La actualele prețuri de pe piața angro a gazelor naturale din România, de neimaginat și cu un an în urmă, diferența estimată în minus dintre cât ar fi încasat statul din supraimpozitarea producătorilor de gaze din Marea Neagră în baza vechii Legi offshore, în vigoare din 2018, și cât ar urma să încaseze din această sursă potrivit prevederilor Legii modificate ieri prin votul Camerei Deputaților, în calitate de cameră decizională, ar fi de numai circa 18%, față de peste 80%, cât ar fi fost în cazul în care cotațiile din urmă cu 4 ani ar fi practicate pe piață și în momentul de față. În plus, în prezent, sumele de care vorbim se ridică la miliarde de lei anual, nu la sute de milioane, precum în 2018.
Afirmația se referă exclusiv la încasările estimate din impozitul pe veniturile suplimentare ale producătorilor ("supraimpozitarea" propriu-zisă), fără să țină cont de banii pe care statul îi va încasa din redevențe petroliere, precum și din impozitarea profitului companiilor petroliere offshore, sarcini fiscale rămase nemodificate din 2018 încoace și care vor rămâne în forma actuală și în viitor.
Cu alte cuvinte, scumpirea galopantă a gazelor a făcut în așa fel încât să fie mult mai "ieftin" pentru guvernanții de astăzi, din punct de vedere politic, să schimbe Legea offshore în favoarea concesionarilor de perimetre de gaze naturale din Marea Neagră. În plus, argumentul necesității eliminării dependenței de importurile de gaze rusești prin majorarea producției interne este substanțial mai puternic astăzi decât în urmă cu 4 ani, după agresiunea miltară a Federației Ruse asupra Ucrainei, când se pune tot mai serios problema stopării integrale a livrărilor Gazprom în întreaga UE.
De altfel, pe lângă problemele logistice și tehnice generate de restricțiile din pandemie, precum și de politicile financiare și monetare inflaționiste ale guvernelor și băncilor centrale, modul de a acționa al gigantului rus de stat producător începând din vara trecută, prin tăierea drastică a livrărilor spot și prin decizia de a nu reumple depozitele de înmagazinare deținute pe Bătrânul Continent, s-a numărat printre cauzele exploziei prețurilor la gaze în întreaga Europă. Războiul din Ucraina nu a făcut decât să inflameze și mai mult aceste condiții preexistente.
Mai mult, acum, jumătate din drepturile asupra celui mai mare zăcământ offshore românesc, Neptun Deep, se află pe cale de a intra în posesia companiei de stat Romgaz, contra sumei de peste 1 miliard de dolari plătită americanilor de la ExxonMobil.
Bineînțeles, dacă legea nu ar fi fost modificată într-o modalitate care să fie apreciată drept cel puțin acceptabilă de către OMV Petrom, celălalt concesionar și operatorul perimetrului Neptun Deep, încasările viitoare ale statului din această exploatare ar fi exact zero. La proiectul de extracție aflat cel mai aproape de startul producției, preconizat pentru luna iunie, adică la perimetrul Midia operat de Black Sea Oil&Gas, concesionarii au fost obligați de prevederile acordului petrolier să ia decizia finală de investiție încă din 2018, însă există în continuare riscul ca menținerea supraimpozitării să îi determine să demareze o procedură de arbitraj internațional împotriva României.
Cele mai importante modificări ale Legii offshore în ceea ce privește suprataxarea sunt cele privind neimpozitarea veniturilor suplimentare aferente intervalului de preț de 45,71 – 85 lei/MWh și majorarea procentului de deducere a investițiilor de la 30% la 40% din impozitul pe veniturile suplimentare calculat.
Astfel, au rămas în vigoare următoarele cote de supraimpozitare: 15% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari decât 85 lei/MWh și mai mici sau egale cu 100 lei/MWh, 30% pentru prețuri de peste 100 lei/MWh și mai mici sau egale cu 115 lei/MWh, 35% pentru prețuri de peste 115 lei/MWh și mai mici sau egale cu 130 lei/MWh, 40% pentru prețuri de peste 130 lei/MWh și mai mici sau egale cu 145 lei/MWh, 50% pentru prețuri de peste 145 lei/MWh și mai mici sau egale cu 160 lei/MWh, 55% pentru prețuri de peste 160 lei/MWh și mai mici sau egale cu 175 lei/MWh, 60% pentru prețuri de peste 175 lei/MWh și mai mici sau egale cu 190 lei/MWh și 70% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari decât 190 lei/MWh.
Important: în cazul oricărui preț concret de vânzare la care se aplică supraimpozitarea, impozitul total datorat se stabilește aplicând pentru fiecare interval de preț menționat mai sus din cadrul prețului total cota de impozit corespunzătoare.
Potrivit datelor ANRE, în 2018, pe piața angro a contractelor bilaterale se întâlneau și prețuri de 100 lei/MWh, deși multe tranzacții se făceau și sub acest nivel. Pe baza Legii offshore adoptate atunci, vânzările de gaze ale producătorilor din Marea Neagră la acest preț ar fi fost supraimpozitate în felul următor:
Pentru venitul suplimentar reprezentând diferența dintre 85 lei/MWh și pragul de 45,71 lei/MWh (39,29 lei/MWh), s-ar fi calculat un impozit de 11,787 lei/MWh (30% din 39,29 lei/MWh), iar pentru cel constând în diferența dintre 100 și 85 lei/MWh (15 lei/MWh), un impozit de 2,25 lei/MWh (15% din 15 lei/MWh) – în total 14,037 lei/MWh. Din această valoare s-ar fi dedus investiții în proporție de 30% (5,6148 lei/MWh), rezultând un impozit datorat de 8,42 lei/MWh, care ar fi reprezentat 8,42% din prețul de vânzare de 100 lei/MWh.
