Furnizorii de energie electrică din România vor începe, din 1 octombrie 2024, să le factureze tuturor consumatorilor, casnici și non-casnici, un nou cost, autoritățile estimând că noua taxă va avea ″valori reduse″.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Aceasta va apărea pe facturi și nu va fi suportată efectiv de către consumatori, dar numai câtă vreme sunt menținute prețurile finale plafonate la energie, adică doar până la 1 aprilie 2025. Mai precis, strict în această perioadă, cât timp este în vigoare plafonarea, în forma actuală, furnizorii vor fi cei care o vor achita și nu o vor putea transfera clienților.
Este vorba de așa-numita contribuție CfD, destinată finanțării mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferență (CfD) pentru tehnologiile energetice cu emisii reduse de carbon, o nouă schemă de subvenționare a investițiilor în unități de producție de energie regenerabilă. Aceasta a fost introdusă prin hotărâre de guvern adoptată în aprilie, iar acum a fost aprobată metodologia de determinare și colectare a acesteia.
Cel puțin pentru anul în curs, contribuția CfD va fi destinată exclusiv acoperirii cheltuielilor OPCOM și Transelectrica cu administrarea mecanismului de sprijin. Valoarea contribuției trebuie stabilită de ANRE până pe 30 septembrie, pe baza datelor transmise de cele 2 entități menționate, și va începe să fie facturată de către furnizori din 1 octombrie.
″(…) apreciem un impact pozitiv din punct de vedere financiar, având în vedere faptul că se estimează valori reduse ale taxei, mult mai mici decât potențialele reduceri ale prețului pe piața de energie electrică (determinate de implementarea schemei de sprijin CfD pentru regenerabile – n.r.)″, este calculul autorităților.
Potrivit unui document analizat de Profit.ro, marii consumatori industriali de energie s-au plâns că, ″în cazul clienților energointensivi, contribuția determină un impact negativ în cashflow-ul acestora, cu consecințe nefaste și asupra mediului de afaceri în domeniile în care aceștia sunt reprezentați″.
CITEȘTE ȘI FOTO Urșii au ajuns în Parcul Central din SinaiaAutoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a răspuns la obiecție arătând că implementarea schemei de sprijin va avea ca rezultat creșterea capacității de producție de energie regenerabilă a României cu câteva mii de MW, ceea ce va pune presiune pe prețuri și va ieftini energia angro.
″(...) se impun costuri de 0,2 lei/MWh contra reduceri de peste 10 lei/MWh. De aici rezultă că impactul la consumatori, în special marii consumatori, care au acces direct pe piețele angro, este clar pozitiv″, a argumentat Autoritatea.
O contribuție CfD de 0,2 lei/MWh înseamnă, pentru o gospodărie cu consum lunar de curent electric de 300 kWh, o cheltuială în plus cu factura la energie de 6 bani pe lună, respectiv de mai puțin de 1 leu pe an. Însă câtă vreme sunt în vigoare prețurile finale plafonate, nici acest cost nu va fi suportat efectiv de către consumatori, ci de către furnizori.
CITEȘTE ȘI FOTO Țiriac Collection s-a îmbogățit cu un exemplar FerrariDe altfel, aceștia și-au arătat nemulțumirea față de acest aspect în discuțiile cu ANRE.
″(...) având în vedere că, pe perioada aplicării OUG nr. 27/2022 (...), prețul final facturat al energiei electrice se stabilește prin raportare strictă la prevederile ordonanței, introducerea unei noi componente în preț nu se poate realiza în absența amendării în acest sens a OUG nr. 27/2022 și a modificării prețului final plafonat al energiei electrice prevăzut de aceasta. Prin urmare, propunem ca aplicarea contribuției CfD să intervină după încetarea perioadei de aplicare a schemei de sprijin prevăzute de OUG nr. 27/2022, respectiv începând cu data de 1 aprilie 2025″, a spus unul dintre marii furnizori din piață.
CITEȘTE ȘI China: Ancheta privind importurile de carne de porc vizează cei mai mari vânzători din blocul comunitarUn altul a evidențiat că ″introducerea contribuției CfD (parte componentă a prețului final) prin intermediul furnizorului de energie electrică ar trebui să aibă în oglindă și o creștere corespunzătoare a valorii componentei de furnizare (din prețul final plafonat – n.r.), pentru acoperiea costurilor generate cu dezvoltarea sistemelor informatice pentru implementarea modificărilor de natură legislativa, cu gestionarea contractului cu OPCOM/contrapartea centrală, plus costuri operaționale″.
ANRE le-a răspuns că nu poate interveni în domeniul legislativ al Parlamentului și Guvernului, adică nu poate modifica legi, OUG-uri și HG-uri.
Metodologia aprobată de Autoritate stipulează că furnizorii au obligația ″să evidențieze separat, în factura de energie electrică transmisă consumatorilor, valoarea contribuției CfD și să precizeze temeiul legal și elementele componente ale acesteia, respectiv perioada, cantitatea de energie electrică și contribuția CfD″.
CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Continuă defrișările pe Valea Oltului. Autoritățile anunță ce se întâmplă cu lemnulPotrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja, primele licitații pentru selectarea investitorilor în regenerabile ale căror proiecte vor beneficia de subvenție CfD vor avea loc în octombrie sau noiembrie anul acesta și vor viza capacități de producție eoliene și fotovoltaice.
Schema de sprijin CfD este menită să asigure constanța veniturilor în etapa de exploatare a unui proiect de investiții în producția de energie verde. Astfel, în esență, investitorului îi este garantat un preț de vânzare a energiei după începerea producției, intitulat "preț de exercitare", preț care să-i asigure un anumit nivel minim de rentabilitate. În cazul în care prețul de vânzare real de pe piață, calculat ca preț de referință într-un interval dat, este mai mic decât cel de exercitare, investitorul are dreptul să fie compensat prin plata diferenței. Există și varianta ca prețul de referință să fie mai mare decât cel de exercitare, iar în acest caz investitorul este obligat să returneze diferența.
Tehnologiile eligibile pentru subvenție sunt, potrivit legislației în vigoare, eolianul (onshore și offshore), fotovoltaicul, energia hidro, energia nucleară, hidrogenul și instalațiile de stocare a energiei. CfD-urile sunt luate în calcul de mult timp ca formă de subvenționare a proiectului construirii reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, ele stând de exemplu la baza finanțării proiectului Hinkley Point C din Marea Britanie.
CITEȘTE ȘI DECIZIE Nou vaccin inclus în lista medicamentelor gratuitePrincipala sursă de finanțare a eventualelor diferențe de preț datorate investitorilor în baza schemei este reprezentată de un grant european nerambursabil de 3 miliarde de euro din Fondul de Modernizare. Guvernanții speră ca banii europeni să fie suficienți pentru a acoperi costurile cu necesarul de plăți asumat de statul român pentru acest mecanism de sprijin și să nu fie nevoie ca acestea să fie suportate și de consumatorii români pe facturile lor de curent, cum se întâmplă în prezent cu sprijinul acordat producătorilor de energie regenerabilă prin intermediul celebrelor certificate verzi.
Banii de la UE nu acoperă însă și cheltuielile administrative ale OPCOM și Transelectrica cu mecanismul de sprijin CfD, potrivit Deciziei Comisiei Europene de aprobare a ajutorului de stat, astfel că populația și firmele din România vor avea din toamnă pe facturi noua contribuție CfD, suportată de furnizori până la expirarea prețurilor plafonate.