Spațiile comerciale din stațiile de metrou, scoase la licitație. Comercianții evacuați au dat în judecată Metrorex și firma sindicatului, care se luptă și între ele la tribunal

Spațiile comerciale din stațiile de metrou, scoase la licitație. Comercianții evacuați au dat în judecată Metrorex și firma sindicatului, care se luptă și între ele la tribunal
scris 11 dec 2018

Ministerul Transporturilor, acționarul unic al Metrorex, a aprobat în AGA companiei oportunitatea declanșării procedurilor legale în vederea valorificării prin închiriere a unor spații din stațiile de metrou.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Pe 14 noiembrie, ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Șova, declara că firmele care au avut închiriate spații comerciale la metroul bucureștean în baza unui contract care a expirat au refuzat să părăsească aceste spații, iar în aceste condiții au fost notificate în legătură cu faptul că vor fi debranșate de la utilități.

Urmărește-ne și pe Google News

Comercianții însă au dat în judecată Metrorex și firma sindicatului de la metrou, Sindomet Servcom, încă de când au primit notificare de evacuare. Astfel, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 al Capitalei a fost înregistrată pe 3 octombrie o acțiune intentată de Asociația Comercianților de la Metrou împotriva Metrorex și a Sindomet Servcom, având ca obiect "acțiune în constatare", fără termen de judecată deocamdată.

Euro a crescut. Aurul, la cel mai mare nivel din ultimele cinci luni și jumătate CITEȘTE ȘI Euro a crescut. Aurul, la cel mai mare nivel din ultimele cinci luni și jumătate

După cum a scris Profit.ro în exclusivitate, bugetul rectificat pe 2018 al Metrorex ar putea include despăgubiri acordate firmei sindicaliștilor de la metroul bucureștean, Sindomet Servcom SRL, pentru spațiile comerciale din stații care vor intra în proprietatea Metrorex la finalul contractului de asociere dintre cele două entități, iar valoarea despăgubirilor poate depăși 2 milioane de lei. Deocamdată, însă, Guvernul nu a adoptat hotărârea de rectificare. În ședința Executivului din 15 noiembrie a fost prezentată o informare privind conflictul colectiv de muncă dintre Metrorex și sindicat.

"Valoarea totală a despăgubirii juste și reale a Sindomet Servcom SRL este 2.132.715 lei", spunea, pentru Profit.ro, directorul general al Metrorex, Dumitru Șodolescu.

Metrorex anunța încă de la finalul lunii iulie că va organiza o licitație pentru închirierea spațiilor din stațiile de metrou, având în vedere că contractul cu firma sindicatelor, Sindomet Servcom SRL, urma să expire pe 26 septembrie.

Grupul OMV este gata să continue finanțarea proiectului Nord Stream 2, în pofida criticilor CITEȘTE ȘI Grupul OMV este gata să continue finanțarea proiectului Nord Stream 2, în pofida criticilor

Ulterior, în prima parte a lunii august, Sindomet Servcom SRL a dat în judecată Metrorex la Tribunalul București, obiectul procesului fiind "numire lichidator".

Astfel, reclamanta Sindomet Servcom SRL a solicitat instanței: "Să dispuneți numirea unui lichidator al asocierii intervenite în urma Contractului de Asociere în participațiune nr. 94 din 26.11.2003, având în vedere că nu a fost convenită o procedură distinctă de lichidare a asocierii, iar, pe cale de consecință, să dispuneți și instituirea unui drept de retenție asupra spațiilor aduse în asociere, până la stabilirea și plata efectivă a unei juste și reale despăgubiri conform contractului (...)". Primul termen în proces a fost stabilit pentru 15 ianuarie anul viitor.

Sindomet Servcom SRL a terminat anul trecut cu un profit net de puțin peste 58.000 lei, la o cifră de afaceri de 5,36 milioane lei, și cu un număr mediu de 48 de angajați. Firma gestionează și unitățile de cazare destinate exclusiv membrilor de sindicat, dintre care cea mai cunoscută este Zamora din Bușteni.

