Vânzările Tesla Model Y au scăzut destul de consistent în acest an, cu aproape 50.000 de unități, față de volumul de anul trecut, dar chiar și așa, SUV-ul produs în Germania de Tesla continuă să fie cel mai vândut automobil electric din Europa, la mare distanță de locul al doilea.
Europenii au cumpărat în primele 10 luni ale acestui an 164.000 unități Tesla Model Y, un număr care menține acest vehicul pe prima poziție în clasamentul celor mai vândute mașini electrice, după cum reiese din cifrele Data Force, chiar dacă volumul este cu 22,6% mai mic decât în urmă cu un an, când erau vândute 211.800 unități.
Pe locul al doilea în rândul electricelor este celălalt automobil de la Tesla, Model 3, care pare că recuperează avansul și crește masiv, pe o piață care și-a pierdut aproape complet apetitul pentru acest tip de propulsie. Cu un avans de 28,6% față de anul trecut și cu un volum de 90.400 de unități vândute, Model 3 profită de prețurile mult mai bune decât „fratele” său și începe să devină cea mai apreciată opțiune a momentului pentru un vehicul electric.
Cel mai probabil, diferența de 5.000 de euro între cele două modele este cea care dictează trendul vânzărilor, însă o influență majoră ar putea să fie dată și de ritmul cu care constructorul american de mașini electrice livrează comenzile clienților.
Dar imediat sub cele două mașini ale Tesla, vin alternativele europene, care încep să se contureze tot mai clar în acest moment. Pe locul al treilea se află Volvo EX30, o mașină considerată revoluționară din multe puncte de vedere și care oferă un preț considerat extrem de accesibil, deși este cu doar 1000 de euro mai ieftină decât Tesla Model 3.
Caracteristicile lui EX30 se traduc printr-o baterie cu autonomie de 337 km, pe versiunea cea mai ieftină, un motor cu o putere de 272 CP, dimensiuni situate între clasa B și C (4,23 metri, similar cu VW ID.3) și un portbagaj de 318 litri. Nimic special, la prima vedere, și doar software-ul și tehnologiile de siguranță sunt cele care scot în evidență modelul suedez.
Cu 66.300 unități vândute, fiind în primul său an de lansare, EX30 arată clar în ce direcție se îndreaptă cererea pieței, deși contează foarte mult și imaginea mărcii.
CITEȘTE ȘI O companie din Verona construiește un bloc pentru angajați: Așa nu-i pierdemPe locurile patru și cinci, cu volume de vânzări apropiate, se află VW ID.4 și Skoda Enyaq, două mașini cu foarte multe elemente în comun, platformă, tehnologii, componente, având fiecare puțin peste 52.000 de exemplare vândute în acest an, dar cu o diferență esențială în privința evoluției: ID.4 e în scădere masivă (-26,5%), Enyaq are vânzări stabile.
După cele două, continuă să se mențină în preferințele europenilor MG 4, mașina chinezească apreciată pe aproape toate piețele din Europa, datorită raportului preț/tehnologie. Cu 45.600 unități, modelul chinezilor este și el în scădere cu 19%, semn că nicio minune nu ține prea mult în Europa.
CITEȘTE ȘI FOTO Citroen e gata să înceapă producția noului "CR3", rivalul lui Bigster, și pregătește un al doilea model, pentru a concura Dacia pe segmentul B-SUVVW ID.3, BMW iX1, Audi Q4 e-tron și BMW I4 sunt celelalte automobile electrice din top 10 al celor mai vândute mașini electrice din Europa, acestea având vânzări situate în intervalul 37.000 – 45.000 de unități, toate în creștere, cu excepția lui ID.3.
În urma acestora, vânzări apropiate ca volum au mai reușit în acest an Cupra Born (33.300), Peugeot 208 (32.200), Hyundai Kona (30.800) și Renault Megane E-Tech (27.575). Din segmentele premium, se remarcă și Volvo EX40 (35.400), Mercedes EQA (34.200) și EQB (25.700).
CITEȘTE ȘI FOTO Electrica SA semnează cu un gigant al familiei conducătoare din Emiratele Arabe UniteÎn total, piața de mașini electrice din Europa se menține relativ constantă raportat la anul trecut (a scăzut cu 1,6% în primele 10 luni ale anului), cu un volum total de 1,6 milioane de unități. De remarcat că, dacă pe segmentele ceva mai accesibile vânzările au scăzut cu 9 procente, pe cele premium s-a înregistrat o creștere de aproape 20 de procente.
Este remarcabil însă faptul că în luna octombrie cel mai vândut automobil electric nu a mai fost Tesla Model Y, ci Skoda Enyaq, care a reușit să atingă aproape 10.000 de vehicule, în timp ce Model Y s-a oprit la circa 8.600 de unități. Pe următoarele locuri, în luna a zecea, s-au clasat VW ID.4 și Volvo EX30.