În schimb, în baza noii Legi offshore proaspăt adoptate, dat fiind că nu se mai impozitează porțiunea din preț dintre 45,71 și 85 lei/MWh, venitul suplimentar supus impozitului ar fi doar diferența de 15 lei/MWh dintre 100 și 85 lei/MWh. Pentru suma de 15 lei/MWh s-ar calcula un impozit de 2,25 lei/MWh (15%), din care s-ar deduce investiții de 40% (0,9 lei/MWh) și ar rămâne un impozit datorat de 1,35 lei/MWh, reprezentând 1,35% din prețul de vânzare.
Astfel, la un preț de vânzare de 100 lei/MWh, statul ar încasa din impozitul pe veniturile suplimentare offshore cu 84% mai puțin pe legea nouă, comparativ cu cât ar fi încasat pe legea veche, scăderea teoretică fiind de la 8,42 la 1,35 lei/MWh.
Tradus în potențiale încasări bugetare din cei circa 10 milioane de MWh pe care BSOG estimează că îi va produce anual din perimetrul Midia, asta ar însemna diferența dintre o sumă încasată din supraimpozitare de 84,2 milioane lei pe an și una de numai 13,5 milioane lei.
Numai că prețurile angro de 100 lei/MWh sunt de domeniul trecutului și, cel mai probabil, acolo vor și rămâne. De reținut că, în toamna lui 2018, la dezbaterea asupra Legii offshore, Ministerul Finanțelor Publice făcea simulări de încasări bugetare bazate pe un preț mediu estimat de vânzare a gazelor de 130 lei/MWh pe toată durata exploatărilor, de minimum 20 de ani.
În cazul unui preț "contemporan" real de peste 4 ori mai mare, de 450 lei/MWh, la cât se tranzacționează în prezent gazele cu livrare anul viitor pe Bursa Română de Mărfuri (BRM), comparația dintre Legea offshore veche și cea nouă în privința încasărilor statului din supraimpozitare arată cu totul altfel.
Pe legea veche, la acest preț, venitul suplimentar ar fi de 404,29 lei/MWh, pentru care s-ar calcula un impozit de 236,53 lei/MWh. Din acesta s-ar deduce investiții de 30% (aproape 71 lei/MWh) și ar rezulta un impozit datorat de 165,57 lei/MWh, reprezentând 36,8% din preț.
Pe legea nouă, venitul suplimentar ar fi de 365 lei/MWh, la care s-ar calcula un impozit de 224,75 lei, din care s-ar deduce investiții de 40% (aproape 90 lei/MWh) și ar rezulta un impozit datorat de 134,85 lei/MWh, reprezentând 30% din preț și fiind doar cu 18,5% mai mic decât cel care ar fi fost stabilit în baza legii vechi.
Astfel, din supraimpozitarea unei producții offshore de 10 milioane MWh, statul ar încasa pe legea nouă aproape 1,35 miliarde lei pe an, față de o estimare de 1,65 miliarde lei pe legea veche.
Iar dacă supunem simulării, în aceiași parametri, și producția anuală estimată de circa 63 milioane MWh care ar urma să fie extrasă din cel mai mare zăcământ din Marea Neagră, Neptun Deep, rezultă încasări bugetare din impozitul pe veniturile suplimentare de 8,5 miliarde lei pe noua Lege offshore, față de 10,4 miliarde lei pe legea veche. Însumând: 9,8 miliarde lei anual pe legea nouă vs. 12 miliarde lei anual pe legea veche. Asta la prețul de vânzare de 450 lei/MWh, care e foarte posibil să fie depășit pe perioada concesiunilor.
Cu cât prețul de vânzare al gazelor extrase din Marea Neagră este mai mare, cu atât crește porțiunea din preț ce depășește 190 lei/MWh și care este supraimpozitată cu cota maximă de 70%, umflând substanțial și încasările producătorilor, și pe cele ale statului.
Concluzionând, cu totul altfel se face comparația între a nu încasa nimic ca stat (în cazul nemodificării Legii offshore și deci al neimplementării investițiilor) și a încasa mai puțin de 100 milioane lei pe an sau peste 600 milioane lei (doar din impozitul pe veniturile suplimentare), respectiv între a nu încasa nimic și a încasa 9,8 miliarde lei pe an în loc de 12 miliarde lei din această sursă.
La acești bani, tentațiile populiste ("Nu dăm resursele la străini!") sau teama de adversarii politici populiști par că s-au estompat, mai ales că membrii coaliției de guvernare au toate șansele să rămână la putere și după 2024.
Deși strict economic orice ban încasat e preferabil absenței oricări încasări, logica politică arată că, la actualele prețuri și estimări de încasări bugetare, a fost mult mai ușor pentru actuala putere, mai ales în contextul geostrategic actual, să schimbe Legea offshore în favoarea petroliștilor.
Acest lucru e demonstrat sintetic cel mai bine de citatul-parafrază din Ion Creangă cu care ministrul Energiei, Virgil Popescu, a răspuns în plenul Camerei Deputaților, la dezbaterea finală pe modificarea Legii offshore, acuzațiilor de "hoție" venite din partea liderului AUR, George Simion: "Pașol na turbinca, Iuri!".
