Piața auto din Europa, prima scădere în 5 luni, după înăsprirea limitelor de emisii. Dacia, declin de peste 30%

Piața auto din Europa, prima scădere în 5 luni, după înăsprirea limitelor de emisii. Dacia, declin de peste 30%
scris 18 feb 2020

Începutul anului le-a adus producătorilor auto primul declin al vânzărilor pe piața din Europa din ultimele 5 luni, în contextul în care cererea pentru anumite modele a fost afectată de schimbări importante de taxare în mai multe țări. De asemenea, introducerea unor limite mai drastice ale emisiilor a condus la înmatriculări masive în decembrie, făcute de dealeri.

Înmatriculările Dacia au scăzut de peste 4 ori mai rapid decât piața europeană în ansamblu. Astfel, Dacia a înregistrat un recul de 31,4% pe piața din Europa față de ianuarie 2019, cu doar 30.475 de unități înmatriculate, rezultat anticipat de altfel de scăderi pe piețele principale, Germania, Franța și Marea Britanie. De asemenea, cota de piață a mărcii a coborât la 2,7%, de la 3,6%. Potrivit unor informații din piață, compania a scos din ofertă motorul 1.3 Tce, 4x4, din motive ce țin de emisii, acesta fiind retras și din producție. Ca urmare, clienții au avut la dispoziție o ofertă redusă de motorizări, ceea ce a condus la scăderea cererii.

Urmărește-ne și pe Google News
Telecomunicații CFR estimează pentru acest an un profit brut de 4,6 milioane lei CITEȘTE ȘI Telecomunicații CFR estimează pentru acest an un profit brut de 4,6 milioane lei

Pe întreaga piață europeană, înmatriculările s-au redus în ianuarie cu 7,4%, la 1.135.116 unități, după 4 luni de creștere și un sfârșit de an în forță (datele includ atât UE, cât și EFTA și Marea Britanie n.red), relevă datele Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Pe piața UE, care nu mai include Marea Britanie, înmatriculările s-au ridicat la 956.779.

Declinul vine după un salt de 21% al înamtriculărilor din decembrie, înainte de de înăsprirea regulilor legate de poluare. Piața de autoturisme din Europa a avut o evoluție surprinzătoare în ultima lună a anului, aducând în prim plan automobilul Tesla Model 3, care a depășit aproape tot ce se vinde pe piață, cu excepția VW Golf și Renault Clio, dar și cu creșteri masive pentru aproape toate modelele și mărcile de pe piață. Potrivit Jato Dynamics, creșterea a fost generată în special de iminența introducerii de noi norme restrictive de poluare, de la 1 ianuarie 2020, astfel că mulți constructori auto, prin dealerii lor, și-au înmatriculat mașinile care deveneau poluante pentru a nu rămâne cu ele pe stoc.

Evoluția din ianuarie compensează, în mare parte, creșterea artificială a înmatriculărilor de la finele anului trecut.

"Alți factori care au contribuit la scădere includ slăbirea condițiilor economice globale și incertitudinea legată de ieșirea Marii Britanii din UE", notează reprezentanții ACEA.

În România, înmatriculările au scăzut cu 10,5% față de ianaurie 2019, la 12,489 de unități, fiind o premieră și pe plan local, după mai multe luni de creștere.

Evoluția înmatriculărilor în România - 12 luni

Evoluția înmatriculărilor în România - 12 luni

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a avertizat că anul 2020 va aduce prima scădere a pieței din ultimii șapte ani, practic primul declin de la ieșirea din criza din 2008 - 2012 și a cerut politicienilor să nu le impună tehnologii, să nu le interzică vehicule și să ofere subvenții consistente.

Evoluția grupurilor și mărcilor auto a fost diferită, semn că s-au pregătit și au reacționat diferit la noile condiții de piață. Dacă grupul Volkswagen a înregistrat o scădere de numai 0,1%, cu creșteri bune pentru Audi, SEAT și Porsche, grupurile franceze PSA și Renault, din care face parte și Dacia, au raportat scăderi de 14 și, respectiv, 16 procente. Creșteri au mai înregistrat BMW și Toyota, în timp ce restul mărcilor au încheiat luna ianuarie pe minus, cu vârfuri la Mazda (-29%), Opel (-27%) sau Ford (-18%).

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia
piata auto
vanzari masini
inamtriculati masini
emisii
reguli emisii
limite emisii
inamtriculari europa
piata auto romania
inamtriculari romania