Dacia are, oficial, un automobil electric în gamă, chiar dacă pentru moment vorbim doar despre o avanpremieră a ceea ce va fi Dacia electrică. Constructorul de la Mioveni a prezentat acum primele fotografii și informații despre mașina care va deveni, probabil, cel mai popular vehicul electric din Europa.
Imagini pot fi văzute în acest articol, precum și în materialul prezentat ieri de Profit.ro, AICI, incluzând și date tehnice
Dacia electrică are la bază platforma CMF-A0 a Alianței Renault Nissan Mitsubishi, cea pe care a fost construit modelul Renault Kwid în India. De aici s-a plecat cu platforma adaptată pentru a deveni un vehicul electric accesibil oricui. S-a dovedit a fi așa în China, unde, după lansare, Renault K-ZE, care are un preț de pornire de aproximativ 8.000 de euro, s-a vândut în circa 3000 de exemplare în primele două luni de la intrarea pe piață. În acest context și prin prisma necesității grupului Renault de a avea un vehicul fără emisii care să se vândă într-un volum mare, astfel încât să tragă în jos emisiile de CO2 ale alianței în Europa, a apărut proiectul Dacia Urban City - un vehicul complet electric.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Renault a luat în calcul posibilitatea de a vinde mașina sub brandul Renault, însă exista riscul să afecteze imagine upmarket pe care marca franceză încearcă să și-o creeze cu noile modele, în Europa. Și pentru că nicio uzină Dacia nu este pregătită pentru producția de vehicule electrice, Dacia Spring va fi produsă, cel puțin la început, în aceeași fabrică din Shiyan, China, unde este fabricat Renault K-Ze.
Din punct de vedere al dimensiunilor, Dacia Spring este un vehicul mic, de clasă A, cu numai 3,73 metri lungime, 1,58 metri lățime și 1,51 metri înălțime. Are un ampatament de asemenea mic, 2,42 metri, în timp ce volumul portbagajului este de 300 litri. Datele sunt cele preluate de la versiunea Renault K-ZE.
Comunicat oficial (extras):
"O nouă rEVoluție Dacia
Dacia Spring electric se înscrie în viziunea Grupului Renault de a oferi o mobilitate durabilă, accesibilă tuturor, respectând valorile și filozofia mărcii Dacia. Acest showcar prefigurează un model de segment mini cu 5 uși și 4 locuri, beneficiind de o motorizare 100% electrică. Spațios, vehiculul afișează atributele recunoscute ale mărcii : simplitate, robustețe și accesibilitate.
Ușoară și compactă, versiunea de serie vizează o autonomie de circa 200 km conform normelor WLTP, fapt care garantează o utilizare polivalentă, atât în mediul urban, cât și pe trasee interurbane. Modelul de serie va fi disponibil în 2021.
Pentru a reuși această nouă revoluție, Dacia profită de experiența de 10 ani a Grupului Renault, pionier și lider în materie de mobilitate electrică.
Un mini electrizant.
Caroseria de culoare gri închis, cu elemente decorative portocalii fluorescente, beneficiază de protecții laterale și de scuturi integrate în barele față și spate. Aspectul de SUV este subliniat de garda la sol supra-înălțată și de prezența barelor de pavilion. Showcar-ul Dacia Spring este un vehicul de segment mini electric și electrizant. Dimensiunile sale reduse îl recomandă ca soluția ideală pentru o utilizare zilnică fără griji.
O atenție deosebită a fost acordată blocurilor optice. În partea frontală, farurile100% LED sunt divizate în două niveluri: o linie orizontală în partea superioară și o serie de elemente grafice integrate în bara de protecție. În spate, cele 4 blocuri optice, de asemenea 100% LED, formează un dublu Y, anunțând viitoarea identitate luminoasă a modelelor Dacia.
Partea frontală a showcar-ului Spring, cu noua semnătură luminoasă și cu profilul specific al capotei și al calandrului, exprimă robustețe.
Un viitor comercial aflat sub semnul a două utilizări distincte.
Beneficiind de o motorizare 100% electrică și de o baterie adaptată pentru o utilizare cotidiană, Dacia Spring răspunde nevoilor pragmatice de mobilitate urbană și interurbană. Robust, vehiculul oferă atât clienților particulari, cât și proprietarilor de flote, toate avantajele mașinilor electrice: ușurința în manevrare, funcționarea silențioasă, absența vibrațiilor, emisiile zero. În plus, alimentarea este simplă, iar nevoile de întreținere ale vehiculului sunt reduse.
Dacia Spring reprezintă astfel o soluție ideală pentru noile servicii de mobilitate, precum flotele de vehicule în car-sharing. Versiunea de serie va fi propusă așadar și pe această piață, în care Grupul Renault este deja angajat cu cea mai mare flotă de vehicule în car-sharing din Europa (7 800 ZOE, Kangoo Z.E. și Twizy)."
În România, mașina ar putea să coste cât un Logan, dată fiind subvenția de 10.000 de euro pe care o acordă statul român la achiziția unui vehicul electric. Lansarea versiunii de serie va avea loc cel mai probabil în 2021, cu start al livrărilor programat în 2022.
CITEȘTE ȘI DATE TEHNICE & FOTO: Totul despre prima Dacia electrică, înaintea lansării oficialePartea electrică a lui K-ZE/Spring este asigurată de o baterie Li-ion de 26,8 kWh și un motor de 33 kW, adică 45 CP. Performanțele sale pe șosea înseamnă o viteză maximă de 105 km/h, o autonomie de 271 km (ciclu NEDC), echivalent al unei autonomii ideale de 350 km, la o viteză maximă de 60 km/h. Încărcarea va fi destul de rapidă, 30 de minute pentru aproximativ 80% din capacitatea bateriei. Datele oficiale privind platforma tehnică vor fi publicate de Renault la momentul lansării versiunii de serie.
Potrivit primelor estimări, Renault mizează pe circa 20.000 de unități vândute anual în Europa, un volum care ar putea reduce serios presiunea pusă de țintele de emisii CAFE.