ANRE introduce garanții financiare pentru contractele din energie, după criza din ianuarie

ANRE introduce garanții financiare pentru contractele din energie, după criza din ianuarie
scris 17 mai 2017

Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunțat că a aprobat miercuri noi măsuri pentru a evita apariția, pe piața de energie electrică, a unor situații similare celei din lunile ianuarie și februarie, când prețul energiei pe bursă s-a dublat față de perioada similară a anului trecut.

În luna ianuarie, profitând de faptul că pe această piață nu existau obligații privind eventuale garanții, unii furnizori de energie au preferat să rezilieze contracte pe Piața Centralizată pentru Serviciul Universal (PCSU) pentru a vinde energia pe piața spot, unde prețurile au crescut foarte mult, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Pentru a evita noi situații de acest gen, ANRE introduce obligativitatea ca participanții declarați câștigători la licitație să constituie garanții financiare de bună execuție a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pe piața pentru serviciul universal (modul de constituire, termen de valabilitate sau valoarea garanției).

În plus, trebuie completate condițiile de executare a garanției financiare de participare constituite de către participanții la licitație declarați câștigători și de plată de către aceștia a penalității de neîncheiere a contractelor, în cazul nedepunerii garanței financiare de bună execuție.

EXCLUSIV Producătorii de gaze vor fi obligați să comercializeze întreaga producție pe piețele centralizate administrate de un singur operator CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Producătorii de gaze vor fi obligați să comercializeze întreaga producție pe piețele centralizate administrate de un singur operator

Mai mult, ANRE a modificat unele termene privind suspendarea licitațiilor și ȋncheierea contractelor de vânzare-cumpărare a energiei electrice tranzacționate pe PCSU.

Autoritatea a completat și prevederile referitoare la drepturile și obligațiile furnizorilor de ultimă instanță (FUI) și ale participanților la licitație.

În ceea ce privește contractul-cadru pe PCSU, ANRE a introdus clauze -  condiții și termen de executare - referitoare la definirea, executarea sau restituirea garanțiilor financiare de bună execuție a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pe piața centralizată pentru serviciul universal.

Autoritatea a introdus, de asemenea, clauze de Forță Majoră pentru exonerarea de răspunderea contractuală.

Drepturile și obligațiile cumpărătorului se completează, la fel și clauzele de încetare a contractului cu condițiile în care acesta poate fi reziliat din inițiativa cumpărătorului/vânzătorului.

”Necesitatea modificării și completării Ordinului ANRE nr. 65/2014 și Deciziei ANRE nr. 2667/2014 s-a impus ca urmare a acțiunilor de supraveghere/monitorizare/analiză realizate de autoritate,pe fondul creșterii excesive, ȋn lunile ianuarie și februarie 2017, a prețurilor pe piețele centralizate administrate de OPCOM SA, în special PZU, care au arătat că furnizorii de ultimă instanță, parteneri în contractele încheiate pe PCSU, s-au confruntat cu situații în care participanții declarați câștigători în urma sesiunii de licitație organizate pe PCSU pentru trimestrul I 2017 au notificat denunțarea unilaterală a contractelor de vânzare – cumpărare încheiate pe această piață sau sistarea livrărilor de energie electrică aferente acestora”, arată ANRE, într-un comunicat.

Autoritatea susține că măsurile adoptate vor asigura reducerea riscului de creștere a prețului energiei electrice plătit de clienții finali beneficiari ai serviciului universal, din cauza nerespectării, de către participanții declarați câstigători la licitație, a obligațiilor din contractele de vânzare-cumpărare încheiate în urma licitațiilor pe PCSU.

viewscnt
Afla mai multe despre
anre
contracte energie