Un Brexit dur ar costa Olanda 2,3 miliarde euro până în 2023 CITEȘTE ȘI Un Brexit dur ar costa Olanda 2,3 miliarde euro până în 2023

În noiembrie, Șova reclama și faptul că Metrorex pierde milioane de lei în favoarea firmei sindicatului care încheie aceste contracte. "Ceea ce nu spun liderii de sindicat care astăzi practic amenință cu greva este că cea mai dureroasă problemă pe care au ridicat-o întotdeauna la întâlnirile pe care le-am avut este cea legată de expirarea contractului cu spațiile comerciale din stațiile de metrou. Acest contract a fost încheiat în 2003. În 2017, la expirarea sa, AGA a decis organizarea unei noi licitații. Cu toate acestea, în septembrie 2017, aceeași AGA a decis prelungirea acestui contract cu încă un an. Acest an a expirat. Iar în 2018, AGA, pentru că AGA este reprezentată de către Ministerul Transporturilor, a luat decizia de a constata expirarea acestui contract, de evacuare a spațiilor comerciale și de deschidere a unor proceduri competitive, care niciodată nu au fost făcute, în vederea închirierii spațiilor comerciale din metrou. Cu toate acestea, comercianții din stațiile de metrou nu au părăsit spațiile, astfel încât, acum două zile, am luat decizia, împreună cu conducerea Metrorex, de a-i notifica privind sistarea furnizării de utilități, pentru că altfel nu se poate să eliberăm aceste spații și nu putem deschide alte proceduri de licitație", afirma Lucian Șova.

Ministrul Transporturilor a prezentat atunci și veniturile pe care Sindomed Servcom, firma sindicatului de la metrou, despre care Șova susține că este condusă de liderul sindical Ion Rădoi, le-a avut de pe urma închirierii spațiilor comerciale, în ultimii patru ani: 2.800.000 de lei, din care partea Metrorex 700.000 de lei în anul 2015, 2.900.000 lei din care 734.000 de lei partea Metrorex în anul 2016 și 3.000.000 de lei, din care 796.000 de lei pentru Metrorex anul trecut.

În ceea ce privește veniturile din chiriile spațiilor comerciale pentru anul acesta, până acum, aceste spații au adus venituri de  2.376.000 de lei, din care Metrorex a primit 855.000 de lei, a precizat ministrul Transporturilor.

Zece predicții despre atacurile cibernetice din 2019: Imixtiuni în alegeri, ținte mobile pentru fintech, amenințări avansate destinate băncilor, infecții fără fișier CITEȘTE ȘI Zece predicții despre atacurile cibernetice din 2019: Imixtiuni în alegeri, ținte mobile pentru fintech, amenințări avansate destinate băncilor, infecții fără fișier

"Aceste calcule conduc la următoarele prețuri pe metru pătrat pe an: în 2015 - 495 de lei pe an pe metru pătrat în stație de metrou bucureștean pentru un spațiu comercial, în 2016 - 500 de lei pe an, în 2017 - 521 de lei pe metru pătrat pe an, în 2018 - 409 lei pe metru pătrat pe an. Toate aceste lucruri au condus ca, împreună cu conducerea Metrorex, să adoptăm decizia de a negocia foarte ferm acest nou contract colectiv de muncă pentru că, dincolo de gravele deficiențe pe care le-am constatat în exploatarea spațiilor comerciale, care pot constitui o sursă importantă de venituri pentru Metrorex, este vorba și de mai mult de atât", a mai spus Lucian Șova.

Administrația Metrorex și partenerul social Unitatea-Sindicatul Liber din Metrou (USLM) au încheiat, recent, un nou contract colectiv de muncă, părțile convenind o mărire salarială de 20%, după ce sindicaliștii au amenințat cu greva generală. Ulterior, ministrul Șova a caracterizat creșterea salarială ca fiind nejustificată, dar a spus că aceasta întrunește condițiile legale.

Totodată, el a subliniat că aceste costuri vor fi suportate de călători. ”Din păcate, costurile acestea va trebui să le transferăm în costurile pe care utilizatorii de metrou le vor plăti de anul viitor”, a spus Șova.

viewscnt
Afla mai multe despre
metrorex
metrou
metrou bucurestean
sindicat metrou
sindicalisti metrou
firma sindicalisti metrou
sindomet servcom
comercianti statii metrou
scumpire cartela metrou
greva metrou
majorare salarii metrou