalului social al CE Oltenia cu valoarea terenurilor statului, evaluată atunci la circa 277 milioane lei, a avut loc în 2015 și s-a soldat cu un eșec.

Ministerul Energiei a anunțat luna trecută că a trimis Băncii Europene de Investiții (BEI), spre analiză în vederea aprobării, 9 proiecte de investiții energetice cu propunere de finanțare din așa-numitul Fond de Modernizare al UE, alimentat cu bani proveniți din vânzarea de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate de către UE statelor membre. Valoarea totală a investițiilor necesare implementării celor 9 proiecte este estimată la peste 693 milioane euro, suma solicitată ca finanțare nerambursabilă din Fondul de Modernizare ridicându-se la mai mult de 492 milioane euro. 8 dintre cele 9 propuneri aparțin Complexului Energetic Oltenia, fiind vorba de tot atâtea proiecte de parcuri fotovoltaice.

viewscnt
Afla mai multe despre
complexul energetic oltenia credit sindicalizat
ce oltenia investitii centrale noi gaze fotovoltaice
ce oltenia plan restructurare decarbonare
ce oltenia majorare capital terenuri