Guvernul a eliminat sintagma "în mod repetat" din Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, încât "sancțiunea să fie aplicabilă atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice pentru efectuarea de transport public în mod ilegal", dar va reglementa și activitatea de ridesharing printr-un act normativ care va fi adoptat în maxim două - trei săptămâni, a declarat vineri vicepremierul Daniel Suciu.
"Astăzi, în ședința de Guvern, am adoptat o ordonanță de urgență îndelung dezbătută în spațiul public și anume OUG de modificare a Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Am operat două modificări - și anume am transferat atribuțiile privind organizarea și efectuarea transportului în regim de închiriere de la autoritățile administrației publice locale la Autoritatea Rutieră Română. Această modificare a stat în transparență decizională timp de 10 zile, inclusiv autoritățile locale au fost de acord și nu au ridicat observații vizavi de acest punct", a precizat vicepremierul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, la Palatul Victoria, scrie Agerpres.
Potrivit acestuia, prin a doua modificare operată a fost eliminată sintagma "în mod repetat" din Legea 38/2003, astfel încât "sancțiunea să fie aplicabilă atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice pentru efectuarea de transport public în mod ilegal".
"Vreau să fac mențiunea că acest act normativ nu este îndreptat împotriva nimănui, împotriva niciunei activități economice, ci, din contră, ne dorim să reglementăm și punem stop și capăt pirateriei din domeniul transporturilor, ceea ce patronatul din transporturi ne-a solicitat de foarte mult timp. În ultimele zile, am avut discuții și nu puține cu reprezentanții platformelor de ridesharing și, de asemenea, până la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, vom emite un alt act normativ astfel încât și activitatea de ridesharing să fie reglementată. Ultima discuție pe care am avut-o a fost alaltăieri, s-a constituit un grup de lucru alături de colegii noștri de la Ministerul Transporturilor și vă confirm că în maxim două - trei săptămâni, așa cum evaluăm, vom avea și un act normativ care să reglementeze activitatea de ridesharing. Repet, nu este un act normativ îndreptat împotriva niciunei activități economice, ci, din contră, cei din ridesharing ne-au solicitat să reglementăm această activitate și tocmai acest lucru - vă pot confirma - că-l vom face în perioada imediat următoare", a mai spus Suciu.
Compania de ridesharing Uber a anunțat, vineri, că OUG aprobată de Guvern nu aduce nicio schimbare pentru companie, aceasta urmând să opereze ca până acum.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, vineri, în debutul ședinței de Guvern, că se aprobă, prin ordonanță de urgență, unele modificări solicitate de patronatele din transporturi.
Compania a transmis că acest OUG nu schimbă situația companiei în România.
”Ordonanța de azi nu schimbă cu nimic lucrurile pentru Uber în România - vom continua să operăm ca până acum. Mai mult, Guvernul și-a exprimat clar intenția de a reglementa sectorul de ridesharing printr-o ordonanță separată, în săptămânile următoare. Apreciem angajamentul Guvernului de a grăbi adoptarea unei legislații moderne pentru a răspunde nevoilor pasagerilor și șoferilor din România”, au transmis reprezentanții Uber România.
Ordonanța de urgență, care ar putea afecta serviciile de ridesharing, intră în vigoare după 60 de zile de la adoptarea sa, timp în care Guvernul a spus că intenționează să treacă un alt OUG pentru a reglementa sectorul de ridesharing.